Cine este Eugenio Franceschini, italianul din Emily in Paris, sezonul 4. Eugenio Franceschini este una dintre fețele noi ale celui de-al patrulea sezon al serialul râvnit de mulți, Emily in Paris. Actorul italian apare în noile episoade ale comediei Netflix, însă deja a cucerit deja pe toată lumea cu farmecul său integral italian și personajul său dulce și încrezător în sine. Iată mai multe detalii de viața lui personală și profesională!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI
Cine este Eugenio Franceschini, italianul din Emily in Paris, sezonul 4. În serialul „Emily in Paris', lansat în două părți, prima pe 15 august și a doua pe 12 septembrie, Eugenio Franceschini îl interpretează pe Marcello. Interpretează rolul unui băiat originar din Solitano, un orășel din provincia Roma, cu o importantă afacere de familie în spate. Marcello prețuiește simplitatea și este fidel rădăcinilor afacerii de familie, astfel își va găsi drum în inima lui Emily.
Cine este Eugenio Franceschini: originile sale venețiene și debutul său în teatru
Totuși, știm cine este și ce face Marcello în serial, dar fanii vor mai mult decât atât, și anume cine este acest fascinant actor italian gata să-și facă debutul internațional. Să aflăm împreună!
Născut la Verona, pe 19 septembrie 1991, Eugenio Franceschini este un actor italian în vârstă de 33 de ani. Este pasionată de tot ceea ce înseamnă artă, fiind o moștenire de familie, asta fiindcă tatăl său, Gianni, este actor de teatru. I-a transmis pasiunea pentru scenă și fiului său, Eugenio, încă de mic. Acesta și-a început cariera de actor chiar în compania de teatru a părinților săi, jucând diverse roluri până la vârsta de 18 ani. Ajuns major, s-a mutat la Roma pentru a urma Centrul de Cinematografie Experimentală unde a studiat actoria îndrumat de Giancarlo Giannini.
Cine este Eugenio Franceschini: debut pe marele ecran
În 2012 Eugenio a debutat pe marele ecran în filmul „Alb ca laptele, roșu ca sângele' de Giacomo Campiotti. Apoi, în 2014, a venit mult așteptatul rol principal din documentarul Mud and Glory – The Great War, de Leonardo Tiberi, despre istoria soldatului necunoscut italian.
Din 2013 până în 2015 a revenit în teatru ca protagonist, alături de Leo Gullotta, al spectacolului „Înainte de tăcere', regizat de Fabio Grossi și produs de Teatro Eliseo din Roma. La patru ani distanță, în 2019, a debutat și ca model în campania publicitară de primăvară-vară a mărcii de ochelari de soare Persol.
Asta nu este tot! Pe Eugenio l-am văzut și pe micul ecran în distribuția de filme de ficțiune îndrăgite de public, de la Medici la Màkari, până la Gloria de Fausto Brizzi. Acum fanii îl pot vedea în cel de-al patrulea sezon din Emily in Paris, care va debuta și pe Netflix foarte curând.
Cine este Eugenio Franceschini: despre viața personală
Eugenio a ales să fie discret cu viața lui personală, astfel că nu și-a făcut publică relația și partenera. Totuși, potrivit informațiilor, el are o relație cu o femeie pe care a cunoscut-o pe platourile de filmare ale unui serial italian, care a apărut în 2016.
Mai mult decât atât, Eugenio și partenera lui au și un fiu împreună. Fiul lor s-a născut în ianuarie 2018, potrivit Daily Mail, iar actorul italian nu a ezitat și l-a prezentat pe micuțul său fanilor de pe rețelele de socializare. A distribuit poze cu el și fiul său pe Instagramul său de mai multe ori, urmăritorii lui fiind cu adevărați impresionați.
Sursă foto: Instagram / Facebook