S-a aflat recent ce a făcut Otilia Bilionera, pe ascuns, la Survivor. Cântăreața a fost nevoită să facă un gest pe care nu l-a dezvăluit colegilor. Artista a făcut parte din tribul Faimoșilor, purtând bandana roșie. Vedeta a trecut prin clipe dificile în jungla dominicană, unde a trebuit să se descurce ca să poată face față greutăților personale.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Ce a făcut Otilia Bilionera, pe ascuns, la Survivor. Otilia Bilionera a rezistat cu greu la Survivor, iar după câteva săptămâni, vedeta a fost eliminată din competiție din cauza problemelor de sănătate. Recent, artista a dezvăluit ce a făcut în spatele camerelor de luat vederi.
Otilia Bilionera a trecut prin momente grele în jungla din Dominicană. Problemele de sănătate nu i-au mai permis să dea totul pe traseu, iar în ultimele zile de concurs se simţea din ce în ce mai rău. Hrana puțină și fluctuațiile de temperatură i-au cam pus capac vedetei. În plus, a plecat bucătăreasa echipei. Otiliei îi plăcea să le gătească colegilor, mai ales că este moldoveancă.
Citește și: Cine va moșteni, de fapt, averea lui Petrică Mîțu Stoian:„S-a dezbătut succesiunea’
Ce a făcut Otilia Bilionera, pe ascuns, la Survivor
Artista a fost nevoită să îndure condiţiile extrem de grele, cum ar fi frigul, ploaia, foamea, dar și lipsa igienei. Ea a suferit câteva probleme de sănătate și în timpul, dar și după eliminarea de la Survivor România 2022.
În cadrul unui interviu pentru Fanatik.ro, Otilia a mărturisit ce făcea pe ascuns, la emisiune, ca să nu o vadă colegii. Este cunoscut faptul că Otilia era considerată bucătăreasa echipei şi avea acces la hrana câștigată la jocuri. Acum vedeta a recunoscut faptul că a profitat de acest lucru, iar când nu era văzută de ceilalţi colegi, lua cantități mici din uleiul alimentar primit de trib pentru a-și prepara scrub pentru corp.
„A fost greu totul acolo, lipsa somnului, condițiile, frigul. Cu igiena… știi cum e, te obișnuiești să stai murdar. Prima săptămână a fost mai greu, dar după aceea am început să mă obișnuiesc. Te obișnuiești cu mirosul, nu-ți mai vine să crezi că miroși (râde – n.r.).
Eu abia după ce am făcut primul duș mi-am dat seama cât de rău miroseam. Îmi făceam scrub-uri acolo din nisip, cu uleiul alimentar pe care-l aveam pentru mâncare. Dar îl luam așa, să nu fiu văzută de colegi, că altfel mă împușcau (râde – n.r.) Mă duceam pe plajă și făceam scrub.
Nu apucam să mă spăl zilnic și de multe ori ploua și era frig și nu-mi mai venea să intru în apă și atunci se aduna foarte multă mizerie pe picioarele mele. Erau negre la un moment dat. Și nici nu mă mai bronzam (râde -n.r.) peste mizerie, așa că eram nevoită să-mi fac acele scrub-uri’, a declarat Otilia, pentru sursa citată.
Otilia Bilionera, dacă ar mai participa încă o dată la Survivor
În cadrul unui interviu mai vechi, cântăreața a declarat că nu s-ar mai duce la Survivor deoarece nu a fost o experiență tocmai plăcută pentru ea și s-a ales cu probleme de sănătate.
„Nu m-aș mai duce pentru că nu a fost o experiență chiar foarte plăcută pentru mine, tocmai din cauza asta. Eu am avut niște concerte înainte de Survivor, am filmat și două videoclipuri, am fost foarte pe fugă. Am călătorit mult în perioada aceea și am răcit. Când am ajuns în Dominicană, am început să am dureri și o cistită. Am început să iau antibiotice. Din cauza condițiilor, nu mi-am mai revenit.
Doctorii au fost nevoiți să îmi dea antibiotice, starea mea s-a înrăutățit, am făcut și ulcer. Nu m-aș mai duce, sănătatea e cea mai importantă pentru mine. A fost o experiență unică, te schimbă, te marchează, dar nu m-aș mai duce’, a mai spus Otilia pentru Ego.ro.
Sursă foto: arhivă