Cezar Guna are o poveste interesantă și a reușit la 23 de ani să impresioneze o mulțime de oameni cu vocea lui. Tânărul artist a cântat pe stradă, iar apoi a ajuns să semneze cu una dintre cele mai mari case de discuri din România.
Cezar Guna a început să cânte încă de la o vârstă fragedă, iar muzică pentru el înseamnă totul acum. La 5 ani, artistul a descoperit că are voce.
'De mic mi-a plăcut să cânt. Aveam un pian micuț și cântam la el. Prin clasa a 5-a am descoperit că am și voce. R&B-ul mi se potrivește cel mai bine. Mă identific cu stilul acesta.', a spus Cezar Guna.
Cel mai mare vis al artistului este să cânte pe un stadion, iar într-o zi speră că dorința lui va deveni realitate.
'Cântatul pe stradă este o mare experiență de public. Pe stradă nu plătește nimeni să te vadă și tu trebuie să faci ceva să le captezi atenția oamenilor, să stea și să-ți mai dea și bani. Totul trebuie să vină de la ei, din propria lor inițiativă. După toată experiența asta cu strada, în L.A. și în Centrul Vechi, sincer aș avea curaj să mă urc pe orice scenă din lume și să-mi fac treaba', a mai spus Cezar Guna.
Pentru tânărul artist, muzica înseamnă tot. Cezar Guna a povestit că a trecut prin multe etape cu cântatul, iar de la hobby și a devenit pasiune și sursă de venit pentru el.
Cezar Guna a participat și la X Factor, însă s-a retras din concurs după audiții. A fost o experiență plăcută pentru el și s-a bucurat că publicul l-a plăcut.
'Nu am apucat să experimentez chiar atât de mult. Eu am fost la audiții, iar după audiții m-am retras din anumite motive. A super tare. Am ridicat sala în picioare', a mai spus artistul.
FOTO: Instagram