Nelu Vlad are după 50 de ani de activitate o pensie de 2.000 de lei, dar nu se plânge. Artistul de 73 de ani continuă să urce pe scenă, iar astfel își rotunjește veniturile. Muzica lui continuă să bucure suflete și să trezească nostalgii, iar asta nu poate decât să îl bucure.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Nelu Vlad va cânta, la sfârșitul acestui an, și în America, unde este așteptat de fani din diasporă cu celebrele sale piese. „În stație la Lizeanu’, „Se mărită Mona mea’ și „Cenușăreasa’. În urmă cu șase luni, liderul trupei Azur a fost diagnosticat cu un hematom pe creier. A reușit să treacă peste această încercare, dar acum trebuie să respecte o serie de restricții.
Ce pensie are Nelu Vlad la 73 de ani
Nelu Vlad a cântat de când se știe, iar astăzi, la 73 de ani, are o pensie modestă, la fel ca și soția lui. Norocul lui sunt cântările. Chiar dacă are multe proiecte, artistul încearcă să se odihnească mai mult.
„Am o pensie de 2.000 de lei, pentru anii pe care i-am adunat pe cartea de muncă, atât are și soția, tot 2.000 de lei. Nu mă plâng, este bunicică. Însă, eu mai și cânt, nu stau acasă’, spune Nelu Vlad pentru Click.
Ce restricții respectă acum Nelu Vlad
Diagnosticat cu un hematom pe creier în urmă cu șase luni, Nelu Vlad a renunțat să mai fumeze și să mai guste alcool. Restricțiile medicilor nu se opresc, însă aici.
„Medicii mi-au interzis, dacă mai merg la mare, să cânt, să mai stau la plajă sau să mă expun la soare. Am interzis și la băuturi reci și alcoolice, înainte mai beam și eu câte o bere, acum m-am lăsat și de fumat. Trebuie să mă odihnesc mult, să nu mai pierd nopțile, în tinerețe mă odihneam câteva ore. Oboseala și stresul și-au spus cuvântul. Trebuie să mai merg la control, la clinica din Cluj, încă sunt sub observație. Nu e de glumit cu problemele de sănătate’, mai spune Nelu Vlad.
Cum a început lupta cu boala pentru Nelu Vlad
Nelu Vlad nu poate uita nici acum prin ce a trecut, Solistul și-a pierdut echilibrul într-un spectacol, apoi vederea a început să îi joace feste. Se simțea rău și devenise protagonist într-un film pe care spera să nu îl joace vreodată.
„Îngrijorător a fost la început pentru că mi s-a făcut rău la un concert, la Satu Mare, mi-am pierdut echilibrul și nu puteam să urc pe scenă. Cu ajutorul colegilor am urcat, am rămas într-o poziție fixă, am cântat două ore apoi am plecat la Cluj. Acolo, aceeași poveste, numai că a fost mai pronunțată și mi-am pierdut și vederea. După ce mi-am revenit, vedeam dublu, mărturisea artistul, pentru Star Popular.
Ce diagnostic i-au pus medicii
Diagnosticul primit l-a zdruncinat pe artistul de 73 de ani. A avut motive să se teamă pentru viața lui, dar Dumnezeu a fost de partea lui.
„Am chemat ambulanța, m-au dus la urgență și mi-au găsit un heamtom între creierul mic și creierul mare imposibil de operat„, mai spunea Nelu Vlad. Acum a depășit acest episod și continuă să bucure publicul cu aceeași dragoste.