Ce salariu va avea Mircea Lucescu la Națională. Antrenorul Mircea Lucescu a declarat că a vrut să antreneze gratis Echipa Naţională, însă i s-a spus că acest lucru nu este posibil. A acceptat în cele din urmă condițiile, însă a spus că salariul său la Naţională este mai mic de zece ori față de alte cluburi în care a antrenat.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Durata contractului lui Mircea Lucescu este de doi ani, cu obiectiv de participare la Cupa Mondială, a spus preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. El preia funcţia rămasă vacantă după expirarea contractului lui Edward Iordănescu.
Ce spune Mircea Lucescu despre salariul său de la Echipa Națională de Fotbal a României
Din informaţiile apărute în presă, Mircea Lucescu va avea un salariu la Naţională asemănător cu cel pe care îl câştiga şi Edi Iordănescu. 27.000 de euro pe lună va câştiga „Il Luce’ de la FRF, iar dacă va califica naţionala la Campionatul Mondial din 2026, va încasa o primă considerabilă, de 200.000 de euro.
‘Nu a existat negociere privind condiţiile financiare, ar fi vrut să antreneze gratis, este încă o dovadă de responsabilitate şi angajament. Vrem să tratăm acest moment cu seriorizitate şi profesionalism’, a spus preşedintele FRF, Răzvan Burleanu la conferința de presă.
El a fost întrerupt de Mircea Lucescu, care a subliniat că deşi a spus că vine gratis, i s-a transmis că acest lucru nu este posibil. Lucescu a subliniat că salariul său este de zece ori mai mic decât prin alte părţi în care a antrenat.
‘Am spus că vin gratis, din respect pentru echipa naţională, dar mi-a spus că nu se poate, aşa că iau la fel ca ceilalţi de dinaintea mea. Iau de zece ori mai puţin decât luam prin alte părţi. Vreau doar să reuşim să facem performanţă, pe primul loc este educaţia, apoi atitudinea, apoi disciplina. Jucătorii vin că au valoare, diferenţa o face capacitatea lor de a răspunde. eu vin cu tot sufletul, cât o să mă ajute şi sănătatea, că la vârsta mea mai pot apărea probleme‘, a afirmat Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu revine la cârma Echipei Naţionale după 38 de ani
Mircea Lucescu revine la cârma echipei naţionale după 38 de ani, el devenind cel mai în vârstă selecţioner al României.
Mircea Lucescu a fost din toamna anului 1981 până în 1986 antrenorul echipei naţionale a României, cu care a reuşit calificarea la Campionatul European din 1984. A antrenat apoi pe Dinamo Bucureşti, formaţie la care a câştigat un titlu naţional (1989-1990) şi două Cupe ale României (1985-1986 şi 1989-1990), obţinând şi o calificare în semifinalele Cupei Cupelor (1990).
Mircea Lucescu a fost prezentat oficial la naţionala României şi are ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din 2026.
‘E un moment foarte deosebit pentru tot sportul românesc. O persoană marcantă în fotbalul mondial şi fără îndoială unul dintre cei mai mari antrenori. Mircea Lucescu se întoarce la naţională, după 38 de ani. Ne bucurăm că a revenit într-un moment foarte important. A venit astăzi momentul să trecem într-o nouă etapă. O nouă etapă pe care trebuia să o pregătim. Ne dorim să revenim la un CM.
FRF consideră că ‘Generaţia de Suflet are nevoie de un selecţioner care să o ducă la un nivel superior. Mircea Lucescu este persoana potrivită pentru a realiza acest obiectiv. Cu el pe banca tehnică suntem încrezători că echipa îşi poate îndeplini obiectivele‘, a spus preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.