Cine este Giovanni Santarpia de la Chefi la cuțite. Pe 17 noiembrie începe noul sezon Chefi la cuțite, iar cei patru chefi – Richard Abou Zaki, Alexandru Sautner, Orlando Zaharia și Ștefan Popescu – sunt gata de confruntare. Pretențiile lor sunt mari, cu atât mai mult cu cât, printre concurenți se află și nume celebre, cum ar fi Giovanni Santarpia.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cine este Giovanni Santarpia de la Chefi la cuțite. Cel de-al 14-lea sezon Chefi la cuțite începe în forță pe 17 noiembrie, cei patru jurați fiind pregătiți să-și formeze echipe puternice, în timp ce concurenții sunt deciși să-i impresioneze cu preparatele lor. Printre cei deciși să câștige titlul se numără și Giovanni Santarpia, cel mai cunoscut pizzaiolo italian.
Cine este Giovanni Santarpia de la Chefi la cuțite
Giovanni Santarpia este un celebru pizzaiolo italian, cunoscut în special pentru stilul său autentic de pizza napoletană. Originar din Campania, Santarpia a reușit să își construiască o reputație solidă în lumea gastronomiei datorită atenției sale la detalii și utilizării ingredientelor de înaltă calitate. După ce a lucrat la diverse pizzerii, acesta și-a fondat propria pizzerie în Florența, care a devenit rapid un punct de atracție pentru iubitorii de pizza. Pizzeria sa se remarcă prin aluatul perfect fermentat și combinațiile de ingrediente tradiționale și moderne.
Pizza preparată de Santarpia este caracterizată de un aluat moale și cornicione (marginea crustei) bine aerat, tipic stilului napoletan. Printre preparatele preferate ale clienților se numără variantele gourmet, cu ingrediente precum burrata și trufe. Atmosfera în pizzerie este relaxată, iar asta și deoarece celebrul pizzaiolo și-a format o echipă tânără și entuziastă.
În prezent, Giovanni Santarpia este considerat unul dintre cei mai buni pizzaioli din Italia, fiind inclus în clasamente de prestigiu precum 50 Top Pizza Italia și 50 Top Pizza World.
Giovanni Santarpia: „Pizza pentru mine înseamnă dragoste, pasiune și fantezie”
Cine este Giovanni Santarpia de la Chefi la cuțite. Celebrul pizzaiolo a decis să vină în România și să participe la Chefi la cuțite, cu atât mai mult cu cât de țara noastră îl leagă o poveste de succes – datorită lui, o pizzerie din Iași se află azi în Top 50 al celor mai bune pizzerii din Europa.
'Mi-am dorit să vin la Chefi la cuțite pentru a trăi experiența de a-i cunoaște pe cei patru jurați și de a fi evaluat atunci când îmi prezint produsul culinar. Am pregătit ceva special, într-o variantă reinterpretată de mine. Sunt pizzaiolo de 37 de ani. Pizza pentru mine înseamnă dragoste, pasiune și fantezie. Faptul de a atinge aluatul cu mâinile, de a simți mirosurile și aroma făinei, fiecare detaliu și pas din pregătire fac parte pentru mine din poezia care se coace în jurul pizzei', a declarat Giovanni Santarpia.
Ce a gătit faimosul pizzaiolo pentru chefi și ce verdict a primit veți putea afla duminică, 17 noiembrie, la Antena 1, când începe sezonul 14 Chefi la cuțite.
La Iași, pizza după o rețetă a lui Giovanni Santarpia
Cine este Giovanni Santarpia de la Chefi la cuțite. Alex Gafițeanu, un tânăr care a studiat psihologia la UCL, în Londra, la revenirea în țară a decis să migreze spre domeniul HoReCa. La nici 22 de ani, tânărul și-a deschis o pizzerie în Iași, care un an și jumătate mai târziu se situa pe locul 49 într-un top 50 al celor mai bune pizzerii din Europa. Asta i se datorează, cu siguranță, și lui Giovanni Santarpia, celebrul pizzaiolo italian cu care tânărul a colaborat. Așadar, acel gen de pizza mai poate fi mâncat doar la pizzeria lui Giovani Santarpia din Florenţa şi la Four Seasons din Florenţa, un hotel de cinci stele al cărui restaurant este clasat cu o stea Michelin.
„Secretul constă, în primul rând, în colaborarea cu Giovanni (Giovanni Santarpia – n.r.), pentru că el ne-a învăţat metodologii, secrete şi chiar filosofii despre pizza, pe care el le-a acumulat într-o experienţă de peste 30 de ani. Meritul nostru este că am făcut efortul de a ne informa, iar ulterior, noi şi echipa noastră de pizzeri respectăm cu stricteţe ceea ce el ne-a învăţat. Ne-am permis să creăm şi noi unele chestii, pe ici, pe colo, pentru cele 26 de sortimente de pizza pe care le avem”, a declarat Alex pentru agerpres.ro.
Foto: Facebook