Câți bani primește Costel Băloiu pentru rolul "Pistruiatul", jucat acum 50 de ani: "Nu mi-a venit să cred"

 Dumba Gabriela
.

Costel Băloiu avea doar 13 ani atunci când a jucat rolul „Pistruiatul” și chiar dacă a mai apărut în câteva filme apoi, acesta rămâne cel mai cunoscut al său. Rolul „Pistruiatul” i-a adus faima, însă nu l-a covins pe Costel Băloiu să facă o carieră din actorie și s-a reorientat către alte locuri de muncă. Primește și în prezent bani de pe urma „Pistruiatului”, însă suma este una derizorie.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Ani de zile după Revoluție, toate posturile de televiziune au difuzat Pistruiatul, care, chiar dacă a fost un serial de propagandă, agreat de oficialitățile comuniste ale vremurilor trecute, a continuat să aibă un succes imens. Costel Băloiu a cunoscut succesul atunci, dar nu i-a ținut și de foame.

4a076daa6a7f6ac040b9972640cbf6614a076daa6a7f6ac040b9972640cbf661

Câți bani a primit Costel Băloiu pentru rolul Pistruiatul și cât încasează în prezent

Fostul actor a primit pentru rolul din „Pistruiatul' 100.000 de lei vechi, bani care nu valorau prea mult la acea vreme. În plus, Costel Băloiu a povestit că nu a luat toți banii odată, ci „cu țârâita”.

„Banii se dădeau cu țârâita – când se făcea 5% din filmare, 10%, 15%. Și veneau așa pe bucățele. Nu au venit toți banii odată. Și normal că s-au dus. Nici mama nu i-a gestionat foarte bine„, a dezvăluit Costel Băloiu în podcastul lui Adrian Artene.

Întrebat de Adrian Artene dacă mai primește ceva din drepturile de autor, Costel Băloiu a răspuns: „Primii bani pe care i-am primit au fost 120 de lei, într-un an de zile. Nu mi-a venit să cred'.

Citește și: Dan Negru, mesaj tranșant despre TVR după Eurovision: ‘Devenim ridicoli și penibili. Sunt tâlharul de pe cruce…’. Ce spune despre retragerea sa din televiziune

Citește și: Alex Ashraf, când a fost întrebat dacă s-a despărțit de Oana Zăvoranu: „Am stat în umbră ani de zile'

Costel Băloiu era foarte mândru în copilărie că joacă alături de Sergiu Nicolaescu

Pentru a le demonstra prietenilor săi că, într-adevăr, lucrează alături de Sergiu Nicolaescu, Pistruiatul și-a dorit o fotografie cu regretatul regizor, însă n-a primit-o nici după o săptămână de rugăminți cu toate că lucrau împreună. Salvarea sa a venit din partea lui Ion Dichiseanu, iar asta pentru că el l-a convins pe Nicolaescu să facă, totuși, o poză cu băiatul de 13 ani.

Se filma la Fabrica de cărămidă, undeva la Cluj, și eu eram așa de supărat că Sergiu Nicolaescu n-avea timp să facă o poză cu mine. Așa mă necăjea lucrul ăsta… Și, la un moment dat, într-o altă zi, filmarea când Ion Dichiseanu și „comoniștii' dau foc carului ăluia cu fân ca să proastă duba în care era Nicolaescu s-a făcut și după filmare eu stăteam tot încruntat că toți prietenii mei: „bă, filmezi cu ăla acolo. Fă, mă, și tu o poză să vedem și noi'.

Și-mi era și ciudă că nu puteam să le demonstrez că nu se știa nimic de Pistruiatul în afara platoului de filmare. Și stăteam așa supărat și a venit domnul Dichiseanu: „mă, Bilă, de ce ești supărat?'.  „Domnu Dichiseanu, mă rog de o săptămână de domnul Nicolaescu. Nu vrea să facă și cu mine o poză, să le arăt și eu prietenilor mei cu cine filmez'.

„Lasă, mă, că îți aranjez eu'. M-a mângâiat el pe cap, mi-a ciufulit părul și a plecat. A mai trecut cred că vreo jumătate de oră și vin domnul Dichiseanu și domnul Nicolaescu: „Bilă, l-am convins'. A stat cred că vreo cinci minute, deci adus de domnul Dichiseanu, parcă nu-i venea, parcă aveam râie pe mine. Ezita. Și vorba aia… lucram, filmam. Și în poza făcută sunt așa de supărat că… nici nu mai țineam cont că era lângă mine și că mi-am realizat visul. Dar așa, în general, la filmare, cu domnul Dichiseanu mă înțelegeam bine, cu Sergiu mai puțin. Nu în ideea că avea ceva cu mine. El filma și avea treabă, pleca”, a mai declarat Costel Băloiu în podcast. 

Costel Băloiu s-a făcut taximetrist după „Pistruiatul”

Costel Băloiu a jucat în rolurile principale din serialul „Pistruiatul' și din filmul „Roșcovanul', pentru care este și cunoscut, precum și în câteva roluri secundare din filmele „Nemuritorii', „Pentru patrie', „Melodii, melodii', „Noi, cei din linia întâi' și „Garda personală'.

Costel Băloiu a lucrat, de-a lungul timpului, ca taximetrist – mulți dintre fanii lui având surpriza plăcută de a-i fi clienți – și chiar ca șofer de TIR, iar ulterior ca șofer la Ministerul Educației Naționale, dar când este întrebat despre rolul care i-a marcat viața nu se simte în largul lui…

„Pistruiatul m-a urmărit toată viaţa. Şi în sensul bun, şi în sensul rău. Pe unde m-am dus să lucrez, am vrut să fiu Costel Băloiu, un om normal. Însă unii m-au privit ca pe o vedetă, ca pe un arogant. Dar au fost şi situaţii în care acest rol m-a ajutat.

M-am gândit de multe ori care ar fi fost povestea mea de viaţă, ce prieteni aş fi avut, de multe ori mă întreb dacă persoana de lângă mine vorbeşte cu omul Băloiu sau se gândeşte că se află lângă «Pistruiatul». Când o să dau colţu, nu o să spună nimeni: «A murit Costel Băloiu». O să zică: «A murit Pistruiatul», declara Costel Băloiu pentru Adevărul, acum câțiva ani.


 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton