Ce semnifică numele ales de Theo Rose pentru fiul ei. Theo Rose și Anghel Damian au devenit părinți pentru prima oară. Vedeta a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, miercuri, 14 iunie 2023, prin cezariană. Înainte de să-și strângă fiul în brațe, a dezvăluit numele pe care l-a ales pentru acesta, Sasha Ioan. Iată ce semnificație aparte are!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Astăzi, 14 iunie 2023, Theo Rose și Anghel Damian au devenit părinți pentru prima oară. În urmă cu puțin timp, îndrăgita cântăreață a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, prin cezariană, pe nume Sasha Ioan. Pe contul său de socializare, aceasta a postat și primul mesaj, în care le precizează urmăritorilor că se simte bine și că va reveni să le povestească întreagă experiență a nașterii.
„E aici. Îl țin în brațe. E superb! Mulțumesc tuturor pentru grijă! Mă refac puțin și vă povestesc. Doamne ajută!, a scris artista pe rețelele de socializare.
Ce semnifică numele Sasha, ales de Theo Rose pentru fiul ei
Theo Rose a născut un băiețel perfect sănătos, pe care a decis să-l numească Sasha Ioan. Iubita lui Anghel Damian nu a ezitat și a dezvăluit numele copilului înainte de a-l naște. Artista le-a spus clar fanilor că i-a ales numele de Sasha.
Ei bine, nu este un nume oarecare, ci cu o semnificație aparte. Mai concret, prenumele masculin Sasha este o variantă rusească a numelui Alexandru. Numele provine de la grecescul „Alexandros’ care înseamnă „protector al bărbaților sau al oamenilor’.
De asemenea, în ebraică, numele de băiat Ioan este compus din „Jahve’ (în forma scurtă „Jo’) și „hanan’, care înseamnă „a avea milă’. Din acestea reiese „Jahve a avut milă’, adică „Dumnezeul a avut milă’. La origine, numele este un fel de formulă de mulțumire față de divinitate, spun specialiștii. De aici vine și semnificația „dar de la Dumnezeu’.
„Vă spun, că nu am secrete: Sasha Ioan’, a spus artista, în emisiunea de la ProFM.
La ce alt nume s-a gândit Theo Rose
Însă, se pare că avea pregătite și alte nume pentru copilul ei. În trecut, artista se gândea la numele de Mario pentru băiat, iar la fată Natalia.
„Am zis de multe ori că dacă o să am un băiat o să-l cheme Mario, îmi place foarte mult. La fată încă nu știu, am multe variante. Daca o fi să am o fetiță, nu știu exact. M-am gândit la Natalia o perioadă bună de timp, îmi place foarte mult.’, a declarat Theo Rose, în urmă cu mai mult timp.
sursă foto- Instagram