Cine este Lidia Buble. Este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Se poate lăuda cu o carieră de succes, dar și cu apariții în show-uri îndrăgite de la noi, precum „Asia Express” sau „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, difuzate pe postul Antena 1, respectiv Pro TV. Relația ei cu Răzvan Simion a ținut ani buni prima pagină a ziarelor, dar cântăreața și-a revenit cu bine după despărțire.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
A fost pasionată de muzică de la o vârstă fragedă, dar a urmat pentru o perioadă o carieră în domeniul sportiv. Însă, nu a uitat d prima ei mare iubire, așa că a venit la București ca să își facă o carieră. Aici a fost descoperită de Adi Sînă, au lansat împreună o melodie, iar restul e istorie!
Cine este Lidia Buble
Lidia Buble s-a născut la data de 9 iunie 1993, la Deva. Este în vârstă de 29 de ani și este zodia Gemeni. A visat de mică să devină cântăreață, dar a început în schimb întâi gimnastica de performanță. Ulterior, a urmat și cursurile unei facultăți de sport. În copilărie, a cântat în corul bisericii penticostale „Emanuel' din Deva, la care tatăl ei este pastor.
După ce a împlinit 20 de ani, și-a dorit să își înceapă o carieră muzicală, așa că s-a mutat în București. Aici l-a cunoscut pe Adi Sînă, cel care a ajutat-o să cunoască succesul cu adevărat în acest domeniu. Au lansat împreună melodia „Simțim la fel”, în anul 2014, cu care Lidia Buble a dat marea lovitură.
Cine este Lidia Buble. După primul ei succes pe plan muzical, a urmat piesa „Kamelia”, care a devenit și ea rapid un hit.
Citește și: Ce spune Vladimir Drăghia despre facturile uriașe la utilități: „Dacă nu o să am bani…”
Citește și: Cum a reacționat Lidia Buble, după ce a fost criticată pentru forma nasului ei: „Poți să fii frumoasă și…'
Lidia Buble are 10 frați
Cine este Lidia Buble. Cântăreața provine dintr-o familie numeroasă și are în total 10 frați: Diana Buble, Corneliu Buble, Elisei Buble, Iosif Buble, Lorena Buble, Daniel Buble, Daniela Buble, Beniamin Buble, Estera Buble, Simion Buble. Are o relație specială cu sora ei Estera, cea alături de cale a și plecat în emisiunea Asia Express.
„Suntem 11 cu toţii, plus 22 de nepoţi şi 354 de verişori. Mama mi-a spus că i-a fost greu cu primii trei copii, pentru că apoi ne-am crescut unul pe celălalt. Ea nu a lucrat. S-a ocupat de noi, iar tata este preot. Am locuit într-un apartament cu patru camere, din Deva, cu paturi suprapuse şi am avut cea mai frumoasă copilărie', povestea Lidia Buble într-un interviu.
S-a despărțit de Răzvan Simion după 5 ani de relație
Cine este Lidia Buble. Povestea lor de dragoste a început în anul 2015. Mulți se așteptau să îi vadă în fața altarului, dar anunțau în anul 2020 că s-au despărțit. În cei cinci ani de relație, Răzvan Simion nu și-a însoțit vreodată iubita la Deva, să îi cunoască personal părinții. Cei doi continuă să colaboreze însă pe plan profesional, căci matinalul de la Antena 1 este și managerul cântăreței. Lidia s-a apucat și de afaceri, iar anul trecut și-a lansat și propriul parfum, o altă pasiune pe care o are încă din copilărie.