Horia Brenciu și Tudor Chirilă au avut un dialog savuros la Vocea României, care a stârnit hohote de râs în sală. Horia Brenciu s-a ales și cu o poreclă atunci când a insinuat că seamănă cu Brad Pitt, iar cel care i-a dat replica a fost chiar Tudor Chirilă, amuzat de încrederea în sine a colegului din juriul Vocea României.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Horia Brenciu și Tudor Chirilă, eternii rivali de la Vocea României, au avut un schimb savuros de replici în cea mai recentă ediție a emisiunii de la Pro TV. Cei doi se contrazic și înțeapă frecvent cu diverse replici acide în platoul Vocea României, iar ultima oară, Horia Brenciu s-a ales și cu o poreclă care a stârnit râsul în platou.
Cum l-a poreclit Tudor Chirilă pe Horia Brenciu, la Vocea României
Într-o ediție recentă Vocea României, Pavel Bartoș i-a numit „Wonder Woman' și „Batman' pe Theo Rose și Horia Brenciu, dar acesta din urmă l-a întrerupt, dând de înțeles că ar fi preferat să fie comparat cu actorul Brad Pitt.
Tudor Chirilă a simțit nevoia să intervină imediat în discuție.
Pavel Bartoș: – Acum, să vorbească Wonder Woman și Batman… (referindu-se la Theo Rose și Horia Brenciu)
Horia Brenciu: – Cum? Brad Pitt?
Tudor Chirilă: – Brad Pitic!
De la ce a pornit conflictul dintre Horia Brenciu și Tudor Chirilă la Vocea României
Conflictul dintre Horia Brenciu și Tudor Chirilă a debutat după numărul pus în scenă de doi dintre concurenții lui Smiley, Beatrice Giurgiu și Iustin Paraschiv.
„Mie mi se pare important că în sezonul ăsta poate sunt mai multe momente în care vocile nu trebuie neapărat să ajungă la acutele alea spectaculoase. Și un moment ca ăsta poate fi spectaculos, e important să înțelegem că vocea e importantă în toate frecvențele ei. Să nu uităm că Leonard Cohen a făcut o carieră uriașă, am dat exemplu și Frank Sinatra. Felicitări', a spus Tudor Chirilă.
„Aș vrea să îi atrag atenția colegului meu mai tânăr cu un an', a spus Brenciu.
„În suflet sunt mai tânăr decât tine cu 40 de ani', a completat Chirilă.
„Dar să nu confundăm vocea joasă a lui Cohen cu vocea de întindere de două octave a lui Frank Sinatra, poate voiai să zici altceva', a spus Brenciu.
„Nu, chiar asta voiam să zic, el nu își folosește întreg range-ul, dacă ai fost atent', a continuat Tudor.
„Ba da, folosește. Nu. Te rog, mai ascultă puțin, mă bazez pe asta', a spus Brenciu.
„Mai ascult, mai ascult. Îl ascult, dar nu îl copiez', a răspuns Tudor.
„Copiază-mă pe mine!', i-a spus Brenciu lui Tudor.
„Doamne iartă-mă și păzește-mă! Când nu se poate exprima o perioadă mai mult decât mine, dă drumul la tot robinetul. Filosofia noastră de viață e la ani distanță și asta nu are cum să se transforme în mici înțepături. Câteodată mă simt ca vaca atunci când dă muștele vara, nu e foarte obosită când face asta, aruncă o coadă pe spate, musca pleacă, dar musca se întoarce foarte repede.
Când nu dau replica, mă simt ca vaca aia, a aruncat Horia o replică, îmi duc coada pe spate', a răspuns Chirilă.
În conflictul celor doi a intervenit și Theo Rose, care a simțit nevoia să îi ia apărarea colegului său de scaun.
„Este foarte dureros să ascult de pe scaunul meu cum partenerul meu de echipă este atacat de unul dintre colegi. Este foarte dureros, noi nu promovăm conflictul. Eu trebuie să-i mai fac câte un semn: Lasă-l, lasă-l, că dacă te pui pe el îl strici', a spus și Theo Rose.