Elena Chiriac va participa la noul sezon din showul Ferma. În curând, începe noul sezon „Ferma, la PRO TV. 16 concurenți au acceptat una dintre cele mai dificile experiențe prin care o persoană poate trece. Elena Chiriac va concura în acest sezon alături de Anna Lesko, Alina Pușcău și Octavian Ciovică.
Campioană la taekwondo, model și actriță
Este multiplă campioană națională la taekwondo WTF, model și în plus a studiat actoria la un colegiu din Londra.
Elena Chiriac a cunoscut lumina reflectoarelor de la o vârstă fragedă. Ea a fost solicitată pentru primele reclame pe când avea cinci ani și de atunci, s-a obișnuit deja cu filmările.
S-au aflat orășenii din Ferma: George Piștereanu, Bogdan Stoica, Elena Chiriac și Giulia Nahmany
A îmbinat mai întâi modellingul cu sportul de performanță în România, mergând la filmări cu vânătăile căpătate la antrenamente mascate cu fond de ten. În 2018, Elena a plecat la Londra pentru studii de actorie. Acolo, de altfel, a și debutat în lumea teatrului într-un timp relativ scurt.
‘Am ales Anglia pentru că, de când eram mică, mi-am dorit să am oportunitatea de a lucra ca actriță. Acolo, șansele sunt mai mari. Și sper să ajung la ce mi-am propus. Îmi place actoria fiindcă pot să mă exprim. Sunt eu însămi’, spunea aceasta.
Elena Chiriac practică și tenisul cu mare pasiune După ce a fost distribuită în rolul Ninei din „Pescărușul’ lui Cehov, Elena Chiriac a făcut pasul și în lumea filmului. A jucat numeroase producții, printre care Macbeth sau Amour, la colegiul Westminster Kingsway.
Acum, frumoasa sportivă a acceptat o provocare neobișnuită: Ferma, locul în care va fi nevoită să aibă multă răbdare și tact, dar și diplomație în relațiile cu ceilalți concurenți.
Ai practicat timp de 9 ani Taekwondo – cum a început această pasiune și cine te-a încurajat?
Elena Chiriac: Am ajuns la taekwondo printr-o experiență destul de amuzantă. Tatăl meu și-a pierdut portofelul într-o zi de fotbal, iar când el era pe teren a primit un telefon de la un prieten spunându-i că cineva i-a găsit portofelul în parcare. Până atunci el nici măcar nu știa, iar la întâlnirea cu domnul care l-a găsit, și spre surprinderea tururor l-a returnat, a aflat că domnul era președintele federației de taekwondo.
După o discuție între ei, tata a ajuns la concluzia că vrea ca fiica lui să facă parte dintr-un astfel de colectiv de oameni corecți. Eu, pe vremea acea, intenționam să mă las de înot, deci a apărut într-un timp perfect. Eram o fire destul de energică și după toate luptele cu fratele meu prin casă pot spune că eram și antrenată. După primul antrenament, mi-am dat seama că acela este locul meu, iar tata m-a încurajat să rezist pe tot parcursul performanței mele.
La prima vedere poate părea un mix neașteptat – model și sportivă de Taekwondo. Cum s-au îmbinat cele două pentru tine?
Elena Chiriac: În viața mea, taekwondo-ul a fost felul principal, iar modelling-ul a fost desertul, pentru că a venit mai târziu. De taekwondo aveam nevoie, iar modelling-ul era o pasiune care m-a ajutat să ajung să ajung la un nivel mult mai înalt de incredere de sine. S-au îmbinat foarte bine chiar dacă au existat și obstacole. Vânătăile pe care le acumulam din taekwondo trebuiau mascate pentru a putea urca pe scenă în modelling. Mi-au plăcut amândouă și mă bucur că le am făcut pentru că m-au adus în lumea din care fac parte în prezent, actoria.
Descrie tipul de persoană cu care nu te-ai putea înțelege niciodată în Fermă? Dar al celei cu care ai putea colabora foarte bine?
S-a aflat cine sunt concurenții care intră în Ferma, în noul sezon. „Este o foarte mare provocare’
Elena Chiriac: Încerc, pe cât de mult pot, să fiu prietenoasă, poate pentru că mă consider o persoană destul de deschisă. Când văd că cineva nu depune niciun fel de efort ca lucrurile să funcționeze într-o echipă, sfârșesc prin a renunța la a mai fi drăguță. Genul acesta de oameni nu îmi plac, oamenii închiși. Sunt destul de sigură că aș colabora foarte bine cu o persoană deschisă, cu o energie bună. Cineva care își dorește să câștige la fel de mult ca și mine, dar fără a încerca să îi tragă în jos pe ceilalți, ci prin a se ridica pe el mai sus.