Anda Sârbei, actrița din VLAD, care l-a pălmuit pe Bebe Cotimanis, a vorbit despre scena grea pe care a filmat-o alături de marele actor. Anda Sârbei este o tânără talentată și carismatică, care joacă rolul Iuliei în serialul VLAD. Actrița a oferit un interviu în care povestește despre provocările de pe platourile de filmare, dar și despre viața ei în afara rolului pe care îl joacă.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Întrebată despre scena în care a trebuit să îi dea o palmă lui Bebe Cotimanis, tatăl ei din serial, Anda Sârbei a spus că a fost cea mai dificilă.
„Cea mai grea scenă este probabil cea în care a trebuit să-i dau o palmă lui Bebe Cotimanis (tatăl meu în serial). Când am citit scenariul, am crezut că trebuie să-l lovesc în umăr, dar nu m-am gândit că va trebui să-i dau o palmă peste față’, a spus ea.
„Când i-am spus Elvirei Deatcu, mamei mele din serialul „Vlad', că trebuia să-și țină fusta pe ea….Acesta este cel mai bun exemplu’, a fost pentru Anda cea mai dificilă replică.
Cine este Anda Sârbei
„Sunt la început de drum, din toate punctele de vedere. Mă descopăr, îmi dau seama cu adevărat ce îmi place și ce nu, ce îmi doresc să fac. Până acum știu sigur că îmi doresc să îmi continui cariera în aceeași direcție, dar încep să iau în considerare și alte pasiuni pe care le-aș putea transforma în ceva mai mult’, spune actrița despre ea.
Anda este studentă în anul trei la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, are 20 de ani și este deja la al doilea serial.
„M-a bucurat foarte tare vestea că voi juca în Vlad. E un sentiment pe care nu-l pot explica. Am fost foarte bine primită de echipă, chiar de la ultima probă pe set, deși era doar o probă și nu știau dacă eu voi lua rolul. Am avut emoții la început, dar m-au integrat imediat în familia lor. Cât despre Iulia, ea este copilul problemă al familiei. Nu-și dorește să fie deloc unde este și din cauza asta face tot ce-i stă în putință să creeze probleme, dar și pentru că vrea cu tot dinadinsul să-și răzbune trecutul’, a spus Anda Sârbei.
Anda Sârbei a făcut naveta pentru a termina liceul
„Nu am ajuns în liceul pe care mi l-am dorit eu. Voiam să ajung la un liceu în care știam că se învață bine, „Spiru Haret’, fiindcă îmi plăcea foarte mult zona asta centrală, tot timpul am fost atrasă de ea, poate și pentru că m-am născut într-un cartier mărginaș.
Spiru era perfect pentru mine sau Liceul G. Lazăr, dar nu aveam media suficient de mare. Dar am ajuns la Liceul N. Iorga, un liceu bun dar foarte puțin cunoscut.
Citește și: Pepe e vizibil afectat de divorț! A început să plângă, în direct:’Sufăr şi exist, te urăsc, te vreau’
Eu m-am născut în București, dar la 6 ani m-am mutat cu părinții în Dragomirești, Ilfov și făceam naveta. Plecam de dimineață la școală, mai stăteam cu prietenii prin oraș, după care mă întorceam acasă; un drum de o oră și ceva, obositor. Dar am reușit între timp să ajung în București pe cont propriu’, a povestit Anda.