Gabriela Prisăcariu Oțil și-a construit o frumoasă carieră în modelling, după ce a câștigat competiția „Supermodels by Cătălin Botezatu”. În prezent, Gabriela Prisăcariu este mamă și are o familie superbă alături de Dani Oțil, dar tot nu a uitat câteva situații memorabile din cariera de model.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Prin ce experiențe a trecut Gabriela Prisăcariu Oțil cu agențiile de modele. Gabriela Prisăcariu a fost asistentă la „Neața cu Răzvan și Dani”, iar în prezent se focusează pe familie, fiind mamă și soție. Anul acesta, Gabriela Prisăcariu a făcut și ceremonia religioasă cu Dani Oțil, unindu-și destinele în fața lui Dumnezeu. Chiar dacă zilele în care se ocupa cu modelling-ul sunt mult în spate, Gabrile Prisăcariu își amintește și acum experiențele pe care le-a avut cu agențiile de modele.
Ce experiențe neplăcute a avut Gabriela Prisăcariu Oțil cu agențiile de modele
Gabriela Prisăcariu Oțil a avut o carieră de model de succes și a activat pentru o agenție de modele din Italia. Soția lui Dani Oțil a povestit cum a fost descurajată de agentul ei, atunci când a vrut să se mute la o agenție de modelling mai bună.
„Este o vorbă celebră, care mi-a rămas în cap, atunci când agentul meu mi-a zis, când voiam să merg la o altă agenție din Milano, la una mai bună, nu la cea propusă de el: „Gabriela, și eu mi-aș dori un Ferrari, dar nu se poate!.
O lună mai târziu eram la respectiva agenție în Milano, am fost aleasă chiar de patronul agenției! I-am zis: „Ar fi cazul să îți iei un Ferrari, căci se poate!'', a declarat Gabriela, soția lui Dani Oțil pentru Ego.ro.
De ce nu vrea Gabriela Oțil să-și deschidă o agenție de modele
Cu toate că este familiarizată cu mediul modei, atât din țară, cât și de peste hotare, Gabriela Prisăcariu Oțil, nu vrea să își înființeze o agenție proprie de modelling. De asemenea, soția lui Dani Oțil știe că meseria de model nu este una longevivă.
„Am depășit de mult limita de vârstă, deci încă sunt bine! Nu mi-a fost frică, am zis că o să o fac până când o să fiu acceptată și chemată! Când nu o să mai fiu, nu o să mai fiu!
Dar, în orice caz, nu mă văd făcând asta la bătrânețe! Cred că are o limită. În niciun caz agenție de modelling! (n.r. nu vrea să își deschidă o astfel de afacere atunci când o să se retragă din modelling) Am o experiență cu aceste agenții. Sunt copii care mă întreabă la ce agenții să meargă.
Nu pot să recomand și îmi pare rău pentru lucrul acesta! În niciun caz nu mi-aș deschide o agenție. Nu m-am gândit încă la lucrul acesta, mai am până atunci! (n.r. dacă să își deschidă o afacere în acest domeniu)'
FOTO: Instagram