Puțini știu ce studii are Gina Pistol. S-a aflat cum a ajuns iubita lui Smiley, de fapt, să lucreze în televiziune. În prezent, vedeta Antena 1 este una dintre cele mai apreciate prezentatoare de la noi, dar începuturile ei din showbiz nu au fost deloc o perioadă ușoară.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Gina Pistol a avut o copilărie foarte grea, marcată de sărăcie. Însă, a fost o adevărată luptătoare încă de la o vârstă fragedă. Visa de atunci să devină model și a luat decizia să se mute la București, atunci când a împlinit vârsta de 19 ani. Așa a început drumul ei spre celebritate.
Ce studii are Gina Pistol
Gina Pistol s-a născut în data de 9 decembrie 1980, la Roșiorii de Vede din județul Teleorman. A decis să își depășească condiția și să își construiască un viitor frumos în Capitală. Iubita lui Smiley a absolvit Școala de Arte și Meserii, dar nu a mai continuat mai departe cu studiile, pentru că a decis apoi să se angajeze.
A lucrat ca vânzătoare într-un centru de copiere, apoi a ocupat același post și la un chioșc de cartier. Ulterior, a avansat în domeniul comerțului și a devenit vânzătoare într-un magazin cu haine de brand, conform LPF. Atunci a fost descoperită și i s-a propus să pozeze goală, iar Gina Pistol a acceptat să facă asta, la doar 19 ani.
Citește și: Ce sacrificii face Gina Pistol pentru a fi o mamă bună: „N-aș vrea să plătească terapie’
Citește și: Mihai Albu a împlinit 60 de ani. Ce surpriză i-a făcut fiica lui: „Cea mai mare bucurie'
Părinții ei au divorțat
Din păcate, deși pozele cu ea goală au propulsat-o în showbiz, a avut de-a face și cu mulți bărbați care nu s-au comportat civilizat cu ea, crezând că își pot permite orice fel de glume.
Crescând fără tată și fiind o fetiță drăguță, frumoasă, bărbații mă tratau… Mai ales după ce am apărut în revistele alea… Am auzit atâtea glume proaste și când am crescut și am început să dau cu ei de pământ când ceva nu-mi convenea, că pot să fiu și genul ăsta. Când întâlneam bărbați care făceau glume misogine și erau mai nesimțiți, dădeam cu ei de pământ’, a povestit Gina Pistol despre acea perioadă, în podcastul lui Mihai Morar.
Părinții vedetei s-au despărțit când ea avea șase ani, iar Gina și fratele ei au fost crescuți apoi doar de mamă. După ce a devenit faimoasă, s-a iubit cu mai mulți bărbați cunoscuți din showbiz, dar abia lângă Smiley și-a regăsit cu adevărat liniștea.
Cum a ajuns să lucreze în televiziune
În anul în care a pozat goală, Gina Pistol a apărut în câteva episoade dintr-un serial. Apoi a jucat și în filmul „Margo, iubire de cartier'. Tot în cadrul unui podcast, iubita lui Smiley a dezvăluit cum a ajuns, de fapt, în televiziune.
‘După ce am pozat pentru revista aia, la prima emisiune la care eu am participat ca invitat a fost Noaptea Târziu. Parcă așa se numea, la Antena, cu Mircea Badea și Oreste. Aia a fost prima emisiune la care am mers ca invitat. Apoi au început să sosească invitațiile din partea emisiunilor’, a spus Gina Pistol.