Ce relație au Julia Chelaru și Bogdan Jianu după divorț. De ce au ajuns să se separe: „Am altfel de viață, altă traiectorie, îmi este mult mai bine"

.

Julia Chelaru și Bogdan Jianu au plecat pe drumuri separate după 18 ani de relație, dar au reușit să păstreze o relație amiabilă în timp. Artista susține că între ei nu a fost vorba de un scandal, că și-au încheiat divorțul la notar, s-au îmbrățișat și au mers mai departe.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Bogdan Jianu s-a căsătorit cu Cătălina Ponor, cu care are acum și doi copii, iar artista nu s-a mai măritat, dar are un iubit. Julia Chelaru nu a regretat niciodată decizia luată atunci, mai ales că după acest episod a reușit să își găsească propriul drum.

Ce relație are astăzi Julia Chelaru cu Bogdan Jianu, fostul ei soț

Julia Chelaru a ales să se despartă în secret de Bogdan Jianu, iar la scurt timp după separare a apărut cu noul iubit. Resentimente nu au existat niciodată între ei. „Eu am fost puțin mai norocoasă! Într-adevăr, orice divorț este dureros și mi se pare corect să fie așa! Asta este o chestie interioară, o ții pentru tine. Nimeni nu a știut. Eu am ținut secret acest divorț o perioadă de timp până când mi-am făcut o relație. Când am apărut, nu am apărut cu divorțul sau cu scandal. La mine și Bogdan nu a fost vorba de scandal!


Noi ne-am despărțit de mână, la notar. Ne-am îmbrățișat, ne-am pupat și ne-am urat fericire. Niciodată nu am fost cu scandalurile! Nu am povestit niciodată nimic de divorț sau despre motive, repet, sunt chestii interne! Eu am ieșit din start în față cu noua relație. Așa am apărut. Este logic, dacă apari cu o nouă relație, să tragi concluzia că Julia nu mai este cu ex-ul!

Atunci așa a fost la mine! A fost mai simplu, nu m-a tras nimeni de mânecă! Au fost vreo 2-3 emisiuni care au insistat. Am refuzat, categoric! Ulterior, la emisiuni te întreabă, este clar, așa cum mă întrebi tu acum! Nu am de ce să nu mai povestesc cât de cât, în sensul bun și frumos’, a spus Julia Chelaru, conform Ego.ro.


De ce a divorțat Julia Chelaru de Bogdan Jianu

Solista spune că s-a ajuns la divorț pentru că fiecare își dorea altceva, dar are convingerea că despărțirea a fost de bun augur pentru amândoi.

„Nici nu încape discuție! (n.r. că sunt în relații amiabile) Au fost 18 ani, repet, noi nu ne-am despărțit dintr-un motiv de scandal. A fost pur și simplu faptul că ne-am dorit altceva. Ca dovadă, fiecare s-a dus pe un drum total diferit! Eu mă duc în lume peste tot cu spectacolele, mi-am schimbat puțin și stilul!


Am altfel de viață, altă traiectorie, îmi este mult mai bine. Probabil se și vede. Lumea vede și îmi spune. Probabil și la dânsul este la fel. În viață trebuie să faci ce îți place și ce îți dorești’, precizează ea.

Citește și: Cum se înțeleg cei doi băieți ai lui Gabi Bădălău cu Sofia, fiica Biancăi Drăgușanu. Cum i-a filmat vedeta în vacanța din Dubai

Citește și: Ilinca Vandici reacționează după anunțul divorțului lui CRBL: „Vorbesc din proprie experiență, e super greu să o iei cumva de la capăt, mai ales că e și un copil la mijloc. Dacă unul face…'


Citește și: Andreea Ibacka a vrut să prezinte Bravo, ai stil!. Ce s-a întâmplat după casting a dezamăgit-o: „Pe surse, am aflat că aveam șanse reale'

Citește și: Cezara Dafinescu, despre momentul în care s-a îndrăgostit de Gelu Fronea, deși era căsătorită cu George Motoi: „Nu m-a mai interesat nimic, nici că destrămam o căsnicie de douăzeci și ceva de ani, nici bârfele’. E văduvă de la 55 de ani / EXCLUSIV


Julia ar vrea un alt mariaj, dar nu se vede mamă

Julia Chelaru nu se vede mamă în viitor, dar nu ar spune nu unui alt mariaj. De data aceasta, vrea, însă, să petreacă doar alături de familie și prietenii apropiați.

„Ideea de a fi mămică, nu, sub nicio formă! Da, este clar că am o relație, sunt fericită, sunt OK, dar nu neapărat ne gândim la nuntă. Poate doar dacă îmi doresc eu și mi se pune pata, tocmai în ideea în care îmi doresc o nuntă de vară, atipică, boemă, pentru mine, pentru sufletul meu! Vreau muzică de toate genurile, nebunie cu prietenii de acum! Repet, nu este un scop în sine!


Am înțeles că nu se poate face o nuntă fără cununia civilă, așa că nu știu cum se poate face lucrul acesta, dar vedem noi’, adaugă artista.

Foto: Facebook