Cine este Gabriela Firea. Gabriela Firea este o fostă jurnalistă din România, iar în prezent este politician. A fost Primar General al Capitalei în perioada 2016-2020. Iată detalii despre parcusul profesional, dar și personal al Gabrielei Firea!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cine este Gabriela Firea. Gabriela Firea a activat în domeniul televiziunii și a lucrat multi ani la Antena 1, unde a prezentat știrile. Ulterior, Gabriela Firea s-a implicat în politică și a fost primarul Bucureștiului, vreme de patru ani. Aceasta a candidat din nou, dar a pierdut alegerile în fața lui Nicușor Dan, actualul edil al Capitalei.
Cine este Gabriela Firea. Gabriela Firea a fost căsătorită cu Răsvan Firea, care a decedat în anul 2010, iar la câteva luni după moartea acestuia s-a căsătorit cu Florentin Pandele. Fosta jurnalistă are un fiu din prima căsnicie, Tudor Ștefan, iar din căsătoria cu Pandele, are doi baieti, David Petru și Zian Mihail.
Citește și: Cine este Nela Vica Andrieș, sora Gabrielei Firea. Ce acuzații i se aduc în scandalul azilelor groazei
Citește și:Surse: Gabriela Firea a demisionat din Guvern. Decizia vine după scandalul „azilele groazei”
Cine este Gabriela Firea
Gabriela Firea, născută Gabriela Vrânceanu, pe 13 iulie 1972, în Bacău, are 51 de ani și este politiciană și fostă jurnalistă. Aceasta a renunțat la televiziune și s-a implicat în politică. Din anul 2021, ocupă funcția de ministru al Familiei și Egalității de Șanse în guvernul condus de Nicolae Ciucă. De asemenea, Gabriela Firea era membră a Partidului Social Democrat, iar de-a lungul carierei sale politicie, a ocupat multe funcții importante.
Între anii 2016 și 2020 a fost Primar General al Capitalei. Între 2012-2016 și 2020-2024 reprezintă partidul PSD. Înainte de a intra în politică, Gabriela Firea a fost jurnalistă, ocupând funcții precum consilier pentru relații publice și imagine a premierului Mugur Isărescu în 2000. A fost purtătoare de cuvânt și secretar de stat, șefă a Departamentului pentru Comunicare din cadrul Guvernului condus de Mugur Isărescu. â
Gabriela Firea s-a născut Bacău
Gabriela Firea s-a născut la Bacău si este al doilea copil dintre cei patru. Mama sa, Veronica, a fost vânzătoare, iar tatăl său a lucrat ca muncitor necalificat pe șantier. Gabriela Firea are două surori, Nela și Angelia, și un frate, Ionel. A urmat școala generală nr. 8 din cartierul Leteea, Bacau și a absolvit Liceul Industrial nr.1.
A continuat studiile la Facultatea de Litere a Universitătii din București. Ulterior, a urmat cursuri postuniversitare și academici la Academia de Studii Economice. În anul 2016, Gabriela Firea a obținut doctoratul la Academia de Studii Economice din București, dar a întrerupt programul de pregătire pentru a se dedica responsabilităților funcției de primar.
Gabriela Firea este căsătorită cu Florentin Pandele
Gabriela Vrânceanu Firea s-a căsătorit cu Răsvan Firea, iar împreună au un copil, pe Tudor Stefan. Cei doi s-au cunoscut în 1993, iar de-a lungul anilor, politicianul a suferit de mai multe boli. În anul 2010, acesta a murit in urma unui atac cerebral. Ulterior, fosta jurnalistă a decis să nu renunțe la numele Firea. La doar 8 luni de la moartea fostului soț, Gabriela Firea s-a căsătorit cu Florentin Pandele. Cei doi au împreună 13 ani și doi copii.
„Doar cine trece printr-un astfel de moment poate să înțeleagă. Eu nu îi condamn pe cei care m-au pus atunci la zid, pentru că și eu, recunosc, dacă aș fi văzut o astfel de situație cred că aș fi fost mai aspră. Nici eu nu aș fi crezut și dacă mi-ați fi spus că se va întâmpla așa ceva în viața mea realmente nu aș fi crezut și aș fi spus că citați dintr-o carte de science fiction.
Așa a fost viața, așa s-a întâmplat. Nu eu am condus destinul meu către o astfel de evoluție. Am rămas văduvă în ianuarie și în septembrie m-am căsătorit cu Florentin. Dacă îmi spunea cineva că se va întâmpla așa ceva pentru mine la 38 de ani, chiar credeam că realmente este imaginație pură. Răzvan are locul lui în inima mea întreaga viață și el știe de acolo de sus și îi simt energia pozitivă și mă gândesc la el în fiecare zi și știu că mă susține.
Acesta este inelul de logodnă pe care nu îl voi da niciodată jos de pe mână”, a mărturisit, printre lacrimi, Gabriela Firea în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Sursa foto: Facebook