Chiar și pentru noi, românii, obișnuiți cu filmările din Parlament, unde aleșii noștri dorm pe rupte, o asemenea știre poate fi uimitoare, fiindcă ceremonia Premiilor Oscar e oricum, numai plictisitoare nu. Cu toate acestea, fotomodelul Chrissy Teigen, prezentă la ceremonie alături de soțul său, John Legend, a reușit performanța de a ațipi în timpul speech-urilor de acceptare a premiilor ținute de Casey Affleck și Emma Stone, deci se întâmplă și la cese mai mari…
După gafa memorabilă de la American Music Awards, când șlițul rochiei a trădat-o, lăsând la vedere aproape tot, Chrissy Teigen (31) a intrat din nou în atenția presei, de data asta într-o postură cel puțin la fel de jenantă, dar nu și la fel de… erotică. Dat fiind că gala de decernare a Premiilor Oscar a durat mai bine de 4 ore, se pare că oboseala a pus stăpânire pe Chrissy, care a reușit să doarmă liniștită, minute bune, sprijinită de umărul soțului său, John Legend (38), în timp ce Casey Affleck își ținea discursul de mulțumire pentru statueta primită pentru performanța sa din filmul Manchester by the Sea.
Probabil cele două melodii pe care le-a interpretat John Legend (cântate de Ryan Gosling și Emma Stone în La La Land) în seara ceremoniei i-au creat lui Chrissy atmosfera necesară pentru a trage un pui de somn. Ghinionul ei au fost camerele de luat vederi care făceau din când în când filmări panoramice în sală, pentru a surprinde reacțiile participanților la ceremonie. Iar asta s-a întâmplat nu o dată, pentru că vedeta a reușit să doarmă liniștită inclusiv în timpul discursului de acceptare al Emmei Stone.
Ulterior, Chrissy, care este extram de populară în mediile de socializare, s-a autoironizat postând un filmuleț cu ea dormind alături de Guillermo Rodriguez, un membru al echipei show-ului Jimmy Kimmel Live. Evident, nenumărații ei fani s-au amuzat copios, pentru că fotomodelul știe de fiecare data să depășească momentele penibile cu grație, dar și cu mult umor.
Oana Pantazi