La 72 de ani, Cezara Dafinescu nu și-a pierdut deloc din farmecul de altădată și arată impecabil. Iată ce a povestit actrița despre poveștile de dragoste din tinerețe!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Cezara Dafinescu este una dintre cele mai frumoase și, în egală măsură, carismatice actrițe ale generației de aur a filmului și teatrului românesc. Acum în vârstă de 72 de ani, actrița nu își arată deloc vârsta și nu și-a pierdut nici rumusețea care, în tinerețe, a făcut-o una dintre cele mai dezirabile femei din România.
Nu a existat bărbat care să nu încerce să-i intre în grații
Invitată la Acces Direct, Cezara Dafinescu, a povestit, printre altele, și despre bărbații care, în tinerețe, au încercat să o cucerească. Dat fiind că, de-a lungul timpului, nu puțini au fost bărbații care au încercat să-i intre în grații, Mirela Vaida a vrut să afle dacă între ea și Ilie Năstase s-a înfiripat vreo idilă pe vremuri.
„Am fost colegă de liceu cu Ilie Năstase. Trăind cu bunica la Sibiu, am vrut să fac balet, dar creșteam foarte înaltă. Am ales ce a fost diametral opus de balet: atletismul. Mătușa mea m-a luat la ea la școală de atletism. Am devenit și campioana țării la campioni mici, la înălțime', și-a început actrița mărturisirea.
Citește și: Testamentul actriței Draga Olteanu Matei. Ce avere a lăsat în urmă și cine o va moșteni
Citește și: Elena Băsescu a vorbit în premieră despre faptul că fiica ei cea mare s-a năcut prematur: „Din păcate…”
Chiar dacă nu a pus punctul pe i, cu subiect și predicat, Cezara Dafinescu a lăsat să se înțeleagă că tenismenul s-a numărat printre bărbații celebrii care au curtat-o în tinerețe.
„Așa m-am întâlnit cu Ilie, eram în lotul țării. Eu la atletism, el la tenis. Tu spui că pe Ilie toată lumea îl știe că el nu s-a ferit, că a curtat, și atunci să spun din partea mea că toată lumea mă știe pe mine că nu a existat bărbat care să nu-mi facă curte', a mai spus actrița.
Actrița a fost căsătorită cu George Motoi, căruia i-a dăruit o fiică, Raluca, însă a mărturisit că adevărata pasiune a trăit-o abia alături de cel de-al doilea soț, Gelu Fronea.
Cezara Dafinescu nu a intrat din prima la Actorie!
Pasionată de balet de mică, din cauza înălțimii Cezara Dafinescu nu ar fi putut să performeze, deoarece era prea înaltă. Drept urmare, părinții ei au îndrumat-o spre Medicină, însă dragostea pentru teatru și film a făcut-o să-și schimba opțiunile.
„Toți au vrut să fac Medicina. M-am și pregătit, făceam meditații. Și după ce m-am pregătit pentru fiecare materie, iar când profesorii i-au spus tatălui meu că sunt de nota 10, am spus că dau la Teatru. Nenorocirea a fost că am și picat. Am picat pentru că nu am avut un glas de „trompețică', dar eu suplineam cu trăirea', a spus Cezara Dafinescu.
Din nefericire, prima încercare nu a fost un succes, însă Cezara nu s-a descurajat și, în timp a confirmat, devenind una dintre cele mai mari actrițe ale României.
„Un actor i-a zis mamei că îmi trebuie glas, să mă duc în pădure și să urlu. Și înainte de examen asta am făcut. Când am ajuns la examen nu mai aveam glas. Am avut curajul să mai dau o dată și am intrat', a mai spus actrița în cadrul emisiunii Acces Direct.
Foto: Facebook