Cine este Lavinia Petrea. Lavinia Petrea este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV! De 21 de ani se află în echipa Pro TV, deși își dorea enorm să fie polițistă. Chiar a dat examen de două ori la Academia de Poliție, însă viața a avut alte planuri pentru ea. Este măritată cu un procuror și a adus pe lume trei copii, iar într-un interviu acordat VIVA!, la un moment dat, a povestit și despre felul în care reușește să împace viața profesională cu cea personală.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cine este Lavinia Petrea. Chiar dacă este una dintre cele mai iubite prezentatoare TV din showbizul autohton, Lavinia Petrea a știut să păstreze discreția în privința vieții personale, însă mărturisește, ori de câte ori are ocazia, că este tare mândră de familia ei de ceea ce a reușit să realizeze și pe plan profesional.
Cine este Lavinia Petrea de la Știrile Pro TV
Cine este Lavinia Petrea. Lavinia Petrea a intrat acum 21 de ani în echipa Pro TV și a trecut prin diverse experiențe până a ajuns „pe sticlă”. Timp de doi ani a fost chiar și corespondent pe Sport, însă anchetele pentru redacția Știri au fost cele care au împlinit-o profesional, cu adevărat, mai ales că și-a dorit enorm să fie polițistă.
„Am intrat în echipa PRO TV în anul 2003 ca reporter de noapte la redacția Știri, a urmat apoi o perioadă de aproximativ doi ani în care am fost corespondent pentru redacția Sport după care am revenit la redacția Știri – corespondent la secția eveniment.
Din anul 2012 sunt și prezentator al Știrilor de dimineață. Primele reportaje realizate de mine pentru Știrile de la ora 19 au scos la iveală faptul că angajații cantinelor sociale din București furau alimentele care ar fi trebuit să asigure hrana famiililor nevoiașe. Au fost primele reportaje de tip anchetă din cadrul Știrilor Pro TV, documentate și filmate pe parcursul a mai multor săptămâni și finalizate cu o acțiune de flagrant, care a dus la anchetarea și demiterea angajaților care furau. În cei 20 de ani de jurnalist PROTV am avut avut ocazia să transmit live și să realizez reportaje din mijlocul evenimentelor importante care au marcat țara noastră.
Am făcut parte din echipa de corespondenți care au realizat reportaje în cea mai grea iarnă a ultimilor 50 de ani, care a adus Știrilor Protv o nominalizare la Premiile Emmy în 2013. Am relizat materiale în Irak și Afganistan despre militarii români plecați în misiuni în zonele de război și numeroase reportaje despre consecințele mediului infracțional asupra societății noastre„, spune Lavinia Petrea.
Lavinia Petrea a picat și a doua oară la examenul de la Academia de Poliție
Cine este Lavinia Petrea. Lavinia Petrea și-a dorit să fie studentă la Academia de Poliție, dar viața i-a pregătit un alt scenariu. Nu a intrat, așa că a trebuit să își îndrepte pașii către o altă profesie.
„Da, am dat în primul an și am fost pe a 27-a poziție din 25 la media finală. A fost o mare dezamăgire. Îmi aduc aminte că două săptămâni am stat în casă, am plâns, n-am vrut să vorbesc cu nimeni. I-am zis mamei că nu mă interesează. Eu nu merg la altă facultate. Eu stau un an acasă și o să dau din nou la Academia de Poliție’, a mărturisit Lavinia Petrea. pentru Unica, în trecut.
La sfatul profesoarei de istorie a mers la SNSPA, unde a intrat din prima. Anul viitor, Lavinia Petrea a dat din nou la Academie, dar și de această dată filmul s-a repetat.
„Era examenul în toamnă, pe 11 septembrie 2011, o să țin minte toată viața. Am intrat la stat, chiar cu bursă în primul an și am mers la SNSPA. Am dat și în anul următor la Academia de Poliție. Am continuat să mă mai pregătesc încă un an. Am picat din nou și am rămas la SNSPA. Dar uite că viața m-a dus către direcția respectivă de care am fost foarte atrasă, deși Academia de Poliție și cariera de polițist nu sunt deloc ca în filme. Și iată că eu, ca jurnalist, sunt pe eveniment și am intrat în contact cu polițiști, procurori. Dar vezi, asta mi-a arătat că viața te pune până la urmă pe drumul care trebuie, cred. Deși dezamăgirea fusese atât de mare atunci pentru mine, a fost mult mai bine’, a mai spus Lavinia Petrea.
Cum a ajuns Lavinia Petrea la Pro TV
Cine este Lavinia Petrea. Într-un interviu acordat VIVA! anul trecut, Lavinia Petrea povestea cum a ajuns în echipa Pro TV, deși visul său cel mare era acela de a fi polițistă.
„Eram studentă și am venit în practică, după care am și rămas. Am început să lucrez ca reporter de noapte. Ziua încă mergeam la facultate. A fost o perioadă grea, dar eram dispusă să fac sacrificii, să învăț cât mai multe, să capăt experiență. Eram doar eu și dorința nebună de a fi independentă și de a avea o meserie pe care să o iubesc. Au fost ani în care m-am dedicat total acestei profesii, asumată, fără frustrări și regrete.
Au fost și momente în care am lucrat zi/noapte pentru că îmi doream să îmi termin reportajele, să stau inclusiv la montaj, dar făceam asta din pasiune, cu inima deschisă pentru că la acel moment nu era nimic mai important decât meseria mea. Îmi amintesc faptul că mama se supăra pe mine că uitam să-i dau un semn o zi întreagă. M-a înțeles însă, și a fost cea mai mare și sinceră susținătoare a mea„, ne spunea Lavinia Petrea.
Lavinia Petrea este căsătorită de 10 ani cu un procuror și au împreună trei copii
Cine este Lavinia Petrea. Vedeta și-a cunoscut sufletul-pereche prin prisma meseriei. S-au întâlnit după un an, de ziua ei, fără ca el să știe acest lucru. Relația lor a fost complicată la început, dar cu timpul lucrurile s-au așezat. Lavinia Petrea și procurorul Romulus Varga sunt căsătoriti de 10 ani și au împreună trei copii,pe Mathias, 10 ani, Klara, 8 ani și Karin, 6 ani. Știrista a dezvăluit că în fiecare an, merge într-o vacanță cu soțul ei, fără copii.
„Cel puțin una două în fiecare an, da. Și de când au apărut copiii în viața noastră și au apărut foarte repede am avut grijă ca în fiecare an câteva zile în reprize așa mici – de 2-3 zile – să le avem doar pentru noi, pentru că așa am simțit.
În primul an când l-am avut pe Matias, noi atunci am făcut și cununia religioasă și a fost pentru prima dată când am plecat practic în luna de miere și în calitate de părinți. Și a fost un moment destul de dificil așa, sentimentul de vinovăție era destul de mare, dar am simțit că îmi trebuie asta să pot funcționa așa foarte bine pe toate planurile.
Cred că astfel de momente, de conectare indiferent de cât de mult îți iubești copiii, indiferent de cât de mult te gândești la ei, conectarea între soț și soție netulburată și perturbată de nimic altceva este foarte importantă.', a declarat Lavinia Petrea.