Simona Halep a apărut la Wimbledon alături de toată familia ei și de antrenori. S-a remarcat imediat fratele ei care a fost alături de ea. Nicolae nu apare în lumina reflectoarelor, dar are și el o poveste impresionantă de viață.
Nicolae Halep a fost primul din familia care a ținut racheta de tenis în mână. De la el s-a inspirat Simona care astăzi a ajuns campioană. Pe la doar 4-5 ani, Simona mergea cu mama ei, Tania, să-și ia fratele de la antrenamentele săptămânale la tenis. Orele petrecute pe băncuță, uitându-se la fratele său cum joacă tenis, au făcut-o pe Simona să-și dorească să intre și ea pe teren. Ceea ce s-a și întâmplat, pe la vârsta de patru ani și jumătate.
Între timp, Nicolae, fratele Simonei Halep, a renunțat la antrenamentele la tenis și i-a făcut loc surorii sale mai mici.
Nicolae administrează acum toate afacerile pe care sportiva le are pe litoralul românesc.
Nicolae este însurat și are deja o fetiță, după care Simona Halep este topită. Aceasta poartă numele de Tania, luându-i numele bunicii sale paterne, așa cum se obișnuiește la aromâni. Cât despre soția lui Nicolae, Luminița a intrat cu acte în familia Halep în anul 2017. Mai mică cu doar un an decât Simona Halep, Luminița și sportiva au o relație nemaipomenită.
Simona Halep și-a cumpărat o casă de lux în București. Cu cine este vecină jucătoarea de tenis
Casa cea nouă a Simonei Halep este situată într-o zonă de lux a Bucureştiului, lângă Herestrău. Jucătoarea de tenis este aproape şi de Stejarii, clubul lui Ion Ţiriac unde se mai antrenează între turnee. ‘Halep e vecină cu mine. Și-a cumpărat o casă în București în cartier unde aveam și eu. Stă la două case distanță de mine. Îi doresc multă sănătate pentru că face cinste neamului românesc’, a declarat Dragomir la TV Digi Sport.
Foto: Hepta, Facebook