Ce planuri şi-a făcut Virgil Ianțu pentru Paşte

 Florentina Liutic
.

Proaspăt reîntors pe micul ecran cu un super game show care va începe din 17 aprilie la TVR 2, Virgil Ianţu a dezvăluit ce înseamnă sărbătorile pascale pentru el, dar și cum petrec el si familia sa frumoasă, de Paște, anul acesta.

 

„Așa cum religia, cred eu, este un lucru intim (cel puțin pentru mine), așa și sărbătorile cred că trebuie celebrate într-un cadru intim, adică în familie. Ce se întâmplă după… cu petrecerile de după, asta e una, dar seara de Înviere și cea de-a doua zi sunt momentele în care ar trebui să stăm alături de copii, să-i învățăm ce înseamnă tradiția, și să ne bucurăm unii de ceilalți, în liniște., declară prezentatorul emisiunii Câștigă România.

 

 După Paşte, profitând de o pauză în program, Virgil Iantu îşi va duce fetiţa la New York, oraş unde el se simte atât de bine de fiecare dată.

 

„După sărbători, după ce am stat în liniște, mie îmi place foarte mult să călătoresc, și-am prins o pauză în care i-am facut o surpriză fetiței noastre, Jasmina. Ea își dorea foarte mult să ajungă într-un oraș unde eu mă simt de fiecare dată foarte bine. Am avut norocul să pot ajunge acolo de mai multe ori. Așadar, vom pleca cu ea la New York, unde o să mergem la niște spectacole foarte faine, musicaluri, poate și niște spectacole de teatru… eu chiar am prins unul cu Al Pacino data trecută”.

 

 „Și, cum spuneam și mai devreme, e un timp pe care îl petrecem noi trei, și ne întoarcem încărcați, pentru că după asta voi relua filmările la proaspătul game show de pe TVR2 – Câștigă România”, a încheiat Virgil.

 

Vezi si:

Ce gatesc vedetele de Paste

 

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton