Mihaela Geoană, soția lui Mircea Geoană, a discutat despre posibilitatea ca acesta să candideze la președinția României și despre rolul său ca potențială Primă Doamnă. Mihaela Geoană dă asigurări că va rămâne același om dintotdeauna, dar a vorbit despre importanța unui rol activ al Primei Doamne, în special în promovarea valorilor societății civile și sănătății.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Mircea Geoană a cerut la OSIM înregistrarea mărcii „MIRCEA GEOANĂ 2024 PREŞEDINTE'. Potrivit site-ului OSIM, Mircea Geoană a depus pe 28 iunie două solicitări de înregistrare a mărcii, cu două reprezentări grafice diferite. Ambele cereri au statusul „în aşteptare'. În acest context, Mihaela Geoană a fost întrebată dacă se vede, la rândul său, Prima Doamnă a României.
Ce spune Mihaela Geoană despre posibilitatea de a ajunge Prima Doamnă a României
Invitată în podcastul Ilincăi Vandici, Mihaela Geoană, care e președinta unei fundații caritabile, a vorbit despre cariera soțului ei, care e secretar adjunct la NATO. E posibil ca el să candideze pentru funcția de președinte al României.
„Sunt foarte mulți români care așteaptă ca Mircea Geoană să își depună candidatura pentru funcția de președinte al României. Pe mine mă interesează dacă dumneavoastră vă vedeți în rol de Primă Doamnă și ce înseamnă asta’, a zis Ilinca Vandici.
„În primul rând, cum Mircea a spus-o de atâtea ori, el are un job de făcut, de terminat, pe care îl va termina în curând și atunci va spune care sunt planurile lui de viitor. Așa cum spunea și el, toată viața a construit, a pus umărul, a pus tot ce a știut el mai bine pentru ca țara asta să fie mai bine, să se ridice vizele, să intrăm în Uniunea Europeană, să intrăm în NATO. Așa cum la NATO își face treaba foarte bine și va continua să facă tot ce poate el pentru țara lui, asta e clar„, a declarat Mihaela Geoană în podcastul Ilincăi Vandici.
Ce ar schimba Mihaela Geoană la rolul unei Prime Doamne
Mihaela Geoană a vorbit despre rolul unei Prime Doamne și dă asigurări că ea nu se va schimba ca om în cazul în care soțul ei va ajunge președintele României. Mihaela Geoană a fost la un pas de a ajunge Prima Doamnă a României, în anul 2009, când a pierdut în fața lui Traian Băsescu, deși sondajele îl arătau câștigător.
„Iar eu…cred că poți să faci bine și poți să fii tu însuți în orice poziție și nu e nevoie de nicio platformă mai mică sau mai mare, eu o să fiu tot cea care sunt indiferent de decizia lui, de opțiunea alegătorilor dacă va fi să fie.
Noi nu avem această titulatură de Prima Doamnă, adică nu există ca job, ca să zic așa, nu e prevăzut nicăieri. Este în Statele Unite ale Americii, care are asistent, care are un birou, care are activități programate. În Europa nu știu să existe asta. Dar bineînțeles că fiecare persoană își croiește rolul așa cum crede ea, cum știe, cum se pricepe.
În România probabil că a fost acea amintire, umbră a Elenei Ceaușescu și poate că multe dintre soțiile de președinți au fost rezervate sau absente sau…
Cred că au trecut foarte mulți ani de atunci și cred că e nevoie de cineva care să aibă un rol, să fie un model, să încurajeze anumite domenii în societate, cum e societatea civilă, cum sunt normele astea de a-ți crește copiii, de alimentație sănătoasă, de a face sport, sunt atâtea teme care ar ajuta societatea în sine. Sunt sigură că rolul ăsta se va modifica. Vedem ce ne rezervă viitorul’, a mai spus Mihaela Geoană.