Cum și-a descoperit Chef Orlando Zaharia, juratul Chefi la Cuțite, pasiunea pentru gătit, pe când era copil: "Făceam clătite pentru toți copiii de pe scara blocului"

.

Cum și-a descoperit Chef Orlando Zaharia, juratul Chefi la cuțite, pasiunea pentru gătit, pe când era copil. Premiera sezonului 13 Chefi la cuțite a debutat pe 18 martie, la 20:30, la Antena 1, cu un nou capitol în bucătăria celui mai apreciat show de gastronomie din România. Chef Orlando Zaharia este unul dintre cei patru jurați care și-a manifestat pasiunea pentru bucătărie la vârsta copilăriei.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


Chef Ștefan Popescu, Chef Richard Abou Zaki, Chef Orlando Zaharia și Chef Alexandru Sautner sunt cei patru specialiști în gastronomie care ocupă scaunele de jurați, în cadrul sezonului 13 de la Chefi la Cuțite. Chef Orlando Zaharia, juratul Chefi la cuțite, și-a descoperit pasiunea pentru bucătărie încă din copilărie și printre primele preparate gătite de el, la acel moment, au fost clătitele.

Cum și-a descoperit Chef Orlando Zaharia, juratul Chefi la cuțite, pasiunea pentru gătit, pe când era copil


Chef Orlando Zaharia este unul dintre noii jurați Chefi la cuțite, din cadrul sezonului 13. Acesta a început să fie fascinat de gastronomie în copilărie și tot la acea vreme, a gătit pentru prima dată.

Citește și:Antena 1 a găsit înlocuitori pentru chefii demisionari: „Fii cu ochii în patru. Vin noi chefi la cuțite. Cum arată promo-ul noului sezon Chefi la cuțite

Citește și: Anunțul oficial al Antenei 1 despre Chefi la cuțite. Richard Abou Zaki, Alexandru Sautner, Ștefan Popescu și Orlando Zaharia sunt noii jurați ai emisiunii

Citește și: „Începe să-mi fie teamă să nu se ajungă și la…’. Florin Dumitrescu, despre cele patru procese pe care le are în instanță, după demisia de la Chefi la cuțite / A confirmat că a dat în judecată Antena 1

‘Viața mea de-aici începe din nou. Eu, de-acum, voi vorbi despre momente de după venirea în juriul Chefi la cuțite. Eu simt că bucătăria m-a ales, așa s-a întâmplat. Am gătit încă din copilărie, când eram la bunici, la țară, dar și în București. Făceam clătite pentru toți copiii de pe scara blocului meu. Veneam cu câte o rețetă de gogoși de la țară și le făceam prietenilor mei din București când eram copil.


În felul ăsta, bucătăria m-a și ajutat să mă integrez în București, eu fiind un copil de la țară. Așa m-am apropiat de ei. Eu n-aveam jocuri, eu veneam cu gogoșele, cu clătite, cu pâine muiată-n lapte, dată prin ou și zahăr și prăjită-n tigaie. Țin minte că o tăiam cumva cuburi, ca să nu vadă că este pâine. Bucătăria m-a ajutat să-mi fac prieteni, să mă cunosc mai bine, să cunosc alți oameni și să dăruiesc’, a povestit Chef Zaharia despre începuturile sale.


Cine este Chef Orlando Zaharia, noul jurat de la Chefi la cuțite

Chef Orlando Zaharia poartă titlul de ‘bucătarul de aur al Bucureștiului’, având 30 de ani de experiență. A lucrat ca bucătar pentru Președinția României, a fost membru în echipa națională de bucătari și cofetari a României, la Erfurt 2012 și Culinary World Cup 2014, iar din 2020 este GM în România pentru compania globală Yarzin-Sella, companie ce oferă servicii „Hight-End Food’ pentru cele mai mari companii de High-Tech din lume. A fost, de asemenea, Executive Chef pentru lanțul de restaurante Qs Inn si Pagaia, iar în prezent administrează restaurantele CAU din București și Constanța. Alături de Chef Orlando Zaharia, pe 18 martie, de la 20:30, la Antena 1, vor inaugura sezonul 13 Chefi la cuțite jurații Richard Abou Zaki, Ștefan Popescu și Alexandru Sautner, maeștrii gastronomiei gata să descopere noi talente în bucătărie, dar și să se întreacă în cele mai delicioase preparate, pentru cele mai râvnite amulete din istoria competiției.

FOTO: Facebook Instagram