Ce omagiu îi aduce Ovidiu Lipan Țăndărică lui Ivan Patzaichin: "Nu a arătat niciodată nici cea mai mică durere"

.

Pe Ovidiu Lipan Țăndărică, un mare artist, și Ivan Patzaichin, un mare sportiv, i-a legat o frumoasă prietenie. La scurt timp după moartea faimosului canoist, Țăndărică a povestit despre relația lor și a mărturisit că se gândește să-i închine acestuia o piesă.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Cvadruplu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984, Ivan Patzaichin a încetat din viață pe 5 septembrie și urmează să fie înmormântat la Cimitirul Bellu. Moartea celui mai faimos canoist român a fost deplânsă de nenumărate vedete, acesta fiind extrem de iubit inclusiv în lumea artistică. Printre cei care l-au omagiat, s-a numărat și Ovidiu Lipan Țăndărică, prietenia dintre faimosul toboșar și Ivan Patzaichin fiind de notorietate.


Ce omagiu îi aduce Ovidiu Lipan Țăndărică lui Ivan Patzaichin

Fostul baterist al trupei Phoenix mărturisea că a trăit o prietenie specială alături de Ivan Patzaichin, un om care, mărturisește el, îi iubea pe artiști. Între cei doi a existat, în primul rând, respect reciproc, iar artistul l-a considerat dintotdeauna un om special.


„Amintirile cu Ivan sunt profunde. A fost un prieten și un om care a fost lângă noi la multe evenimente. Am fost la turneele lui, cu canotca, multe alte activități. A fost un respect reciproc, e o pierdere mare. Ar trebui ca nația noastră să se trezească la realitatea de a fi om, de a fi cetățean adevărat. Caracterul lui Ivan a fost reprezentativ pentru nația românească. Un om absolut special și un campion care va rămâne veșnic în memoria românilor', a spus Ovidiu Lipan Țăndărică pentru gsp.ro.

Citește și: Ultimele omagii aduse lui Ivan Patzaichin. Priveghiul are loc la Muzeul Clubului Sportiv Dinamo

Citește și: Când va fi înmormântat Ivan Patzaichin. Regretatul canoist, condus cu onoruri militare pe ultimul drum

Citește și: Povestea de dragoste dintre Ivan Patzaichin și soția lui!S-au căsătorit la câteva luni de când s-au cunoscut și au fost împreună 46 de ani

Citește și: Ultimul mesaj al lui Ivan Patzaichin de pe patul de spital:„Totul este spre…


Citește și: Ion Caramitru, ultimul interviu:„Descoperirea dragostei adevărate nu va dispărea în veci

Patzaichin suferea de cancer pulmonar

Deși erau prieteni, Ovidiu Lipan Țăndărică a mărturisit că nu era la curent cu starea de sănătate a lui Ivan Patzaichin și că își dorește să participe la înmormântarea lui. Marele canoist a murit, ieri-dimineață, la Spitalul Elias din București, după o lungă suferință. Cu toate acestea, mulți dintre prietenii sportivului nu au știut că acesta suferea de cancer pulmonar.


„Auzisem ceva, dar un om cu un așa suflet mare, de o modestie uluitoare, un om cu o conștiință românească incredibilă, nu a arătat niciodată nici cea mai mică durere, grimasă', a mărturisit Ovidiu Lipan Țăndărică pentru sursa citată.


Reputatul artist a mai spus și că și-ar dori să compună o melodie pentru marele sportiv.

„Ar trebui, pentru că Ivan a avut foarte mulți prieteni muzicieni, artiști, a fost foarte apropiat de muzică. Cu atât mai mult o să ne gândim să facem o melodie frumoasă în memoria lui Ivan Patzaichin', a mai declarat el pentru gsp.ro.