De ce Andrei Aradits nu a jucat în niciun serial cu fiul lui, Eric, până acum și ce relație au: „Mi-ar fi și frică. Presimt că ne-am contra pe tot felul de detalii, că amândoi suntem încăpățânați”

.

Andrei Aradits recunoaște că i-a predat fiului său multe lecții de actorie. Cei doi joacă în două seriale diferite de la Antena 1, „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN” și Iubire cu parfum de lavandă. Eric își dorește să plece la facultate în Irlanda, dar până atunci își testează talentul actoricesc. El a terminat liceul anul trecut, în cea mai grea perioadă din viață, atunci când părinții lui erau în divorț.

Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!

Eric locuiește, astăzi, împreună cu tatăl lui, pe care îl și urmează în carieră. După o căsnicie de 17 ani, Andrei Aradits a ajuns la divorț cu soția lui, Andreea, care s-a mutat într-un alt colț de lume. Deși nu i-a fost ușor a reușit să lase trecutul în urmă, acum are o nouă relație, nu se mai gândește la căsătorie, dar e fericit, iar proiectele continuă să vină.

Andrei Aradits (1)Andrei Aradits (1)

Ce relație are Andrei Aradits cu fiul lui, Eric

Andrei Aradits e mulțumit că Eric, fiul lui, s-a îndrăgostit de actorie. Îi susține fiecare decizie, iar atunci când e cazul îi dă sfaturi prețioase. Cu cea care i-a dat viață, Eric se aude acum rar, dar tatăl lui îi e întotdeauna alături.

„Relația mea cu Eric n-are nici o legătură cu faptul că el joacă în alt serial. Am vorbit cu el despre un soi de deontologie profesională, despre cum să te comporți cu echipa, care sunt relațiile importante, ce să faci sau nu pe platou.. dar, în general, acasă vorbim despre alte chestii. Când avea Eric vreo 9-10 ani, m-am gândit să dramatizez „Micul prinț' cu el. Era perfect pentru rol. N-am avut timp, nu am jucat niciodată împreună. Aș fi curios, dar mi-ar fi și frică. Presimt că ne-am contra pe tot felul de detalii, că amândoi suntem încăpățânați', spune Andrei Aradits pentru Libertatea. 

Citește și: Dan Șucu a suferit enorm când a fost dat în judecată de propriile fiice. Câți bani le trimitea lunar, după despărțirea de Camelia Șucu: „A fost terminat o lungă perioadă de timp. Ele primeau…'

Citește și: Alina Pușcaș a povestit cum reacționa soțul ei când o vedea în scenele romantice din seriale: „Probabil a fost un mecanism prin care evita să-și provoace gelozie”. Ce spune despre nunta amânată de 4 ani / EXCLUSIV

Citește și: Cum a reușit Dragoș Pătraru să slăbească 42 de kilograme, fără să facă foamea: „Mi-am schimbat toată viziunea despre diete și viață când am stat de vorbă cu un doctor mai bătrân”

Citește și: Adela Popescu a avut un șoc atunci când a văzut cu ce rochie a așteptat-o Radu Vâlcan în Thailanda: „Poate are ceva probleme oftalmologice”/ Replica soțului

Citește și: Antonia nu mai poate avea copii, dar artista și Alex Velea își doresc să devină din nou părinți: „Vorbim de multe ori despre asta. Nu mai pot să fac copii, nu mai am voie'

Cum a ajuns Andrei Aradits să joace în serialul Ruxandrei Ion, „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN'

Andrei Aradits filma pentru un alt serial atunci când a primit rolul din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN'. El îi dă viață lui Basty, un afacerist fără scrupule.

„Filmam încă pentru serialul „Lia – Soţia soţului meu', tot de la Antena 1, când mi s-a propus un nou rol, de data asta pentru „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN'. Aşa am aflat că îl voi juca pe Basty. Am încercat să negociez: „Vă rog, aș prefera să mă cheme Lucrețiu… Sau măcar scoateți Y-ul din diminutiv'. Nu s-a putut', mai spune el.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton