Steven Spielberg l-a numit cel mai bun Sherlock Holmes de pe ecrane, iar Julian Assange l-a implorat să nu îl interpreteze în filmul care spune povestea WikiLeaks.
CEL MAI INTERESANT AN: După ce a terminat liceul Harrow, Benedict Cumberbatch a plecat timp de un an în Tibet, unde a predat engleză într-o mănăstire. „Stăteam împreună cu acești călugări, în casa lor, îi urmăream cum muncesc și cum se roagă și interacționam cu ei. Am reușit să meditez, să stau locului și să mă concentrez, își aduce aminte actorul. Această experiență l-a apropiat pe britanic de filozofia budistă.
TALENTUL SĂU ASCUNS: Încă din liceu îi plăcea foarte mult să picteze în ulei. Acum, când este celebru, își folosește talentul în scopuri caritabile. Actorul a donat numeroase picturi de-ale sale fundațiilor și licitațiilor caritabile, printre care Willow Foundation, care sprijină tinerii grav bolnavi, și Fundația pentru Copii Thomas Coram, una dintre cele mai vechi organizații caritabile din Londra.
CEA MAI TARE POZĂ: Ce faci atunci când îți dorești foarte mult o fotografie cu o vedetă? Intri în cadru! Asta a făcut actorul britanic pe covorul roșu, la ceremonia de decernare a premiilor Oscar de anul acesta, în momentul în care trupa U2 era fotografiată. „Da! Am făcut un photobomb cu U2! Dar a fost vina lui Ellen DeGeneres, pentru că ne-a dat tuturor să bem votcă pe covorul roșu. Echipa ei împărțea sticluțe mici. Un prieten voia foarte mult ca eu să îmi fac o poză cu U2. Eu doar am observat că mi se oferea ocazia. I-am văzut când erau așezați pentru fotografie și m-am gândit: E perfect!, a povestit protagonistul din „Sherlock.
CEL MAI ȘOCANT MOMENT l-a trăit în 2005, când se afla în Africa de Sud împreună cu doi prieteni și mergea cu mașina printr-un cartier periculos din Durban. Au făcut pană și, până să apuce să schimbe roțile, au fost atacați de șase bărbați. Aceștia i-au ținut ostatici o noapte, sub ame-nințarea armelor de foc. „Era frig și era întuneric. Simțeam că putrezesc. Eram speriat, foarte speriat. I-am întrebat ce vor să ne facă, vor să ne omoare? Mi-era teamă că vor să mă violeze, să mă molesteze, să mă tortureze, să îmi facă ceva care să îmi demonstreze că ei dețin controlul. Din fericire pentru actor și pentru prietenii săi, bărbații i-au dus într-o zonă pustie și i-au eliberat. „Experiența asta m-a făcut să îmi doresc o viață mai puțin banală, a mărturisit Cumberbatch.
CEL MAI COMPLICAT ROL a fost cel al lui Julian Assange în filmul „The Fifth Estate. Nu pentru că i-ar fi fost greu să îl portretizeze pe fondatorul WikiLeaks, ci pentru că omul a cărei poveste o spunea l-a implorat să se retragă din proiect. Assange, care de doi ani s-a refugiat în Ambasada Ecuadorului de la Londra, pentru a nu fi arestat, a refuzat o întâlnire cu actorul și i-a trimis în schimb o scrisoare: „Cred că mi-ar plăcea să te cunosc. Cred că ești un om bun, dar nu cred că acest film este bun. Va avea un efect negativ asupra mea și a oamenilor la care țin’, scria Assange. „M-a făcut să mă întreb dacă ceea ce facem este bine sau rău. (…) Mi-ar plăcea să îl întâlnesc la un moment dat. Îl admir, a povestit Benedict Cumberbatch.
CEA MAI CIUDATĂ AUDIȚIE a dat-o în fața Madonnei, pentru un rol în filmul „W.E.’, a cărei regie este semnată de cântăreață. Întâlnirea a avut loc în casa ei din Londra. Când a intrat în cameră, Madonna i-a spus imediat: „Voi, actorii, sunteți un coș-mar, e imposibil să vă programez!. Apoi, a completat cu o observație: „A, tu ești cel cu numele ciudat. Timid, Benedict Cumberbatch a răs-puns doar „Da, eu sunt, Madonna.
CEL MAI IMPORTANT ANUNȚ din viața sa personală l-a făcut simplu, ca un om obișnuit, într-un ziar. La începutul lunii noiembrie, spre dezamăgirea fanelor îndrăgostite, a publicat un anunț în secțiunea „Căsătorii din ziarul „The Times. Așa a aflat toată lumea că s-a logodit cu regizorul Sophie Hunter.
RALUCA TĂMAȘ Foto IMAGENET