Dan Bălan este discret cu viața amoroasă și se străduiește să-și țină ascunse cuceririle, însă presa din Ucraina a aflat că fostul membru al trupei O-Zone și-a găsit marea dragoste la „Vocea Ucrainei”. Este vorba despre o domnișoară care are jumătate din vârsta lui și este frumoasă ca un topmodel.
CI CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Tabloidele din Ucraina au scris că Dan Bălan (41 ani) și-ar fi găsit marea dragoste la Vocea Ucrainei, unde este antrenor de două sezoane și toată lumea a crezut că este vorba despre cântăreața Tina Karol. Cei doi au cântat împreună, sunt colegi de emisiune și au fost suprinși în numeroase ocazii împreună, dar fostul membru O-Zone și-a asigurat fanii că Tina l-a fermecat.
Cu toate astea, presa străină a clarificat, recent, că între Dan și Tina nu există o relație de dragoste, iar cea care i-ar fi cucerit inima este de fapt altă femeie. Este vorba despre o tânără dansatoare, pe nume Anastasia, în vârstă de doar 20 de ani.
Potrivit surselor, tânăra petrece foarte mult timp în culise la „Vocea Ucrainei’ și chiar ar fi fost cu Dan la București și la Bukovel.
Anastasia este foarte activă pe Instagram și le răspunde fanilor la întrebări: Aceasta a fost întrebată ce se petrece între Dan și Tina la „Vocea Ucrainei’. Anastasia a oferit un răspuns foarte sugestiv: „Este un roman scris de mâna unui geniu’. Anastasia a mai fost întrebată cât de normal este ca o fată să fie într-o relație cu un bărbat cu 20 ani mai în vârsta, iar acesta a răspuns: „Nu văd nicio problemă’.
Potrivit sursei relația, celor doi durează deja de un an de zile, notează ea.md.
Femeia ideală în viziunea lui Dan Bălan
În luna februarie a anului trecut, când nu o cunoscuse încă pe Anastasia, Dan Bălan creiona, într-un interviu pentru Pro TV, trăsăturile femeii perfecte pentru el.
„Femeia, pentru mine, trebuie să
fie în primul rând feminină. Să aibă o energie feminină. Dacă are o
energie masculină, nu mă atrage în niciun fel.
Pe mine mă atrage femeia foarte feminină și foarte înțeleaptă, cu o înțelepciune adâncă. În rest, chestiile fizice, astea nu pot să le zic, poate fi orice.
Dacă o femeie e lider într-o companie, e director de exemplu, eu cred că asta vine dintr-o energie masculină și nu mă atrage.
Respect asta. Nu spun că e bine
sau rău, dar nu mă simt atras. Mă atrage în schimb o femeie care se
bucură de viață. Care își încurajează bărbatul, care are grijă de copiii
ei.
Care știe ce și când să spună, care e înțeleaptă cu bărbatul ei, cu oamenii din jur.
Care știe să îi încurajeze și să îi motiveze pe oameni prin modul în care este ea, prin modul în care gândește.’