Monica Bârlădeanu ne-a dezvăluit, recent, trucurile ei de frumusețe! La ce aliment a renunțat vedeta și ce face pentru a arăta atât de bine aflați în cele ce urmează. De asemenea, puteți afla și ce le îndeamnă pe femeile care vor să se mențină în formă și să arate bine! Vedeta face sport și spune că acest lucru o ajută enorm. Într-un interviu pentru viva.ro, Monica susține că mâncarea ne influențează gândurile.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Monica Bârlădeanu ne-a dezvăluit într-un interviu exlcusiv la ce trucuri de frumusețe apelează și la ce aliment a renunțat pentru a arăta bine. Vedeta Pro TV nu mai consumă pâine, pentru că avea sentimentul că îi face rău. În schimb, face sport aproape zilnic.
Monica Bârlădeanu, trucuri de frumusețe! La ce aliment a renunțat vedeta și ce face pentru a arăta bine
Monica Bârlădeanu a renunțat la pâine. Vedeta avea impresia că acest aliment nu îi făcea bine. De ceva timp, ea face sport regulat, iar acest lucru este extrem de benefic pentru organismul ei. Ce le îndeamnă pe femeile care vor să se mențină în formă și să arate bine aflați în continuare.
Bună, Monica. Ce mai faci? Arăți foarte bine. Mi se pare mie sau ai mai slăbit?
Da? Mă bucur să aud. E adevărat că în ultima vreme sunt aproape zilnic la sală. Am simțit nevoia să cultiv și să fiu încăpățânată în legătură cu această disciplină. Pentru că, cel puțin femeia, pe măsură de înaintează în vârstă, are nevoie masivă de activitate fizică și de menținerea masei musculare. Pe care o pierzi practic, în fiecare an. Și, în sensul acesta, strict bazat pe sănătate și nu pe vanitate, m-am hotărât să cultiv și să mă țin de această disciplină.
Și reușești? Trebuie să ai și voință.
Da. Am voință, dar tocmai pentru că în momentul în care îmi spun ‘nu am chef’, acela e momentul în care știu că trebuie să calc peste acest ‘nu am chef’ și să mă duc. Pentru că ‘nu am chef’ este un criteriu foarte periculos. Dacă faci lucrurile bazate pe ‘am chef, nu am chef’, te duci la vale complet. Practic, nu reușești să cultivi absolut nimic. Nu poți să fi consecvent în legătură cu nimic, să fi serios în legătură cu nimic, dacă ‘am chef sau n-am chef’ este un criteriu.
Monica Bârlădeanu: ‘Am scos demult pâinea din alimentație’
Dar cu alimentația cum este? Ai renunțat la vreun aliment?
Eu, spre exemplu, am scos demult pâinea din alimentație. Aveam senzația că mă ‘pufoșește’. Plus că e posibil să am și o intoleranță. Cert este faptul că mi se pare extrem de important ca omul să fie în contact cu corpul lui și să vadă ce îi priește și ce nu. Pentru că sunt lucruri care îți îngreunează corpul. Iar ceea ce mănânci îți influențează și gândurile și starea de spirit. Ca să nu mai spun că am citit că, la copii, nutriția influențează IQ-ul, nivelul de inteligență. Și atunci, ce mai vorbim? E atât de importantă nutriția.
Și, apropo de pantaloni… Te îmbraci mai mult în rochii sau în pantaloni?
În ultima vreme, mă îmbrac mai mult în rochie. Mi se pare așa, că după 40 de ani se trezește o sirenă în tine, o dimensiune a ta care simte nevoia să fie foarte feminină. S-a întâmplat azi să fiu îmbrăcată în pantaloni, dar, de obicei, clar port rochie trei sferturi, până la genunchi sau scurtă, dar rochie.
Am observat că îți accesorizezi ținutele, de obicei cu ceva la gât sau cu cercei. De data aceasta, văd că ai niște cercei mai voluminoși decât de obicei…
Așa este. Când nu am foarte multe alte bijuterii, mi se pare că cerceii completează foarte bine o ținută. Și mi se pare că, dacă cineva vrea să se îmbrace ‘smart’, ar trebui să investească în bijuterii. Dar nu să fie scumpe, cât să fie variate și de dimensiuni diferite accesoriile. Mi se pare că din accesorii salvezi absolut orice ținută, orice apariție. Orice rochie de seară simplă accesorizată corect devine’wow’.
Monica Bârlădeanu: ‘Eu le îndemn pe doamne să facă sport’
Am tras cu urechea că vorbeai de vacanțe… Unde vrei să mai mergi?
Am mai fost într-o vacanță vara aceasta și o să mai mergem puțin, curând, la scuba diving, la finalul verii.
Tu ești născută pe 12 decembrie de Sf. Spiridon. Ai fost la el în Corfu, vreodată?
Ar trebui să ajung. Îmi doresc să ajung. Merg în schimb la Spiridon la catedrală, la București.
Un mesaj pentru doamnele care vor să arate bine!
Eu le îndemn pe doamne să facă sport. Și dacă sunt doamne care ar vrea să facă mișcare, dar poate nu au voință sau determinarea respectivă, eu le îndemn să meargă la o sală. Mi se pare atât de important! Măcar să meargă pe jos, dacă nu vor să facă sport sa nu pot, să facă cei 6000 de pași de jos. Este vital pentru ele.
Foto: Facebook.