O vedem zi de zi pe micul ecran, la Acces Direct, însă, Mirela Vaida este, în egală măsură, mamă cu normă întreagă. Recent, vedeta și-a regalat fanii cu niște imagini savuroase, în care apare alături de cei trei micuți. Iată ce mult au crescut copiii Mirelei Vaida!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Mirela Vaida are nu doar o carieră în plin avânt, ci și o familie superbă, cu care se mândrește. Vedeta, care își ține fanii la curent cu viața ei, le-a făcut recent acestora o surpriză de proporții, publicând pe contul de socializare niște fotografii super simpatice, în care apar copiii ei, dar și cei mai noi membri ai familiei. Evident, instantaneele au primit cele mai multe aprecieri din partea admiratorilor vedetei.
Copiii Mirelei Vaida sunt adorabili
Recent, Mirela Vaida a postat pe contul ei de socializare niște fotografii în care apare alături de cei trei copii ai ei, Tudor, Carla și Vladimir, dar și alături de cei mai noi membri ai familiei, niște pui de pisicuță adorabili. Spre amuzamentul fanilor, prezentatoarea Acces Direct a dezvăluit și un detaliu care i-a scăpat… În febra shootingului foto, Mirela nu a observat că Tudor, mezinul familiei era îmbrăcat doar pe jumătate, însă, din fericire, acest detaliu a trecut neobservat.
„Am ajuns acasă la pui! Doritori? P.S. Abia la poze am realizat ca Tudor al meu era în fundulețul gol…’, a menționat Mirela Vaida pe Facebook.
Fanii au fost încântați atât de drăgălășenia copiilor, cât și de simpaticele pisicuțe și au felicitat-o pe Mirela Vaida pentru faptul că-și învață copiii să iubească animalele.
„Uauuuuuu, bravo doamna Mirela! Mă bucur foarte mult că îi învățați pe copii să iubească animăluțele!‘; „Așa cresc copiii sănătoși, sunteți o familie frumoasă sănătate multă vă doresc!’; „Felicitări! Sunteți o mamă de nota 10! Să vă trăiască copii, să fie sănătoși să vă bucurați de ei!’; „Foarte frumos pentru că iubesc animăluțele!’, sunt doar câteva dintre sutele de comentarii ale fanilor.
Citește și: Cosmin Stanciu, adevărul despre cearta dintre Zanni și Ana Porgras, de la Survivor:„A avut probleme cu…
Citește și: Larisa Udilă a născut!Primele imagini cu bebelușul
Despre viața de cuplu cu trei copii
Mirela Vaida este una dintre femeile de carieră care reușesc, în mod miraculos, să fie și mame cu normă întreagă. Într-un interviu pentru VIVA!, vedeta a vorbit despre viața cu trei copii, fără să cosmetizeze adevărul.
„Am avut perioade în care nu am avut bonă, chiar acum suntem într-o perioadă în care nu avem nici bonă, nici soacră, nici ajutor în casă. Eu și soțul meu suntem cei care ne ocupăm de cei trei copii. Eu sunt cea care face mâncare, soțul meu cumpărăturile, cu toți copiii după el, el îi duce la grădi şi îi aduce, îl culcă pe cel mic, împreună facem curățenie, împreună tundem gazonul, plătim facturile.
Împreună le organizăm pe toate, pentru că amândoi ne-am asumat că suntem părinții acestor trei copii şi nu trebuie să avem 100 de oameni pe lângă noi care să ne rezolve problemele', povestea Mirela Vaida, anul trecut, în decembrie.
Chiar dacă nu le este deloc ușor, vedeta și soțul ei funcționează perfect în echipă.
„Ne împărțim atribuțiile, ăsta e cel mai important lucru. Copiii înțeleg perfect, ne este foarte bine când suntem doar noi, chiar suntem mult mai organizați aşa. Suntem cam peste tot împreună, de multe ori soțul meu mă aduce la serviciu cu toți cei trei copii în maşină, eu îi pup pe toți la plecare, merg la emisiune, soțul meu merge şi îi culcă, le dă să mănânce, apoi vin toți să mă ia acasă. Suntem mult împreună, suntem o echipă, copiilor le place asta, şi lucrurile funcționează foarte uşor.
În weekend, fac curățenie generală, cele 4 oale de mâncare, coc pâine. Îmi place să gătesc, mă relaxează, mă scoate un pic din rutina zilnică. Seara, dacă am spectacol, o iau pe Carla cu mine, mai ales că ea e fascinată de scenă. Şi astfel, sâmbăta dimineața sunt gospodină, sâmbăta seara sunt artistă, împreună cu orchestra live, împreună cu baletul teatrului, şi asta mă împlineşte, mă simt bine, mă simt utilă', a mai mărturisit Mirela Vaida pentru VIVA!