Cătălin Crișan i-a mulțumit public lui Jolt Kerestely pentru rolul important pe care l-a avut în cariera lui. Solistul a mărturisit că îndrăgitul compozitor era amuzant, dar deopotrivă și o adevărată 'mână de fier' când considera că este necesar.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Cătălin Crișan îl respectă și apreciază foarte mult pe Jolt Kerestely, iar recent a evocat public mai multe momente speciale care l-au legat de reputatul compozitor.
Solistul și-a amintit câteva episoade spumoase, dar și anumite clipe care au fost definitorii pentru cariera lui.
Ce amintiri îl leagă pe Cătălin Crișan de Jolt Kerestely
Cătălin Crișan a mărturisit că Jolt Kerestely l-a primit la el acasă și l-a ocrotit ca un adevărat tată. Cantautorul a fost prezent la aniversarea compozitorului pentru care a avut numai vorbe de laudă. Artistul și-a amintiti, cu zâmbetul pe buze, cum s-au spart geamurile la lansarea unui album la care au lucrat împreună.
‘De când m-am apucat de această meserie m-a certat, m-a culcat, mi-a dat să mănânc la el… M-a învățat să mixez, de aceea am putut să-mi fac un studio. M-a certat de multe ori… Totdeauna când am avut piese pe care le-am scris- peste 600- l-am sunat și l-am întrebat: ‘E bună piesa? Mă fac de râs cu ea?’ M-a încurajat întotdeauna să scriu. Am lansat un album împreună, ‘Buzunare secrete’, și mă bucur că în seara asta și-a adus aminte că, la lansarea albumului, la propriu, s-au spart geamurile la Teatrul Tănase. Și directorului de atunci îi era tare teamă că se va dărâma balconul. A mai rămas o sală afară, nu datorită mie, ci datorită acestui om.’, a mai declarat Cătălin Crișan, pentru viva.ro.
‘Dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să râdă, îi spui ce planuri de viitor ai…’
În altă ordine de idei, Cătălin Crișan a spus că își dorește să facă un eveniment important peste trei ani, când împlinește 40 de ani de carieră. Solistul s-a declarat însă dezamăgit de ce a văzut la Sala Palatului, mai ales la show-urile de stand up.
‘Dacă vrei să îl faci pe Dumnezeu să râdă, îi spui ce planuri de viitor ai. Dar cred că peste 3 ani, la 40 de ani de carieră mi-aș dori să organizez un eveniment. Nu știu dacă neapărat la Sala Palatului, pentru că Sala Palatului a fost pentru mine un sanctuar. Dar am fost la câteva spectacole de stand up și când am văzut ce se întâmplă în Sala Palatului…. Hmmm, nu știu dacă voi face acolo.‘, a mai spus artistul.
Cătălin Crișan: ‘În ultima vreme am scris piese pentru colegi de-ai mei…’
Cătălin Crișan își dorește să meargă în turnee prin țară, alături de o orchestră live și spune că, în ultimii ani, s-au strâns foarte multe melodii de-ale lui.
‘Mi-aș dori să plec prin țară cu orchestră live. S-au strâns multe melodii noi, pentru că în ultima vreme am scris piese pentru colegi de-ai mei și operă. Dar acum vreau să mă ocup un pic și de repertoriul meu.’, a declarat Cătălin Crișan, pentru viva.ro.
Foto: Facebook.