În anii 2000, Monica de la Candy era pe val alături de colegele sale de trupă, dar de ani buni a ieșit din lumina reflectoarelor… Din momentul în care iubitul ei, impresarul Lucian Ionescu, a murit de COVID-19, artista a rămas fără niciun venit. Iată ce se întâmplă acum cu Monica și cu cine a ajuns să locuiască în aceeași casă!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
În anii 2000, Monica Andrei făcea senzație alături de colegele ei din trupa Candy, Giulia Anghelescu și Selena. După destrămarea trupei însă, nu s-a mai auzit nimic de ea. Artista a intrat din nou în atenția presei anul trecut în decembrie, după ce iubitul ei, Lucian Ionescu, a murit de COVID-19. Forțată de împrejurări, Monica a fost obligată să renunțe la muzică.
Monica de la Candy și văduva iubitului ei locuiesc în aceeași casă
Din păcate, pandemia de coronavirus nu i-a răpit artistei doar iubitul, ci și posibilitatea de a munci. La fel ca mulți dintre artiștii autohtoni, Monica de la Candy a rămas fără posibilitatea de a mai cânta. Acum, artista e secretară la o firmă.
Și cum viața te pune uneori în situații aparent imposibile, nici Monica nu a făcut excepție… Artista locuiește acum în aceeași casă, cumpărată cu credit la bancă, împreună cu Jeanine Ionescu, văduva impresarului, alături de fiul ei, dar și de fiica acesteia. Și pentru că firma lor de organizări de spectacole nu mai produce nimic, cele două femei au fost nevoite să găsească o modalitate de a supraviețui.
Cea care a dezvăluit situația delicată în care se află este chiar văduva impresarului Lucian Ionescu.
„Ne este foarte greu, nu am pensie de urmaș, căci Lucian nu era pensionar, firma de impresariat este pe minus de anul trecut. Am absolvit Facultatea de Filologie, secția Română-Franceză, dar nu pot preda, nu pot da meditații, pentru că nu am lucrat în învățământ și nu am voi. Am casă, firmă și mașină luate în rate, ajung, în total, lunar, la aproape 5.500 de lei. De unde să iau acești bani? Importantă este casa, am rată de 1.700 de lei lunar, încă 30 de ani. Încercăm să amânăm câteva rate, dar nu am găsit înțelegere la bănci. În plus, ne-a venit și o plată la lumină, de 4.000 de lei, nu știu de unde este atât de mare, este peste puterile noastre totul„, a declarat Jeanine Ionescu, în exclusivitate, pentru impact.ro.
Citește și: O mai ții minte pe Selena de la Candy? Unde locuiește și cum își câștigă acum existența blonda
Citește și: Regretatul impresar Lucian Ionescu are un copil cu o artistă celebră. Văduva lui a dezvăluit totul
Monica întreține toată „familia'
Cea care îi întreține pe cei doi copii, dar și pe fosta ei rivală în dragoste este chiar Monica de la Candy. Fosta soție a impresarului a mărturisit că a rămas cu probleme de sănătate după ce a suferit și ea de COVID-19, la finele anului trecut. Jeanine a dezvăluit că încă respiră greu și că ia tratament după ce analizele la ficat și la plămâni i-au ieșit prost. Drept urmare, încă nu este aptă de muncă.
„Monica și-a găsit recent un loc de muncă, iar eu am rămas acasă, ca să am grijă de fiul ei și al lui Lucian, dar și de fiica mea, Alexandra, care suferă din naștere de o boală autoimună, cântărind doar 40 de kilograme, la 17 ani. Monica s-a angajat recent, lucrează ca secretară la o firmă, unde primește un salariu de 2.500 de lei, câștigă cât să trăim de pe o zi pe alta. Banii sunt foarte buni, ne ajung pentru mâncare și pentru utilități, dar pentru ratele la bănci și pentru alte restanțe nu știu de unde vom mai face rost!', a mai declarat Jeanine Ionescu pentru sursa citată.
„Eu, Lucian și Monica am trăit împreună, timp de 9 ani, în aceeași casă'
Cândva rivale în dragoste, cele două femei și-au disputat, o vreme, același bărbat. După ce Lucian Ionescu s-a întors la Jeanine, cele două au făcut pace. Mai mult, soția impresarului a acceptat ca iubita acestuia și fiul lor să se mute în aceeași casă cu ei. Acum locuiesc tot împreună, ca o familie adevărată, într-un apartament din Berceni, și se sprijină reciproc. De altfel, văduva impresarului mărturisește că îl iubește pe fiul artistei ca pe copilul ei.
„Lucian și Monica au un fiu, pe Matei, care înseamnă dar de la Dumnezeu, îl iubesc ca pe copilul meu, l-am crescut. Cu Monica am făcut pace de mult timp, este un om tare bun. Eu, Lucian și Monica am trăit împreună, timp de 9 ani, în aceeași casă. Lucian a vrut ca băiatul lui să aibă și tată și mamă. Fiul lor îi duce dorul lui Lucian. Vorbește cu papagalul pe care i l-am luat, crede că e reîncarnarea tatălui său. Orice vrea să facă îi spune papagalului. Ți se rupe inima, când îl vezi, îl adora pe Lucian, dormea la spatele lui, seara spuneau împreună rugăciuni', a mai spus Jeanine Ionescu pentru Impact.