De ce nu este bine să mănânci ce recomandă chelnerul. Chef Florin Dumitrescu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați bucătari români, iar până la vârsta de 34 de ani a căpătat suficientă experiență încât să aibă titulatura de expert în mâncare. De cele mai multe ori, sfaturile chefului Dumitrescu sunt o mină de aur, care trebuie luate în considerare de toți cei care iubesc să ia masa la restaurant.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Florin Dumitrescu face parte din îndrăgitul show culinar Chefi la cuțite, de la Antena 1, alături de Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. În trecut, cei trei au format echipa de jurați de la MasterChef România. Acum, fanii pot vedea finala Chefi fără limite, care s-a filmat în Grecia, și îi surprinde pe cei trei bucătari alături de concurenții talentați.
Pe blogul său, Chef Florin Dumitrescu mărturisește că dragostea, încrederea, sprijinul și suportul, dar și puțin noroc, toate l-au făcut un om mai bun. Calitățile lui le-a împărțit cu cei dragi, însă mai mult le-a oferit celor trei fete pe care le iubește enorm: soția lui Cristina și cele două fetițe pe care le au împreună, Ava și Mia. Mai mult, este mândru că poate să fie Chef Florin Dumitrescu, colegul lui Sorin Bontea și al lui Cătălin Scărlătescu.
Citește și: Socrul lui Florin Dumitrescu a murit:„L-am iubit ca pe un tată'
Citește și: Soția lui Florin Dumitrescu a ajuns la spital după ce fiica ei a fost externată.”Hai că am continuat bine…”
Citește și: Cum a reușit Dan Bălan să fugă din Ucraina și ce a făcut imediat după:„Stăm pe un butoi cu praf de pușcă'
Chef Florin Dumitrescu spune de ce nu este bine să mănânci ce recomandă chelnerul
Majoritatea românilor preferă să ia masa în oraș, la restaurant, însă e nevoie să fie atenți la ceea ce mănâncă. Celebrul bucătar a dezvăluit recent de ce nu este indicat să comanzi ceea ce recomandă chelnerul. Bucătarul de la Chefi la cuțite susține că bucătarii apelează la trucuri pentru a scăpa cât mai repede de alimentele din bucătărie.
„Am învățat-o încă din prima zi de cârciumă. Nu lua niciodată ce îți recomandă ospătarul. Mă simt ca un magician din ăla care dezvăluie trucuri. Nu e bine! (…) Există acest astăzi vă recomand… coastele de porc. Dar de ce îmi recomanzi tu mie coastele de porc astăzi? Păi… să scăpăm de ele, înțelegi?
Dar nu că sunt ele gătite, dar e ultima zi a lor înainte de a expira, înainte de a începe să miroasă urât. Asta în cârciumile care nu funcționează, dacă te duci la una care are 700 de persoane rulaj pe prânz nu ai problema asta. Cel mai bun sfat este să te duci să mănânci acolo unde e cârciuma plină', a explicat Florin Dumitrescu în podcastul lui George Buhnici.
Motivul pentru care Chef Florin Dumitrescu nu mănâncă ciorbă la restaurant
Chef Florin Dumitrescu a explicat că nu mai mănâncă ciorbe în restaurante. Motivul este că a fost mințit de bucătari, referitor la rețeta preparatului. Omul de televiziune susține că a avut probleme, după ce a consumat ciorba cu substanțe chimice.
„Eu nu mai mănânc ciorbe în cârciumi. Eu nu mai pot să mănânc ciorbe în cârciumi. Am avut problema asta după ce am descoperit că mă și mint. Eu îi întrebam dacă au vegeta în farfurie și ospătarii spuneau că nu. Dar m-a învățat un bucătăraș de prin Ardeal. Că școala de bucătari îi învață cum să folosească vegeta fără să se vadă. Fac supa, baza, apoi o dau prin sită fină, fină și se pierd bucățelele alea.
Nu e intoleranță, nici alergie, e direct inflamație. Nu doar monoglutamatul, că dacă ar fi monoglutamatul natural nu ar fi o problemă. Bazele chimice pe care ei le folosesc acolo… Treaba aia, un sfert de oră am de la prima lingură până când trebuie să ajung la prima toaletă și stau acolo toată noaptea. E îngrozitor și am zis că nu mai mănânc ciorbă în cârciumi', a mai spus Florin Dumitrescu.
Sursă foto: arhivă