Ce dietă urmează Simona Țaranu și cum reușește să țină sub control boala autoimună de care suferă: „Am redus considerabil zahărul. Fără alimente procesate și prăjite, fără fast food, fără sucuri carbogazoase" / EXCLUSIV

.

Simona Țăranu și soțul ei vor marca în această lună nouă ani de la căsătorie, dar vor sărbători evenimentul luna viitoare, când vor pleca câteva zile într-o zonă însorită din Europa. Se înțeleg foarte bine și au avut întotdeauna o relație bazată pe comunicare, iar surprizele pe ca și le fac reciproc le condimentează întotdeauna relația. În martie, de ziua soțului ei, au mers la aeroport și au plecat spre Italia, acolo unde erau așteptați de întreaga familie. Vedeta a organizat împreună cu cei dragi o petrecere surpiză.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!


Despre vacanța care urmează, relația cu soțul ei și boala autoimună cu care a fost diagnosticată și schimbările care au venit cu ea, frumoasa prezentatoare de la Digi 24 a povestit într-un interviu pentru Viva!. Deși a petrecut Paștele acasă, unde s-a bucurat de prezența celor apropiați și de bucate alese, Simona Țăranu se află într-o formă excelentă și nu pare să se fi îngrășat vreun pic, prilej de a afla chiar de la ea cum a reușit. Vedeta este vegetariană de 12 ani.


De ce nu a plecat Simona Țăranu în vacanță de Paște și când va fi următoarea evadare

Te-ai bucurat și de o vacanță de Paște sau urmează? Cum au fost aceste zile pentru tine?

Sărbători petrecute în familie. Nimic ieșit din comun. Dar această e frumusețea perioadei: liniște, relaxare, socializare și mâncare tradițională. Nu am plecat nicăieri în această perioada. Am lipsit de la știri doar trei zile, timp în care m-am relaxat. Nu obișnuim să mergem în vacanță în perioadele în care pleacă marea majoritate, tocmai pentru că este foarte aglomerat peste tot: în stațiuni, în aeroport, pe șosele. Prefer liniștea căminului și bucuria petrecerii timpului cu cei dragi. Vacanța se anunță în luna iunie, pentru că în luna mai am deja câteva proiecte în desfășurare. Ne-am propus să plecăm într-o zonă însorită din Europa pentru vreo patru zile. Încă nu ne-am decis asupra destinației, dar atât eu cât și soțul meu, Florin, am căzut de acord asupra unui aspect: să fie relaxare!


Ai gătit în această perioadă? E bucătăria o pasiune pentru tine?

În fiecare an pregătesc o pască cu brânză și stafide și una cu ciocolată și stafide. Ambele au un blat subțire din aluat de cozonac. Recunosc că aceste rețete ale mamei au mare succes printre apropiații familiei noastre. În afară de pască și câteva ouă incondeiate (doar în roșu), nu pregătesc nimic altceva. Cozonacul l-am cumpărat, iar celelalte preparate din carne le-am comandat de la un restaurant. Bucatele tradiționale românești nu sunt punctul meu forte, așa că nu fac experimente în bucătărie, mai ales într-o perioadă în care aceste preparate sunt așteptate cu nerăbdare. Am avut pe masa de Paște drob, diferite tipuri de brânză, o mică friptură de miel, salată din legume de sezon, pește, cozonac și pască. În cantități fix pentru o zi, o zi și jumătate.


Cum au reușit să nu te îngrași? Ce ai ocolit din meniu?

Ținând cont că nu mănânc carne de mai bine de 12 ani, în meniul meu de Paște s-a regăsit peștele. Nu am renunțat la nimic altceva, am gustat din toate, dar nu am mâncat peste măsură. Am încercat să păstrez cantitățile cu care m-am obișnuit. Am mâncat porții mici, făra pâine, obligatoriu multe legume. Și deși sunt zile în care evit zahărul și toate produsele care îl conțin, în această perioadă nu am ținut cont de acest aspect. Dar nu am mâncat nimic în exces. Nu uit cât de greu este să dai jos ce ai pus în câteva zile în care nu ai avut limite culinare, și cât muncesc la pilates pentru a reveni în formă.


Ce dietă urmează Simona Țaranu și cum reușește să țină sub control boala autoimună de care suferă

Arăți foarte bine. Care e secretul? Ține de sport, de alimentație?

Mulțumesc! Anul acesta am încercat pentru prima dată pilates. Mi-a plăcut, însă nu am crezut că voi deveni atât de conștiincioasă. Atunci când timpul îmi permite, merg și de patru ori pe săptămână. Dar chiar și într-o perioadă mai aglomerată, tot bifez două ședințe pe săptămână. Merg la un studio de pilates unde clasele sunt bine structurate. În funcție de intensitate, de pregătire. Chiar din primele 2-3 săptămâni vezi schimbările în bine. Atât pe parte de mobilitate, cât și pe tonifiere.


Cât despre alimentație… am redus considerabil zahărul, iar mesele sunt în porții mici. Fără alimente procesate și prăjite, fără fast food, fără sucuri carbogazoase.

Cum gestionează Simona Țăranu simptomele bolii autoimune de care suferă

E greu de gestionat boală autoimună cu care ai fost diagnosticată, Sindromul Basedow? Ce ți s-a părut mai greu de controlat în această perioadă?

Este dificil, pentru că te ia prin surprindere. Nu știu când greșesc, nu știu când fac ceva nepotrivit de mă trezesc cu valori mărite ale hormonilor tiroidieni. Mereu sunt întrebată de către medic dacă traversez o perioadă stresantă, dacă nu mă odihnesc suficient, dacă mănânc prea mult zahăr. Pentru că nu sunt valorile pe care le așteptăm. Deși am grijă la toate aceste aspecte, și uneori chiar mă simt bine, asta nu se reflectă și în analize. Sunt perioade, ca cea prezentă, în care mă confrunt cu bufeuri, obosesc mai repede, transpir și uneori îmi tremură mâinile. Însă nu sunt stări permanente. Din păcate nu le pot controla, dar trec rapid.


Care au fost cele mai supărătoare simptome cu care te-ai luptat?

Nu reușeam să mai conduc, pentru că nu aveam stabilitate în picioare, nu reușeam să mă mai machiez, pentru că îmi tremurau destul de tare mâinile. Și cu greu urcam scările pentru că pulsul era mărit mereu (aproximativ 200). Simțeam în tâmple cum îmi bate inima.

Ce o ajută pe Simona Țăranu în momentele grele

Când treci printr-un moment ceva mai complicat, ce te ajută cel mai mult? Să mergi la un psiholog, la biserică sau alegi o cu totul altă cale?


Rugăciunea. Participarea la Sfânta Liturghie, Sfântul Maslu, Acatistele pe care le citesc acasă. Și niciodată nu mă culc fără să mă rog. Nici nu îmi încep activitatea la începutul zilei fără să mulțumesc lui Dumnezeu pentru toată dragostea. Am fost și la psiholog, m-a ajutat să comunic, să îmi exprim durerea, însă nu am găsit vindecarea decât prin rugăciune. Și umor. Citesc glume, uneori fac și haz de necaz. Mă ajută să traversez mai ușor o perioadă dificilă.

În momentele mai puțin plăcute din viață mă ajută mult și comunicarea, dar și călătoriile. Să mă detașez, să mă desprind de rutina zilnică.

Cum își îngrijește Simona Țăranu tenul

Ce faci pentru ten? Ce rutină de îngrijire ai? Schimbi produsele la o anumită perioadă de timp?

Cu ajutorul colegei Oana Zamfir, am descoperit un medic dermatolog de excepție care m-a ajutat să scap de acnee (mă confruntam de 4-5 ani cu această problemă). Din moment ce m-am văzut cu tenul curat, nu am mai avut curajul de a testa tot felul de produse și de a merge la cosmetică. Doamna Doctor mi-a făcut un plan de tratament care acoperă necesitățile și problemele tenului meu, ne mai întâlnim de 2-3 ori pe an și înlocuim unele produse, acolo unde este cazul. Folosesc retinol, vitamina C, creme cu Acid Hialuronic, și nelipsitul SPF. Și nu mă expun la soare. Așadar aplic autobronzant atunci când îmi doresc o piele ciocolatie. Nu mi-am injectat nimic până, dar nu exclud în viitorul apropiat. Orice modificare pe care o voi face, îmi doresc să fie cu măsură, de bun gust și cât mai fină. Să îmi păstreze trăsăturile și să nu îmi schimbe fizionomia. Și să nu îmi dispară ridurile de expresie. Nu mi-aș dori să fiu de porțelan. Însă medicul mi-a recomandat să mai aștept.

Surpriza pe care Simona Țăranu i-a făcut-o soțului ei

Cea mai recentă supriză pe care ți-a făcut-o soțul tău?

Mereu mă surprinde cu buchete frumoase de flori. Însă o supriză remarcabilă i-am făcut eu lui. La sfârșitul lunii martie, de ziua lui, l-am dus la aeroport și am plecat spre Italia, acolo unde îl aștepta întreaga familie. Am organizat împreună cu familia o petrecere surpriză. Nu a bănuit nimic, știa că mergem la un brunch în afara Bucureștiului, apoi vom participa la o ședință foto (ca să justific cele două trolere pe care le-am pregătit minuțios din timp). I-am spus că ne va prelua cineva de la aeroportul Henri Coandă. A fost cam nedumerit în prima parte a zilei, dar nu a pus prea multe întrebări. Nu a bănuit nimic, iar când am ajuns la aeroport, i-am înmânat biletele de avion. A fost emoționat, am petrecut patru zile minunate alături de familie, care s-a stabilit dinainte de Revoluție în Italia.

 Cum obișnuiți să marcați aniversarea căsătoriei? Cum va fi în acest an?

Obișnuiam să plecăm câteva zile într-o mini vacanță, însă anul acest avem multe proiecte în luna mai. Sperăm să plecăm în iunie, așa că vom sărbători atunci.

Citește și: Mihai Mărgineanu și soția au împlinit 19 ani de relație. Cum a ajuns artistul să formeze un cuplu cu Andreea: „Sunt genul de prost care s-a căsătorit la Vama Veche'

Citește și: Magda Catone, despre căsnicia cu regretatul Șerban Ionescu. Cum a cerut-o în căsătorie: „Ne uitam la el ca la un personaj, o persoană de neatins. Mama a fost foarte îngrijorată cum de mă mărit așa…’ / EXCLUSIV

Citește și: Catinca Roman recunoaște că fiica ei, Calina, a fost afectată de despărțirea de tatăl său: „Am fost la terapie, am avut motive întemeiate…’. Ce problemă de sănătate a moștenit tânăra de la mama ei și Mioara Roman / EXCLUSIV

Citește și: Ecaterina Ladin, alias Dalida din Las Fierbinți, a petrecut Paștele în spital cu fiul ei. Ce diagnostic a primit micuțul, care va fi botezat luna aceasta: „În urma unui control amănunțit…’

 În ce investești cei mai mulți bani? Care va fi următoarea investiție importantă pe care te pregătești să o bifezi?

În bijuterii. Bijuterii din aur și diamante, care nu își pierd valoarea în timp. Studiez piață, mă consult, nu iau decizii la impuls. Următoarea investiție … o pereche de cercei sau o brățară.