Cine este și cum arată sora Dianei Dumitrescu. Diana Dumitrescu are două surori, Demi și Dina, și un frate Dan. Sora cu 11 ani mai mică a vedetei, Demi, s-a căsătorit recent, iar ceremonia a avut loc la Constanța. Diana Dumitrescu nu a ratat acest eveniment important din viața surorii ei, fiind cuprinsă de emoții și bucurie. Iată mai multe detalii despre sora mai mică a actriței!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cine este și cum arată sora Dianei Dumitrescu. Actrița Diana Dumitrescu, cunoscută românilor din telenovele precum Regina sau Aniela, este una dintre cele mai discrete prezențe din showbiz. Puțini știu că vedeta nu este singură la părinți și că mai are două surori și un frate. Recent, sora cea mică a Dianei Dumitrescu, Dima, 28 de ani, s-a căsătorit, iar fabulosul eveniment s-a desfășurat la Constanța.
Cine este și cum arată sora Dianei Dumitrescu
Sora cea mică a Dianei Dumitrescu, Dima, a făcut nunta la malul mării. Sora vedetei a arătat superb, optând pentru o rochie albă, cu aplicații din dantelă, ce-i punea în evidență senzualitatea. Tânăra mireasa a strălucit la brațul soțului ei. Nașii de nuntă a celor doi au fost chiar Diana Dumitrescu și soțul ei, Alin Boroi. Diana Dumitrescu i-a transmis surorii ei un mesaj de suflet, plin de emoție.
S-a măritat sora mea! Și ce mândră sunt de ea! Să îți fie casa plină de iubire, zâmbete și îmbrățișări. Să zâmbești cu sufletul deschis și atunci când o să ai nervi și o să vrei să întorci spatele, să nu uiți niciodată de ce ai acceptat să te ții mână în mână cu soțul tău. Casă de fericire cu susținere din partea nașilor care azi vă unesc. Vă iubesc!', a scris Diana Dumitrescu pe o rețea de socializare, în ziua în care sora ei s-a căsătorit.
Sora Dianei Dumitrescu a vrut să joace în filme
Demi a vrut, la un moment dat, să calce pe urmele surorii mai mari, Diana, și să joace în filme. Chiar dac a însoțit-o pe vedetă la câteva castinguri, Demi s-a orientat până la urmă către un alt domeniu, și anume contabilitatea. Un al lucru interesant în familia vedetei e că atât numele fraților, cât și al ei încep cu D. „Demi este mai mică decât mine cu 11 ani. Noi avem toate nume cu D. Tatălui nostru i-a plăcut numele Dina, de la sora cea mare a plecat tot. Numele lui Demi vine de la Demi Moore. Pe fratele nostru îl cheamă Dan', mărturisea Diana Dumitrescu, la un moment dat, în emisiunea lui Cătălin Măruță, la PRO TV.
Diana Dumitrescu, despre mariajul cu Alin Boroiu
Se spune că fericirea este cel mai frumos machiaj pentru o femeie, iar Diana Dumitrescu demonstrează din plin asta. Vedeta se simte împlinită în relația cu Alin Boroi, împreună cu care are un băiat, și radiază.
„Între noi există o chimie, ne-am găsit unul pe celălalt atunci când eram pregătiți și lucrurile s-au legat destul de repede. M-am îndrăgostit foarte repede de el, pentru că este un bărbat șarmant, deștept, citit, un om cu care poți să comunici în intimitate foarte bine, pentru că așa nu prea vorbește, mai ales când este într-un cerc de oameni noi. Este retras, îi place să studieze, să privească. Dar în doi vorbim, cred că asta ne-a legat', a mărturisit Diana Dumitrescu pentru UNICA.RO.