Céline Dion a fost operată în mare secret. Artista a avut foarte multe probleme de sănătate, în ultimii ani

.

Cântăreața Céline Dion, în vârstă de 51 de ani a fost operată în secret, însă abia acum s-a aflat despre intervenția chirurgicală, suferită de una dintre cele mai iubite artiste din lume.


Céline Dion  a fost operată din cauza unei afecțiuni a urechii interne, potrivit Click.  Intervenția a avut loc în urmă cu doi ani, în regim de urgență. Avea tulburări auditive, din cauza cărora nu mai putea să cânte bine.

De altfel, și în ultima vreme vedeta a tot avut probleme de sănătate. Abia s-a recuperat după o răceală extrem de severă. Atât de rău s-a simțit, încât medicii au testat-o și pentru coronavirus, care din fericire a ieșit negativ.

Din cauza pandemiei de coronavirus, cântăreața Céline Dion s-a trezit și cu turneul mondial Courage dat peste cap.


Toate concertele pe care terbuia să le susțină în martie și aprilie în America de Nord sunt afectate. Însăși artista a anunțat pe Twitter că nu mai puțin de 17 date de concerte ar putea să fie reprogramate, mai scrie sursa citată.

Soțul artistei a murit în urmă cu aproape 5 ani

Acum aproape 5 ani, René Angélil, soțul lui Céline Dion, se
stingea din viață, răpus de o boală necruțătoare, la 73 de ani, lăsând în urmă
o soție devastată de durere și trei copii, dintre care doi în vârstă de doar 5
ani. Céline Dion și soțul ei au fiu de 18 ani, René-Charles Angelil, și au
devenit pentru a doua oară părinți într-un moment în care puțini se mai
așteptau, pentru că artista avea deja 42 de ani.