Tribunalul Ilfov arată în motivare că l-au eliberat pe Cristian Borcea, în noiembrie 2019, deoarece nu a avut, în timpul celor nouă luni de detenţie, abateri disciplinare. Astfel, Borcea a participat la peste 150 de activităţi educative și a muncit în toate cele 5 penitenciare prin care a trecut, deşi este bolnav.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Judecătorii Tribunalului Ilfov spun, în motivare, că l-au eliberat condiţionat pe Cristi Borcea pentru că a avut un comportament adecvat în detenţie, a participat la cursuri religioase şi artistice, scrie Mediafax.ro.
În ciuda problemelor de sănătate, Borcea a muncit la toate penitenciarele prin care a trecut: Slobozia, Poarta Albă, Valu lui Traian, Jilava. El a lucrat la centrala termică, la spălătorie, la punctul de preluare deţinuţi.
„Petentul (Borcea, n.r.) a arătat că nu figurează cu nicio sancţiune disciplinară, participând în total la peste 150 de activităţi socio-educative constând în concursuri tematice, cursuri, recenzii de cărţi', arată motivarea instanţei.
Judecătorii au apreciat că fostul patron al FC Dinamo a participat la cursuri tematice şi a absolvit nu mai puţin de 58 de cursuri artistice, culturale, religioase, sportive. De asemenea, a luat parte la 24 de dezbateri din penitenciar organizate pe diverse teme.
Borcea a fost condamnat anul trecut la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor (alături de Radu Mazăre), iar instanţa a contopit pedeapsa cu cea din dosarul privind transferul jucătorilor.
Rezultatul a fost 7 ani şi 6 luni de închisoare.