Chef Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina, au împlinit 8 ani de căsnicie. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de un deceniu, însă nimic nu s-a schimbat. Au împreună două fetițe minunate și sunt la fel de îndrăgostiți ca la început. Recent, celebrul jurat de la Chefi la cuțite a vrut neapărat să-i facă o declarație de dragoste soției lui, pe rețelele sociale.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Nu de puține ori, chef Florin Dumitrescu a spus, public, cât de mult își iubește soția și pe cele două fiice. Este, cu adevărat, un familist convins, iar în plan profesional, a cunoscut deja succesul. Bucătarul, în vârstă de 34 de ani, este unul dintre cei trei jurați de la Chefi la cuțite, formând o echipă unită, de ani buni, cu prietenii și colegii lui, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu.
Florin Dumitrescu se consideră un om împlinit, iar asta pentru că-l așteaptă acasă o familie superbă. Pentru celebrul bucătar, soția lui, Cristina, dar și cele două fetițe, Ava și Mia, sunt prioritatea numărul unu. Juratul de la Chefi la cuțite și-a cunoscut jumătatea acum 12 ani, iar de atunci sunt de nedespărțit. Căsătoria între doi oameni care se iubesc, spune el, este o binecuvântare, iar ei doi sunt norocoși că s-au găsit.
Citește și: Boala de care suferă chef Florin Dumitrescu:’Mi-am turat corpul atât de mult încât am descoperit probleme’
Citește și: Florin Dumitrescu, din culisele emisiunii Chefi fără limite.La ce probe sunt supuși concurenții
Citește și: Pepe a devenit tată pentru a treia oară.Iubita lui a născut un băiețel perfect sănătos
Citește și: Roxana Hulpe are un nou iubit.S-a despărțit de chef Alex Petricean, înainte de nuntă
Chef Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina, au împlinit 8 ani de căsnicie
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit, printr-o postare pe Facebook, că au trecut opt ani de la cununia religioasă cu soția lui, Cristina. Prin urmare, bucătarul i-a făcut o declarație de dragoste, chiar pe rețeaua socială, unde a primit numeroase aprecieri și mesaje de susținere de la fani. Mai mult, vedeta a postat cele mai dragi fotografii de la nunta lui cu Cristina Dumitrescu.
„Una dintre cele 3 cele mai fericite zile din viața mea. Pe 7 iunie 2014 am dansat la nuntă noastră, pe melodia All of Me, am avut o nuntă zic eu perfectă, muzică bună, prieteni și familia aproape.
Nu o să uit niciodată când am văzut-o în rochia de mireasă în ușa bisericii, m-a impresionat frumusețea ei, eleganța și strălucirea. Ce e mișto, e că sentimentul nu a dispărut deloc, iar cine zice că dragostea durează doar 3 ani, nu ne cunoaște pe noi doi. Așa că, dragă mea, te mai măriți o dată cu mine?’, a scris el pe rețeaua socială.
Cei doi s-au cunoscut când el avea 22 de ani, iar Cristina 27. Tânăra, de profesie jurnalist, venise la restaurantul lui, cu scopul de a-l cunoaște și de a scrie un articol. Nici bucătarul nu s-a lăsat mai prejos și i-a făcut un desert, ca să o impresioneze. Apoi, de la o simplă cerere de prietenie pe Facebook și până la o relație serioasă, nu a fost decât un singur pas. Mulți nu credeau în relația lor și nu le dădeau vreo șansă de reușită. Însă, timpul le-a demonstrat că iubirea lor este mult mai puternică decât prejudecățile.
Sursă foto: Facebook