Cine a fost Silviu Prigoană, unul dintre cei mai bogați oameni din România. Viața fostului afacerist, ieșit la pensie în urmă cu cinci ani, poate fi lesne subiectul unui film. La 22 de ani, Silviu Prigoană a rămas fără un picior în urma unui accident survenit la locul de muncă și chiar dacă toată lumea credea că viitorul său este distrus, a ajuns în topul celor mai bogați oameni din România.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
UPDATE 14:01: Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret, iar ceremonia de înmormântare a fost una foarte discretă.
Renumit om de afaceri român, fondator al unor companii importante, Silviu Prigoană a fost inițiator al unor importante posturi de televiziune din România. A făcut milioane de euro din zeci de afaceri- salubritate, televiziune, presă, construcții imobiliare, chiar și din învățămintele de pe urma handicapului său locomor. iată toate informațiile despre cine a fost Silviu Prigoană.
Cine a fost Silviu Prigoană. Afaceristul a murit la vârsta de 60 de ani
Silviu Prigoană s-a născut în decembrie 1963, la Gherla, în județul Cluj. Acesta a fost acționar principal la Rosal Grup și fondator al mai multor posturi de televiziune. Dar ambițiile sale au fost mult mai mari de atât, ajungând să se implice și îm politică. Omul de afaceri a fost deputat de București, din partea PDL, în legislatura 2008-2012.
Silviu Prigoană a fost fondator al posturilor de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV.
Afaceristul a început să investească masiv în mass-media în 2001, an în care a înființat Realitatea TV. În 2003, a lansat TV Sport, urmat de Etno TV și Taraf TV. A deținut și 10% din acțiuni din Digital Cable Systems (DCS), care a lansat serviciul direct to home (DTH) Max TV. Prigoană deținea și licențe pentru alte două canale, Meteo TV și Manele TV. Omul de afaceri mai deținea, Sigma TV, acțiuni la Teleshop 24, fiind coproprietar și la Taifasuri FM, Manele FM, Jazz FM. Mai deținea și revista Taifasuri, firma Rosal Ortopedic și RTL (Romanian Television of America), precum și postul de radio Etno FM. Până în 2006, Silviu Prigoană a deținut și revista săptămânală Fanatik, cu profil sportiv.
Silviu Prigoană a candidat fără succes la funcția de primar general al municipiului București la alegerile locale din 2012.
Tată a patru băieți, Silviu Prigoană, a cărui avere era estimată la circa 80 de milioane de euro, a transferat afacerile fiului său, Honorius Prigoană.
Cum și-a pierdut Silviu Prigoană piciorul, la doar 22 de ani
Cine a fost Silviu Prigoană? La 22 de ani, Silviu Prigoană a rămas fără un picior în urma unui accident survenit la locul de muncă, o fabrică din Gherla unde era frigotehnist.
‘S-a rupt un grătar și am căzut într-o mașina de tocat, care mi-a taiat piciorul. Dupa aceea am vrut să mă pensionez pe caz de boală. După vreo doi ani de muncă voiam să-mi dea o pensie de 500 lei. Am suferit mai multe operații pentru că mi se cangrena piciorul, iar medicii mai tăiau din el. La a treia operație am fost în moarte clinică. A durat cam opt minute, după cum mi-a spus medicul anestezist.
Dupa un an mi-am pus prima proteza. Era o chestie foarte grea, din lemn. În 1995 am deschis centrul de protezare de la Cernica, cu intentia sa fac proteze pentru mine. Investitia de aici m-a costat aproape un milion de euro. O proteză trebuie schimbata la maximum patru ani, pentru ca se uzeaza. La mine la centru, daca se face comanda dimineata, pana seara este gata. Fiecare model nou de proteza este testat pe mine’, povestea Silviu Prigoană pe care drama sa l-a transformat într-un luptător, în drumul spre succes.
Prima afacere a lui Silviu Prigoană, în drumul său spre a deveni milionar
Noi informații despre cine a fost Silviu Prigoană. Silviu Prigoană povestea, într-un interviu mai vechi, că a început să facă primii bani când era în clasa a patra, însă prima afacere adevărată a deschis-o după Revoluție.
‘Primii bani adevărați i-am facut prin clasa a patra, când mi-am cumpărat un aparat de fotografiat și faceam fotografii. Mă costau 25 de bani materialele și eu luam 3 lei pe o poza’, spunea Prigoană despre ‘debutul’ său în lumea afacerilor.
‘Primul business pe care l-am făcut eu după Revoluție a fost prelucrarea cerealelor. Eu le transformam în alcool. Deci eu mi-am dat demisia de la fabrica unde lucram, am mers cu Ghiță, prietenul meu, și cumpăram trenuri întregi de cereale din sud, era la liber. Mergeam și cumpăram de la tot felul de depozite de astea mari de cereale. Am luat un tren de cereale, l-am dus să îl facem alcool. Am făcut contract cu ICS Alimentara să vindem alcoolul la ăia și contract cu fabrica de alcool să ne prelucreze cerealele respective, să le ambaleze la sticle de jumătate’, spunea Silviu Prigoană.
Silviu Prigoană avea o pensie de 11.000 de euro pe lună
În 2019, Silviu Prigoană a ieșit la pensie, cu aproximativ nouă ani mai devreme decât limita legală consemnată de lege, 65 de ani. După recalcularea din 1 septembrie, devenise unul dintre cei mai bogați pensionari.
Afaceristul primit o majorare a pensiei în luna martie, în urma unei solicitării făcute de el. Prigoană a motivat că a mai muncit doi ani, după ce s-a pensionat, așa că s-a ales cu 1.000 de lei în plus la pensia deja colosală.
„Am primit decizia. Nu au umblat la ea, nu au mișcat nimic. Deocamdată, gheață la mal. Staționăm. Urmează să mi-o mărească după noua lege. La un moment dat. Au zis: ești băiat prea bun și prea frumos ca să-ți umblăm la ea. Dar nu aveau cum să fie în plus. Mie mi-au recalculat-o anul acesta, în primăvară. De când m-am pensionat, eu am mai contribuit. Iar decizia aceea a fost identică. Eu am avut niște contribuții extra în ultimii doi ani. A fost o mărire atunci, dar nu vreuna semnificativă. Nu m-au aruncat jos de pe fotoliu. E vorba de 1.000 de lei’, declara Prigoană, la acel moment.
În 2023, Silviu Prigoană a declarat în cadrul unui podcast că avea o pensie lunară de 11.000 de euro, după 20 de ani de cotizat sume uriașe la stat.
Silviu Prigoană era căsătorit în prezent cu Mihaela Prigoană
Cine a fost Silviu Prigoană pe plan personal și familial? Prima sa soție, Viorica, a decedat în 1994, la vârsta de 30 de ani. Din această căsătorie are doi fii, pe Honorius și pe Silvius. Ulterior, între 1998 și 2003, a fost căsătorit cu Delia Gabriela Prigoană.
După această căsnicie, a urmat o relație intens mediatizată cu Adriana Bahmuțeanu, cu care s-a căsătorit și de care a divorțat de cinci ori, relația lor fiind adesea marcată de împăcări și despărțiri. Cei doi au împreună doi băieți, născuți în 2007 și 2010.
În 2016, Silviu Prigoană s-a căsătorit cu Mihaela Prigoană.
Omul de afaceri a avut patru copii: doi din căsnicia cu prima soție și alți doi din relația cu Adriana Bahmuțeanu. Soția sa actuală, Mihaela, avea, la rândul ei, trei copii dintr-o căsătorie anterioară.
Silviu Prigoană a murit la vârsta de 60 de ani. S-a înecat cu mâncare, într-un restaurant
Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024. Omul de afaceri ar fi făcut infarct, imediat după ce s-a înecat cu mâncare. Conform surselor Realitatea PLUS, Silviu Prigoană ar fi tușit toată ziua, înainte de momentul fatidic. Afaceristul avea o tuse convulsivă.
„În această după-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate.
Echipajul medical sosit la fața locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă, în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului. În cauză, la acest moment, se desfășoară activitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente.’, au transmis autoritățile.
Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel,' a reacționat cu șoc și tristețe la vestea morții lui Prigoană, mai ales că tocmai avuseseră o discuție recentă.
„Plâng pentru că aseară mi-a dat mai multe mesaje în timpul emisiunii să mă felicite pentru reportajul de la Valencia. Făcusem planul să mai facem emisiuni de dezvăluiri pentru că aveam foarte multe lucruri de spus despre cum Statul Paralel, efectiv, i-a distrus afacerea și i-a luat tot. A fost o primă apariție, dar iată că a fost ultima…înțeleg că a fost un accident stupid. Am fost prima care a aflat. Era la masă cu cineva, nu era în București, a făcut un acces de tuse, probabil s-a înecat. A căzut la pământ…cel cu care era la masă a sunat la 112 și au încercat să-l resusciteze. A ajuns medicul acolo…nu au reușit, din păcate. Este o mare pierdere, în primul rând pentru presă, pentru că el a fondat, într-adevăr Realitatea PLUS și s-a bătut cu foarte multă guverne pentru ca această televiziune să supraviețuiască. Este unul din oamenii care a simțit pe pielea lui ce înseamnă Statul Paralel. A început să povestească săptămâna trecută și plănuiam să facem o următoare emisiune care să prezinte documente. Din păcate, acum nu o să mai poată.’ a mărturisit realizatoarea de televiziune, vizibil afectată.