Sofia Vicoveanca nu are nevoie de vreo descriere, fiind cunoscută de toată lumea drept una dintre cele mai iubite și îndrăgite cântărețe de muzică populară. Dacă despre cariera ei vorbește des, când vine vorba de vița privată nu se cunosc prea mult detalii, astfel că recent a povestit pentru VIVA! ce relație are cu fiul ei, Bogdan Vlad! Iată de ce ține cont de părerile lui și ce îi spune acesta să facă la 82 de ani!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Sofia Vicoveanca, pe numele real Sofia Fusa, în vârstă de 82 de ani este fericită că are în continuare o carieră de succes, dar și o relație specială cu fiul ei, Bogdan Vlad, de 53 de ani, care este operator la Televiziunea Română. Celebra artistă a fost alături de fiul ei, în Kenya, în urmă cu doi ani, iar anul trecut într-un sejur în Bali, astfel că mulți s-au întrebat cum se înțeleg acum, mai ales că nu au mai fost văzuți împreună.
Ce relația are Sofia Vicoveanca cu fiul ei în vârstă de 53 de ani
Sofia Vicoveanca se menține foarte bine la cei 82 de ani și nu are de gând să renunțe la marea sa carieră. Nu se de deloc înapoi și are un program încărcat cu evenimente, astfel că fiul ei, Bogdan Vlad, se îngrijorează pentru starea ei și o sfătuiește mereu să aibă grijă. Ce-i drept, odihna este esențială în cariera unui artist, chiar și la început de drum, nu doar după numeroasele evenimente și concerte pe care aceasta le-a susținut de-a lungul vieții.
‘Băiatul meu mi-a spus să fac pauză între aceste zile, în care merg să cânt, să mă odihnesc. Adică, el îmi spune să nu iau una după alta, să nu fie zile la rând în care cânt, să am și timp de odihnă, chiar dacă sunt multe cereri.
Ea nu are însă de gând să se oprească sau să renunțe la scenă, însă ține cont de sfaturile fiului ei, cu care are o relație specială, fiind un copil foarte iubit și mult dorit.
Am o relație apropiată cu băiatul meu și mă bucur foarte mult că ne înțelegem foarte bine. Poate și pentru că mi l-am dorit atât de mult. Îmi bucură sufletul. El vrea să nu fac eforturi mari, să nu forțez și atunci țin cont de părerile lui. Pruncul meu îmi vrea binele’, a declarat îndrăgita interpretă de muzică populară pentru VIVA!
Sofia Vicoveanca a renunțat la vacanță anul acesta și a pus pe primul loc cariera
Sofia Vicoveanca a fost de multe ori în vacanță cu fiul ei, însă anul acesta marea artistă nu a avut timp pentru relaxare, așa cum a sfătuit-o băiatul său, Bogdan Vlad, de multe ori. Vara aceasta a pus evenimentele pe primul loc și cu glumele la ea, a spus că are timp de odihnă pe lumea cealaltă. Până atunci continuă însă să își bucure fanii!
‘Sunt acasă la Suceava, cu treabă. Nu am timp de vacanțe, probabil vacanță și timp liber voi avea când o să închid ochii, când o să vrea Dumnezeu. Până atunci, mă bucur că mai sunt chemată să le cânt oamenilor.’, a continuat Sofia Vicoveanca, pentru viva.ro.
Sofia Vicoveanca a vrut să înfieze o fată în tinerețe: ‘Dumnezeu ne-a dăruit un băiat’
Sofia Vicoveanca a povestit și că a vrut să înfieze o fetiță în tinerețe, dar Dumnezeu a binecuvântat-o în final cu un băiat. În timp ce în Moldova au fost inundații mari, solista și soțul ei au căzut de acord să înfieze o fetiță, care a rămas fără părinți, în urma acestor catastrofe. Au depus dosar, dar Ceaușescu a dat ordin ca cei care au rămas fără părinți să fie duși la orfelinat. Așa că artista și soțul ei nu au mai fost căutați de nimeni, să înfieze fetița, dar… Dumnezeu le-a dat un băiat, de care ea este tare mândră acum.
„Așa a fost să fie. Eu tare mi-am dorit un copil. Și cum în anul 1970 au fost mari inundații, ne-am gândit să înfiem un copil orfan. Am depus un dosar, dar Ceaușescu a avut alte planuri și a băgat copiii în orfelinate. Și eu cu soțul meu am trăit o mare tristețe pentru că nu am mai fost chemată să înfiez un copil. Însă, Dumnezeu ne-a dăruit un băiat. A fost voința Lui să ni-l dăruiască, a mai spus Sofia Vicoveanca, pentru viva.ro.
Sofia Vicoveanca: ‘Să știți că îmi plac excursiile’
Chiar dacă vara aceasta nu are timp să se relaxeze și să vadă lumea, Sofia Vicoveanca a povestit, într-un interviu pentru viva.ro, că îi plac excursiile. Mai mult decât atât, a spus cum s-a simțit în preajma animalelor, dar și cum a reacționat un elefant, când artista vorbea cu el. A trăit momente unice, iar fiul ei i-a fost alături, tocmai pentru că relația dintre ei este una superbă.
‘Am fost cu băiatul meu. Îmi bucură sufletul. Să știți că îmi plac și excursiile. Am fost în Kenya. Aici am o întâmplare. Am fost cu nepoata și cu băiatul, numai noi trei. Și era un grup de girafe. Una avea un gât atât de lung, că i-am spus băiatului meu: „Asta s-ar putea să se trezească la etajul 6 pe geam, așa de înaltă era.’
Am găsit și un elefant supărat. Eram la doi-trei metri de el. Băiatul meu i-a cerut șoferului să se dea câțiva metri mai în spate, ca să facă niște poze. Ce credeți că făcea elefantul? Era la doi-trei metri de noi! Se uita așa la noi, iar când băiatul meu încerca să facă poze, eu m-am așezat pe margine și am zis către el: „Măi, ce faci? Ai mâncat ceva azi? Te doare ceva? La care elefantul și-a scuturat trompa, a scos un sunet moale și s-a întors cu fața la mine. Jur că nu i-am cântat nimic! Dacă-i cântam ceva, eu cred că adormea elefantul! Vedea că nu îl cert. Când nepoțica mea, care a văzut toată povestea, s-a dus la el, elefantul a rămas iar stană de piatră. Trebuie blândețe, trebuie să le spui ceva de bine, cu calm, că animalele simt, reacționează.’, a povestit interpreta.
Sofia Vicoveanca, despre David Popovici: ‘Suntem mândri de el’
Vestea că tânărul david Popovici a câștigat două medalii la Jocurile Olimpice, una de aur la cursa de 200 de m și alta de bronz la 100 de m, a ajuns și la urechile interpretei, care n-a urmărit cursa românului nostru, dar îi transmite felicitări și își dorește ca acesta să aibă o carieră frumoasă în continuare.
‘Doamne ajută. Bravo. Avem tineri care promit. Este un copil bun, merita să câștige. Suntem mândri de el. Felicitări. Să o țină tot așa. Îi doresc o carieră frumoasă înainte’, a mai declarat Sofia Vicoveanca.
Foto; Facebook, arhiva personală.