Castelul Bran reprezintă un și mai mare punct de interes în aceste zile, decât de obicei, dată fiind petrecerea organizată de Halloween și la care au fost invitați unii dintre cei mai bogați oameni din lume. Puțină lume știe, însă, cine este proprietarul Castelului Bran și cum a ajuns Dominic de Habsburg să dețină o astfel de proprietate.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
S-a tot vorbit zilele acestea despre o super petrecere care a avut loc în Castelul Bran, cu invitați numai unul și unul, din anturajul apropiat al miliardarului Elon Musk. Evenimentul care a avut loc de Halloween atrage atenția asupra proprietarului Castelului Bran, Dominic de Habsburg.
Cine este Dominic de Habsburg, proprietarul Castelului Bran
Anul trecut, Familia Regală a României a anunţat decesul Arhiducesei Maria Magdalena a Austriei, ultima fiică a Principesei Ileana a României şi proprietară a Castelului Bran.
Verişoară a Regelului Mihai I, nepoată a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, aceasta s-a stins din viaţă la vârsta de 81 de ani.
Potrivit Casei Regale, fiică a Principesei Ileana a României şi a Arhiducelui Anton al Austriei, Maria Magdalena s-a născut la 2 octombrie 1939, la Castelul Sonnberg din Austria.
Alături de fraţii ei Ştefan şi Dominic, şi de surorile ei Maria Ileana, Alexandra şi Elisabeta, a copilărit în ţară, la Bran şi la Bucureşti. Ea şi-a petrecut o parte din adolescenţa sa în Statele Unite ale Americii. Ulterior, Arhiducesa Maria Magdalena s-a stabilit în Austria, acesta fiind şi locul în care ea a murit de bătrâneţe.
În 1938, principesa Ileana a primit moştenire de la mama sa, regina Maria, iubitul ei castel Bran. Cuplul princiar a pierdut reşedinţa 10 ani mai târziu, după abdicarea forţată a regelui Mihai şi alungarea familiei regale din România.
Pe 18 mai 2006, după o perioadă de proceduri juridice, castelul este retrocedat legal moștenitorilor Principesei Ileana de România și ai Arhiducelui Anton de Austria. Cu toate acestea statul român, prin Ministerul Culturii, îl va administra tranzitoriu și în următorii trei ani.
Cine este Dominic de Habsburg, proprietarul Castelului Bran. Din iunie 2009, Castelul Bran a intrat pe deplin în posesia moştenitorilor principesei Ileana: arhiducele Dominic de Habsburg, arhiducesa Maria Magdalena Holzhausen şi arhiducesa Elisabeta Sandhofer, potrivit bzb.ro.
În 2019, Arhiducesa Elisabeta Sandhofer a decedat la vârsta de 77 de ani, iar acum, după moartea Arhiducesei Maria Magdalena, Arhiducele Dominic de Habsburg rămâne singurul proprietar al Castelului Bran.
Dominic Habsburg are 85 de ani, s-a născut în Austria și este proprietarul Castelului Bran.
Dominic de Habsburg ar fi vrut să vândă Castelul Bran
Deși este încântat de povestea istorică a României și consideră Castelul Bran o emblemă a acesteia, Dominic Habsburg și familia lui ar fi încercat să-l vândă, în trecut.
Suma pusă în discuție a fost 60 de milioane de euro. Cu toate acestea, Castelul nu a mai fost vândut și a rămas în proprietatea arhiducelui.
Profitul pe care i-l aduce Branul a fost de minim un 1 milion de euro pe an, în 2019 (înainte de pandemie) câştigul urcând până la 4,08 milioane de euro.