Cine este Bella Santiago. 9 cupluri de vedete participă în noul sezon Power Couple România, cel cu numărul 2. Show-ul filmat în Malta și difuzat la Antena 1 e găzduit de Dani Oțil. Printre concurenții de anul acesta se află și Bella Santagio și soțul ei, Nicu Grigore. Iată tot ce nu știai despre ea!
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cine este Bella Santiago. Bella Santiago se numără printre cele mai apreciate cântărețe din România. Artista de origine filipineză a devenit celebră în țara noastră după ce, în 2018, a câștigat show-ul X Factor. Acum, ea participă într-o nouă emisiune – Power Couple, alături de soțul ei, Nicu Grigore.
Citește și: Mădălin Ionescu, detalii intime din relația cu Cristina Șișcanu:„Măcar două zile pe săptămână…'
Bella Santiago – Viață personală
Cine este Bella Santiago. Bella Santiago are 35 de ani și e de origine filipineză. Ea s-a născut pe 1 decembrie 1989, în Dasmariñas, Filipine. Aceasta este căsătorită cu soțul ei, Nicu Grigore. Cântăreața are o fiică, pe nume Kescielle, în vârstă de 12 ani, ce provine dintr-o relație anterioară.
Bella Santiago și soțul ei, Nicu Grigore, s-au căsătorit religios în 2023, la șapte ani de la cununia civilă. Din păcate, mama ei, care locuiește în Filipine, nu i-a putut fi alături în ziua cea mare.
„Mama mea a lipsit de la nuntă, am încercat să o conving să vină, dar nu am putut. M-am supărat pe moment, dar totuși am înțeles și am iertat-o, are și ea o vârstă, face 70 de ani, pe 13 decembrie, și are și ea tabieturile ei, dar m-a sunat atunci cu video. În plus, mătușa mea și verișorii au venit la nuntă, au fost alături de mine', a spus Bella Santiago pentru VIVA!
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2021/12/c1-001-cover-3.jpg)
Bella Santiago – Carieră
Cine este Bella Santiago. Bella Santiago și-a descoperit talentul muzical încă de la o vârstă fragedă. La 12 ani, ea a început să ia cursuri de muzică. Câțiva ani mai târziu, la 15 ani, ea începuse deja să susțină concerte publice și private în Filipine, Malaezia și Taiwan. În 2016, câtăreața a decis să se stabilească în România, îndrăgostindu-se de țara noastră.
De-a lungul timpului, Bella Santiago a cucerit publicul prin vocea ei inconfundabilă. A cântat pe marile scene ale lumii și a participat la mai multe show-uri de televiziune, inclusiv în țara noastră. Printre ele se numără Românii au Talent, Eurovision, Te cunosc de undeva, Bravo, ai stil! și X Factor. Pe cel din urmă l-a și câștigat în anul 2018, obținând marele premiu de 100.000 de euro.
„Mulţumesc tuturor celor care m-au votat, nu-mi vine să cred că m-aţi votat pe mine. Sunt mândră că sunt româncă, mulţumesc că m-aţi apreciat', spunea Bella Santiago în 2018.
Bella Santiago și Nicu Grigore participă la Power Couple, sezonul 2
Acum, Bella Santiago și Nicu Grigore participă la Power Couple, sezonul 2. Mereu cu zâmbetul pe buze și plină de energie, cântăreața Bella Santiago este decisă să meargă până la capăt, împreună cu soțul ei:
„Am acceptat provocarea pentru a vedea care este limita mea de răbdare, până unde pot (râde), până unde duce memoria mea de când l-am cunoscut pe el. Vreau să văd ce putem face mai departe împreună, la bine și la greu’, declară solista, în timp ce soțul ei recunoaște: „Am acceptat provocarea, în primul rând, pentru a ne întări și mai mult relația de cuplu, consider că acest format ne va scoate din rutina zilnică și ne va testa toate limitele, ne va trece prin toate stările. În momentul de față, văd totul cu pozitivism (sper să rămână așa)’.
Cuplurile de la Power Couple România, sezonul 2
Până acum, trei chipe au părăsit emisiunea Power Couple. Cuplurile eliminate până în prezent sunt: Radu Bucălae și soția Alexandra, Andrei Stoica și soția Andra, Leonard Doroftei și soția Monica.
- Leonard Doroftei și soția Monica (eliminați)
- Theo Zeciu și Cesima
- Diana Bulimar și Radu Dumitrache
- Bella Santiago și soțul Nicu Grigore
- Magicianul Robert Tudor și soția Elena
- Giulia Anghelescu și Vlad Huidu
- Radu Bucălae și soția Alexandra (eliminați)
- DOC și Anca Munteanu
- Andrei Stoica și soția Andra
Sursă foto: Instagram, Comunicat de presă, Captură YouTube