Ce le-a zis Dani Oțil socrilor săi chiar în seara nunții cu Gabriela Prisăcariu: ”Puteau să nu o crească atât de mult, să arăt și eu bine...”

 Calin Maria Bianca
.

Ce le-a zis Dani Oțil socrilor săi chiar în seara nunții cu Gabriela Prisăcariu. Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au cununat religios și au avut parte de petrecerea de nuntă pe data de 30 iulie, într-un decor de poveste. Au avut ținute spectaculoase și aranjamente de vis, însă cei mai speciali au fost invitații, care au întreținut atmosfera și s-au distrat până în zorii dimineții cu mirii. Deși a fost mire, Dani Oțil și-a luat rolul de prezentator TV în serios, așa că a ținut un discurs în fața tuturor, cu un mesaj puternic pentru socrii săi!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Nu, nici de data aceasta Dani Oțil nu a renunțat la hazul său și glumele pe care le are tot timpul la el. Așa cum îl știm cu toții de pe micile ecrane, ca fiind unul dintre cei mai carismatici prezentatori TV, la fel sa întâmplat și-n seara nunții sale, când a luat microfonul pentru a ține un discurs în fața tuturor invitaților. Ei bine, pe lângă mesajul transmis socrilor săi, nu a uitat să-i facă soției sale și o declarație de dragoste subtilă. Ba mai mult, a avut un mesaj pentru toți nuntașii!

whatsapp-image-2023-07-31-at-11.44.29-1-1whatsapp-image-2023-07-31-at-11.44.29-1-1

Citește și: Ce a spus Cătălin Botezatu despre rochia de mireasă a Gabrielei Prisăcariu, înainte de nuntă: „Nu m-a consultat, dar…” / Cei doi sunt prieteni buni, dar designerul a lipsit de la petrecere

Citește și: Ce ținute au purtat Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu la nunta lui Dani și a Gabrielei Oțil. Nasa a avut doua rochii, ambele cu decolteu amețitor

Citește și: Fostul iubit al Biancăi Rus a curtat-o pe Alina Sorescu, în plin proces de divorț: „Îmi place, o vreau, dar…” Cum a reacționat artista când a fost căutată de Ștefan Farrel

Citește și: Cine este și cum arată mama lui Codin Maticiuc: „Prima mea dragoste și motivul pentru care sunt om”. Fotografii de colecție cu Smaranda Maticiuc

Ce le-a zis Dani Oțil socrilor săi chiar în seara nunții cu Gabriela Prisăcariu

Cu emoție în glas, Dani Oțil a luat microfonul și și-a intrat în rolul de prezentator TV chiar la propria nuntă, având un discurs neașteptat. În primul rând, a vrut să-i mulțumească soției sale pentru faptul că l-a făcut tată, dar și un bărbat însurat și așezat la casa lui. Mai apoi, de la mulțumirile în fața Gabrielei Prisăcariu, Dani Oțil a trecut la cele față de socrii săi. Le-a mulțumit acestora că au făcut-o pe Gabriela, dar și că au crescut-o, aici venind și cu o glumă, legată de înălțimea lui și a soției sale. Fiindcă era la capitolul de mulțumiri, nu a putut să nu facă acest gest și față de rudele din partea sa!

'Vreau să îi mulțumesc în primul rând soției mele, pentru că mi-a dat o șansă la 40 și puțin de ani să fiu și eu căsătorit. Vreau să le mulțumesc părinților ei că au făcut-o și au crescut-o. Puteau să nu o crească atât de mult, să arăt și eu bine în poze. Vă rog eu mult de tot photoshopați-mă, vreau să arăt și eu de dimensiuni normale. Vreau să le mulțumesc și rudelor mele', a spus Dani Oțil.

Dani Oțil: 'Dacă nu vă place ceva, nu mă interesează'

Mai apoi, tot în calitate de mire și totodată prezentator, Dani Oțil și-a continuat discursul explicând că nunta este făcută după gusturile sale și ale Gabrielei. Ba mai mult decât atât, a spus clar că nunta este făcută pentru el, soția sa și nașii lor, astfel că nu-l interesează dacă nu le place ceva invitaților. De asemenea, a vorbit puțin și despre mâncare și zonele pregătite cu diferite delicii culinare, precizând ca fiecare să mănânce ce vrea și când vrea.

Am făcut nuntă pentru mine, soția mea și pentru nași, dacă nu vă place ceva, nu mă interesează. Am trecut repede peste antreuri și pește, de ce? Pentru că totdeauna se oprește muzica la pește, de parcă trebuie să vedem toți peștele. Nu, tată… îți e foame mănânci, nu îți e foame nu mănânci. Avem și colțul tradițional acolo, pentru gomoși. Care nu mâncați fonfleuri, mă declar unul. Ieri am fost la Georgică la nuntă și nu am putut să mănânc, m-au prins doar sarmalele.', a continuat Dani Oțil în fața invitaților.

Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil, nuntă de poveste

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit religios, duminică, 30 iulie, iar petrecerea a avut loc pe terasa unui restaurant din Buftea, intr-un decor de vis. Cei doi îndrăgostiți și-au jurat iubirea în fața lui Dumnezeu, iar alături de ei au fost toți cei dragi și nașii, Tinu Vidaicu și Roxana Ionescu. Ce-i drept, au avut parte de o nuntă ca-n povești, în compania celor mai dragi oameni, de la prieteni, la familie, dar și fiul lor, Tiago, care a fost cavaler de onoare.

Sursă foto: Instagram / Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton