Ce spune Oase despre colegele lui controversate, Bianca și Jojo, după terminarea ASIA EXPRESS

 Dumba Gabriela
.

Oase și-a câștigat un capital de imagine fantastic cu ocazia show-ului ASIA EXPRESS, la polul opus situându-se controversatele Bianca Drăgușanu și Jojo. Prietenul cel bun al lui CRBL a fost felicitat de fanii emisiunii și oamenii care îl cunosc de mulți ani pentru că a rămas un om bun și educat, indiferent de condițiile competiției.

Oase si CRBLOase si CRBL

Câștigător al marelui premiu de la ASIA EXPRESS, amuleta de 30.000 de euro, împreună cu CRBL, Oase nu s-a evidențiat prin scandaluri sau replici acide, ca restul concurenților, ba dimpotrivă.

Tânărul cu barbă, pasionat de dans și kendama, despre care lumea nu știa nimic înainte de începerea competiției, a ajuns una dintre cele mai îndrăgite vedete la ora actuală.

Inteligența, bunul simț, modestia și felul admirabil în care a răspuns anumitor situații extreme, precum momentul în care Ana Morodan l-a accidentat cu tuk-tuk-ul nu au trecut neobservate pentru fanii reality show-ului.

Pe de altă parte, taxate pentru aroganță, disperarea de a câștiga cu orice preț și lipsa de respect la adresa colegilor de competiție și a oamenilor cu care intrau în contact, le-a propulsat pe Bianca Drăgușanu și Jojo în dizgrația telespectatorilor.

Cu bunul simț care l-a caracterizat tot show-ul, Oase a declarat pentru VIVA! că a admirat cuplul Jojo-Paul Ipate, asta după ce în emisiunea lui Capatos i-a luat apărarea actriței și a spus că nu merita valul de ură de care s-a lovit după emisiune.

„Jojo și Paul mi s-au părut un cuplu foarte bine organizat, cu un obiectiv bine stabilit, care a luptat mult în acest concurs. Cred că toți aveam o șansă la victorie… mai puțin Bianca', ne-a mărturisit Oase.

Ironie fină la adresa Biancăi

Cei care s-au uitat la primele episoade ale ASIA EXPRESS au asistat la un show în show, din cauza spectacolului cu foarte puține aplauze pe care Bianca Drăgușanu l-a jucat în Sri Lanka. Blonda înjura pe toată lumea, țipa isteric, refuza să facă probele din concurs și, în foarte scurt timp, a și renunțat la misiunea pentru care a zburat câteva mii de kilometri. Dar nu înainte de a-i asigura pe ceilalți concurenți că se va întoarce la București ca o divă, cu business class.

Ajunsă acasă, Bianca a plecat să se relaxeze în Dubai și a avut grijă să etaleze branduri de lux și viața opulentă de care se bucură când nu trebuie să se roage de indieni să o ia la ocazie, în mijlocul drumului.

La finalul filmărilor, Oase și CRBL au mers și ei pe urmele Biancăi în Dubai, pentru câteva zile de relaxare. Băieții s-au amuzat copios făcând fotografii în locurile cu care s-a lăudat diva pe Instagram, iar Oase chiar s-a pozat lângă un pian dintr-un restaurant de lux.

Întrebat de VIVA! ce impresie i-a făcut Bianca și cum a fost relația cu ea în emisiune, Oase a fost, din nou, diplomat: „Noi doi nu am avut nicio legătură, ea cred că nici nu știa cum mă cheamă. Nu pot să zic că mi-am format o părere. Fotografia era despre cum poți aborda în mod diferit același pian'. 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton