Ce dietă ține Andreea Hanca. Soția fotbalistului Sergiu Hanca nu mai consumă trei alimente care produc infamații în corp, precum: zahărul, glutenul și lactoza. Femeia de afaceri a adus pe lume trei copii frumoși, dar nici nu se cunoaște, lăudânu-se în continuare cu o siluetă ca trasă prin inel.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Ce dietă ține Andreea Hanca. Andreea Hanca, soția fotbalistului Sergiu Hanca, a renunțat de 7 ani la trei alimente și arată de senzație. Așa se face că vedeta și-a păstrat silueta după cele trei nașteri. Într-un interviu pentru viva.ro, Andreea Hanca ne-a dezvăluit care este secretul său, dar și multe aspecte din viața ei personală.
Citește și: Andreea Hanca a născut o fetiță. Ce complicații a suferit la operația de cezariană: „Simţi că ai murit'
Ce dietă ține Andreea Hanca
Andreea Hanca, soția fotbalistului Sergiu Hanca, arată extraordinar de bine. Nici nu îți vine să crezi că a născut trei copii! Blondina are o afacere de care se ocupă, dar, în rest, se dedică familiei sale. Într-un interviu pentru viva.ro, aceasta ne-a dezvăluit ce dietă ține de 7 ani, dar și cum e ca mamă și soție.
Arăți foarte bine. Ce faci pentru acest lucru?
Da, țin o dietă pe care am transformat-o și în stil de viață. Nu mănânc alimente care produc inflamații, cum ar fi: glutenul, lactoza și zahărul. Sunt scoase de tot din dieta mea și nu acum de ieri, de azi, de șapte ani de zile. Și asta m-a ajutat mereu să mă țin într-o formă bună. Pe lângă asta, și cei trei copii pe care îi am mă țin tot timpul în priză. Nici nu aș putea să pun un gram pe mine, mă chinui în ultima perioadă. Mi-aș dori să mă îngraș puțin, dar nu reușesc.
Văd că porți bijuterii masive. Este o coincidență că ai luat bijuteria aceasta, crucea aceasta mare la gât, sau așa porți de fel?
Este o cruciuliță pe care fiul meu a ales-o și o iubește foarte tare. Are o afinitate pentru credință, pentru biserică, pentru cruci și Dumnezeu, deși are doar cinci ani. Nu știu de unde are iubirea aceasta pentru biserică și pentru Dumnezeu și este colecționar de cruci. Asta este preferata lui și mi-a spus astăzi, 'mami, puneți-o că o să fii cea mai frumoasă'.
Andreea Hanca are 3 copii
Deci, băiețelul îți pune amprenta asupra ta…
Da, foarte tare. Noi ne dorim și ne-am dorit de la bun început un băiețel, care să facă fotbal. Însă, acum două zile, eram la o slujbă la biserică și Zian îmi spune; 'Mami, mă fac fotbalist, dar când o să fiu bătrân, pot să mă fac preot?' Am început să râd! I-am spus lui Zian că el poate să se facă ce vrea el, că noi îl vom susține. Până la urmă, și dacă va vrea sau nu să continue să facă fotbal, îl vom susține. Zian are cinci ani. Medeea are trei ani și câteva luni și Selin are 11 luni.
Cred că ei îți ocupă tot timpul… Mai ai timp și de tine și de altceva?
Avem. Și de mine și de soțul meu. Suntem norocoși că avem ajutoare. Părinții mei se dedică 100% nepoților, să spunem așa. Eu pentru bussines-ul meu și pentru timpul petrecut cu Sergiu. Mergem mereu după el la meciuri, nu pierdem niciun meci. Toți formăm o echipă așa și suntem împreună mereu.
Despre ce afacere este vorba?
Am un salon de înfrumusețare și avem deja, 15 ani de activitate. Ne lăudăm cu acest lucru, pentru că, în ziua de azi, foarte greu mai poți să faci ceva ce durează, dar noi suntem mândri că are 15 ani și merge bine. Punem foarte mult suflet și cred că asta se simte și clientelor noastre care pleacă mulțumite și fericite din salonul nostru.
„Am o familie pe care dintotdeauna mi-am dorit-o'
Dar tu cum faci? Ce faci? Că radiezi… Care este secretul?
Secretul? Cred că este acela că îmi place ceea ce fac. Am o familie pe care dintotdeauna mi-am dorit-o. Și asta se vede și în mine și în ochii mei. Și avem așa foarte multe țeluri și de acum înainte și ne țin pe un drum foarte bine stabilit. Și cred că asta ne aduce bucuria zilnică. Să știm unde vrem să ne îndreptăm și pentru ce avem de luptat.
Într-o vacanță ați reușit să mergeți vara aceasta?
Știți, cu fotbaliștii e destul de greu. Au două vacanțe. Bune și acelea, dar… o săptămână vara, una iarna: în vară am fost la Barcelona. Noi suntem pasionați de formula 1 și am fost să vedem formula 1 la Barcelona. Și acum așteptăm vacanța de iarnă. Mai e puțin și vine.
Ce tatuaje are Andreea Hanca
Trăgeam cu ochiul la tatuaje, în timp ce vorbeai. Ce reprezintă ele?
Aici am numele fratelui meu, care locuiește de opt ani în Barcelona și este plecat. Acesta este semnul că sunt credincioasă și mai am numele lui Sergiu, al lui Zian, primul copil… Toate semnifică ceva.
Porți bijuterii. Ai vreuna mai la suflet?
Da, ceasul acesta. L-am primit atunci când am rămas însărcinată cu Medeea. Sergiu își dorea foarte mult o fetiță și mi-a spus că, atunci când o să-i fac o fetiță, o să-mi facă cadou un ceas mai special.
Și mai scump…
Mai special. Valoros din toate punctele de vedere.
Foto: arhiva personală.