Au trecut 20 de ani de la prima copertă VIVA! și de la… prima ședință foto a cuplului Andreea Esca – Alexandre Eram. Care, la vremea respectivă, tocmai ce se mutaseră împreună, într-o nouă locuință, și se pregăteau pentru primul lor eveniment important de cuplu: nunta. Ce s-a schimbat de atunci și până acum? Relația soților Eram s-a consolidat și au devenit părinții Alexiei și ai lui Aris, doi adolescenți cool, pe care acum îi vedeți în premieră, într-un pictorial alături de părinții lor.
Ai dat dovadă de hotărâre maximă atunci când te-ai îndrăgostit de soțul tău, dar n-am putea spune același lucru și despre momentul alegerii facultății… Ai ajuns la Facultatea de Jurnalism aproape întâmplător, nu?
De vreme ce ai mei nu erau de acord să dau la Teatru, unde mi-aș fi dorit, nu mai conta unde merg. Și am zis să dau la ASE, prin excludere. Dar nu am intrat, pentru că a venit Revoluția, s-au schimbat materiile și nu am avut timp suficient să mă pregătesc mai bine.
Dar uite că tot răul a fost spre bine! Tata mi-a zis să nu mai stau un an acasă și să merg în toamnă la o Facultate de Drept particulară, care tocmai se înființase. Când am ajuns acolo, am văzut pe un geam un afiș care anunța că au și Facultate de Jurnalism, and the rest is history…
Tu știi ce job ți se potrivește? Fă acest test de carieră și vezi ce meserie ai putea avea!
Știu că aveai 19 ani atunci când ai prezentat știrile, pentru prima oară, la un post TV. Respectiv la SOTI. Povestește-ne cum a fost această experiență.
Un prieten mi-a zis că se deschide o televiziune nouă și că au nevoie de oameni. Eram în primul an la facultate. Așa că m-am dus pur și simplu. Și am dat un interviu cu domnul Vartan Arachelian. După discuție, mi-a spus să dau o probă de prezentare, adică să citesc ceva din- tr-un ziar, în fața unei camere. Zis și făcut. Am citit și eu cum m-a dus capul. Când am ieșit pe hol, producătoarea jurnalului, doamna Marilena Rotaru, m-a oprit și mi-a zis că tocmai m-a văzut din regie și ar vrea să mă întrebe dacă pot rămâne să prezint știrile la miezul nopții.
Incredibil, dar adevărat! Am prezentat și am plecat acasă, lăsându-le numărul de telefon. Fix, desigur. Nu știu de ce, dar credeam că asta a fost tot, dar a doua zi m-au sunat și, din ianuarie 1992, am aceeași profesie. Doar că, la SOTI, la 12 noaptea prezentam, iar de la 8 dimineața mergeam pe teren la reportaje, apoi stăteam la montaj și mai dădeam fuga și pe la facultate. Era foarte greu, dar ce fericire! Am auzit pe cineva spunând, genial: „Ce frumoasă oboseală tinerețea… Exact așa era.
Citește continuarea interviului în numărul de iunie al revistei VIVA!.