Cine este Mihai Călin. Actorul a lucrat ca electronist, e căsătorit de 22 de ani cu soția lui, Silvia, și au împreună un fiu

.

Cine este Mihai Călin. Mihai Călin a ajuns să facă teatru, deși în primă fază dăduse la Politehnică, iar o vreme a cochetat și cu televiziunea. Lucra dimineaţa patru ore, ca electronist, iar după-amiaza se ducea la facultate. Se chinuia, dar astfel își trăia visul. Astăzi este unul dintre cei mai apreciați actori. Pe lângă asta, are și o familie superbă.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Cine este Mihai Călin. Mihai Călin și soția lui, Silvia, au împlinit în iunie 22 de ani de mariaj. Fiul lor, Matei, care are acum 19 ani, nu vrea să fie actor, dar se vede făcând regie sau montaj. S-au cunoscut într-un restaurant, în urmă cu 20 ani, și a fost dragoste din primul moment. Atunci niciun gest nu i-a dat de gol, dar viața avea să îi aducă unul lângă celălalt după șase luni.

mihai 234mihai 234

Cine este Mihai Călin

Cine este Mihai Călin. Mihai Călin a început să fie fascinat de teatru din liceu. „Am avut o profesoară de română și franceză în liceu, Marina Creci, care era fiică de actori, iar la ore interpretam pe roluri, ne jucam. Caragiale, de exemplu. Era foarte pasionată de teatru. Mi-a plăcut foarte mult. Aș fi vrut să dau la teatru, dar îmi era frică.

Era o frică de puști. Dacă erai la un liceu bun, cam 90% intrau la facultate și era o rușine să nu o faci. Era o convenție nenorocită, care mai există și acum. Presiune din partea profesorilor, a familiei, a ta. Dacă picai, dezamăgeai pe toată lumea. Picai la facultate, te duceai la armată un an și patru luni. Când te întorceai, nu mai știai tu foarte multe, nu țineai minte. Cumva, viața se dădea peste cap. Până la urma am dat la fizică, dar tot teatrul îmi plăcea, cu el eram în cap', mărturisea el pentru GPS.

Cum și-a cunoscut soția Mihai Călin

Cine este Mihai Călin. Atunci când și-a cunoscut soția, aceasta era însoțită. După șase luni s-au întâlnit la Facultatea de Teatru. Mihai era pe atunci asistent la Facultatea de Actorie şi Silvia era studentă în ultimul an la Coregrafie.

„Am văzut-o într-un restaurant, la masă cu un bărbat. Credeam că sunt împreună, dar de fapt nu erau. Îmi plăcea şi mă tot uitam la ea. După multă vreme am aflat că ea gândea în felul următor: „Uite-l şi pe ăla de la televizor, ce se uită la mine, e cam arogant!', nu prea mă plăcea', povestea Mihai Călin pentru Viva.ro.

Cum s-a căsătorit Mihai Călin

Cine este Mihai Călin. Căsătoria a venit pe neașteptate și după un moment dureros petrecut în viața lui. Eram împreună, locuiam împreună, în familia mea s-au întâmplat nişte lucruri, a murit mama, nu prea îmi ardea de nunți, dar într-o zi, era sfârşit de mai, am zis: „Ce faci pe 14 iunie? Mai erau 3 săptămâni. M-a întrebat ce zi a săptămânii este şi mi-a spus că nu are nimic programat. I-am spus că suntem invitați la o nuntă. „La cine?. „La noi! și aşa a fost.  A fost un party între prieteni, în curtea unui prieten… Asta a fost nunta noastră', spunea Mihai pentru sursa citată.  

S-au completat perfect din primul moment, așa cum o fac și astăzi. Sunt oameni care sunt de 50 de ani împreună. Nu e niciun secret, suntem în acelaşi timp şi prieteni, vorbim foarte mult, discutăm foarte mult despre noi, despre ce facem, despre multe lucruri.

Am auzit că sunt multe cupluri care nu prea discută, nu-mi imaginez cum se poate întâmpla asta. Noi vorbim despre multe lucruri, vedem filme împreună, vedem ştiri, politică, călătorim, facem multe lucruri împreună', adaugă actorul.

Ce spune Mihai Călin despre soția lui

Cine este Mihai Călin. Soția lui Mihai Călin e coregraf, deci cumva domeniile în care activează se întrepătrund. „Soția mea e o tipă foarte deșteaptă. Și ea e din domeniul artistic, e coregraf. Nu simte prostii de genul ăsta, apropo de relația cu alte actrițe în timpul unui rol. Asta nu înseamnă că nu e geloasă deloc, ca și mine, nu ar fi normal. Înțelege povestea asta', mărturisea Mihai Călin pentru Unica.

Cunoscutul actor recunoaște că gelozia nu are ce căuta într-un cuplu. „Am compătimit de-a lungul vremii unele colege actrițe, puține ce-i drept, care aveau într-o anumită perioadă o relație cu un bărbat din afara zonei artistice, extrem de gelos. Le era foarte greu. Și mie mi-a zis la un moment dat o colegă: Te rog să nu mai faci gestul ăla'. Nu o atingeam deloc, era un gest mai intim, ca să zic așa, pe scenă. I-am zis: Iartă-mă, te-am atins cumva din greșeală, nu a fost intenția mea'. Era doar un început de semn, de gest. Nu, dar în seara asta vine la spectacol iubitul meu și e foarte gelos', mi-a spus. E groaznic de trăit așa. De fapt, e o lipsă de încredere', adaugă Mihai Călin.

Mihai Călin are un băiat de 19 ani

Cine este Mihai Călin. Fiul lui, Matei, vrea să se îndrepte către regie, nu către actorie. Deși foarte e talentat și ar fi putu îmbrățișa o carieră artistică, acesta a vrut altceva.

„Se pare că tot pe zona de film ar vrea să meargă. Poate regie film sau montaj. O să vedem. Cu toate că a jucat în două scurtmetraje și e foarte talentat. Mi-a zis că nu vrea să se facă actor, pentru că nu vrea să facă ce îi spun alții.
E corect dintr-un punct de vedere, căci așa este. Trebuie să slujești o anumită idee, care vine din scenenariu, de la scenarist, de la dramaturg, de la regizor, și în film, dar și în teatru. Sigur că vii și tu cu idei, că îmbogățești lucrurile, dar trebuie să slujești ideea globală a produsului, fie că e teatru film sau televiziune. Facem ce ne zic producătorii, regizorii', adaugă el.

Mihai Călin a fost la Revoluție, în 1989

Cine este Mihai Călin. Mihai Călin a participat și la Revoluția din 1989. „În ziua aia am fost la serviciu. Eram la Politehnică, în anul 3, dar și lucram. M-am întors acasă la prânz și maică-mea mi-a zis: „Bine că ai venit, că a sunat tata' – lucra undeva în centru – „și a zis să nu pleci din casă, că e jale. Au scos tancurile pe stradă, se trage!'. Eu deja văzusem lumea pe drum, era o apăsare, se copsese deja chestia asta. Imediat, m-a sunat acel prieten despre care vorbeam, de la Casa Studenților, și mi-a zis atât: „Băi, a început! Sunt la Luterană, aici'. M-am dus imediat, am stat până seara la Universitate. Clar nu mă așteptam la ce s-a întâmplat atunci. Deja când am ajuns eu, treaba se complicase. Nu am văzut să se fi tras, dar loviseră deja cu taburile câteva persoane. Deci violențele avuseseră loc, muriseră oameni.

Apoi s-a făcut baricada și violențele au escaladat din ce în ce mai mult. Oamenii au aruncat cu diverse chestii, forțele de ordine au dat cu gaze lacrimogene, au început să tragă cu trasoare. Când ești tânăr, la vârsta aia, nu te gândești nici la pericol, la nimic. De-aia revoluțiile sunt făcute de tineri, ei ies primii în stradă. Evident, în spate sunt anumiți oameni care au trecut prin viață, care sunt unși cu toate alifiile, prin servicii', spunea el pentru GPS.


 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton