Cine este Sanda Nicola. Personalitate media, a activat 20 de ani în presa românească, iar acum este asistent universitar, cercetător și doctor în Științe la Universitatea din Liège, Belgia. Sanda Nicola este purtătoare de cuvânt a campaniei independente a lui Mircea Geoană la funcția de președinte, precum și candidat la funcția de deputat în circumscripția București din partea Partidului România În Acțiune la alegerile parlamentare din 2024.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Cine este Sanda Nicola. De-a lungul carierei, Sanda Nicola a fost reporter și prezentator la mai multe posturi de televiziune din România, remarcându-se prin acoperirea unor evenimente importante, inclusiv referendumul Brexit din 2016. După ce s-a retras din televiziune, s-a mutat în Belgia, unde a continuat să scrie și să se dedice studiilor, înscriindu-se la un program de doctorat. Din anul 2008, Sanda Nicola este căsătorită cu Liviu Iolu, jurnalist și specialist în științele comunicării, purtător de cuvânt al guvernului condus de Dacian Cioloș în perioada 2016-2017. Au împreună o fiică, Agnes Iolu, născută în 2017.
Cine este Sanda Nicola
Sanda Nicola s-a născut la Deva, pe 6 februarie 1978, și este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români de televiziune. Timp de peste douăzeci de ani, Sanda a prezentat știri, reportaje, a moderat emisiuni de dezbatere și a fost martor la evenimente de importanță mondială pe care le-a relatat în direct. Printre televiziunile la care a lucrat se numără Digi 24, Realitatea TV, Antena 1, TVR, B1TV, Pro TV Deva, Aljazeera English și France 24.
Citește și: Cine este Cătălin Georgescu, soțul Elenei Lasconi. A lucrat ca avocat, iar acum este consilier USR în Parlament
A urmat cursuri de Storytelling în Chicago, s-a specializat în producție de televiziune la Londra, este absolventă a BBC School și licențiată în științe Sociale și științe Politice la Open University, Marea Britanie. De asemenea, a scos un volum autobiografic, Carte de identitate, publicat în 2018. Cartea explorează aspecte profunde și personale ale vieții sale, inclusiv traumele, anxietățile și procesul de regăsire interioară, marcând o etapă importantă în evoluția sa personală și profesională.
În plan personal, Sanda s-a confruntat cu diverse provocări, inclusiv probleme de sănătate și recuperarea după un diagnostic oncologic. De asemenea, a avut dificultăți legate de stresul acumulat, dar a reușit să găsească echilibrul printr-o combinație de terapie, dietă și introspecție.
Sanda Nicola a intrat în politică
Cine este Sanda Nicola. Jurnalista s-a alăturat Mișcării „România Renaște!’, în calitate de purtătoare de cuvânt a campaniei independente a lui Mircea Geoană, deoarece „îmi doresc să contribui cu experiența mea la un nou proiect de țară, atât de necesar României în acest context istoric complicat.’ De asemenea, candidează la funcția de deputat în circumscripția București din partea Partidului România În Acțiune la alegerile parlamentare din 2024.
„Neîncrederea oamenilor într-un viitor mai bun vine din faptul că suntem într-o tranziție continuă, dar fără un orizont clar și un plan pentru a ajunge la destinație. Vreau să ajut la refacerea unei noi identități a comunității noastre de limbă și credință din țară, și de peste granițe’, a dezvăluit Sanda Nicola.
Sanda Nicola a învins cancerul
Cine este Sanda Nicola. În urmă cu câțiva ani, Sanda Nicola a obținut o bursă de studii la Universitatea din Liege, iar de atunci a început o nouă viață pentru ea. A lăsat totul în urmă și s-a mutat în străinătate împreună cu soțul ei, Liviu Iolu. Fericirea din viața personală nu a protejat-o, însă, de problemele de sănătate.
În anul 2001 Sanda Nicola a rămas însărcinată, însă visul de a deveni mamă s-a spulberat brusc și cumplit. Fiul său abia născut avea să moară la doar trei ore de la naștere, iar Sanda urma să intre în cea mai neagră și dureroasă perioadă din viața sa.
Patru ani mai târziu a fost diagnosticată cu cancer de col uterin și amenințarea de a nu mai putea deveni niciodată mamă stătea ca un tăiș deasupra capului.
„Singura concluzie e că trebuie să lupţi, nimeni nu mai ia în calcul altă variantă când ajunge acolo, decât să lupte… Cancerul de col uterin… Eu aveam 27 de ani când am primit acest diagnostic. Mi s-a propus să fac histerectomie totală, dar nu aş mai fi putut să fac copii.
Am mers pe feelingul meu, am scăpat ieftin… am făcut o operaţie de extirpare şi am scăpat. A fost greu să înţeleg ce s-a întâmplat. Nu am găsit răspunsurile atunci. Mi-am blestemat meseria atunci, acum nu mai cred asta. Nu meseria m-a îmbolnăvit, fumam foarte mult, 20 de ani am fumat, a fost şi un stres pe care l-am gestionat prost. Lucrurile pentru mine, azi, sunt aşa cum trebuie’, a povestit Sandra Nicola în emisiunea Agenția VIP.
Dramele din viața Sandei Nicola
Cine este Sanda Nicola. Acum câțiva ani, Sanda Nicola a publicat o carte autobiografică, intitulată Carte de identitate, în care a avut curajul să vorbească dramele pe care le-a trăit din copilărie și până în prezent.
Pe când avea doar 5 ani, părinții Sandei au divorțat, însă durerea cu adevărat mare avea să o apese mulți ani mai târziu, la vârsta de 33 de ani, atunci când a aflat că cel lângă care crescuse și pe care-l considera tatăl său nu este, de fapt, tatăl ei biologic.
„Când am făcut eu 33 de ani, tatăl meu s-a îmbolnăvit foarte tare și mi-a făcut această propunere, să facem testul de paternitate. El știa sigur, nu avea nicio îndoială, știa și cine este tatăl meu biologic. Probabil că se temea că o să moară și nu voia să plece din această lume fără să-mi spună acest lucru. Am vrut o confirmare.
Aveam nevoie să limpezim lucrurile. Pentru că eu am tânjit după el, am suferit că nu avem o relație mai apropiată și așa am înțeles. În timpul copilăriei eu întrebasem de câteva ori. Auzisem niște discuții în curtea bunicii din partea tatălui. Am confruntat-o pe tema asta pe mama mea și de fiecare dată spunea: „aș vrea să spun că este unul mai frumos și mai bun, dar nu, el este tatăl tău’ – mărturisea Sanda Nicola în emisiunea Andreei Esca de la Europa FM.
De asemenea, jurnalista a vorbit despre acest episod și în emisiunea Refresh by Oana Turcu, adăugând: „Mie mi s-a părut tot timpul o distanţă între mine şi tatăl pe care l-am cunoscut eu. Am încercat să mă apropii de tata la maturitate, am simţit întotdeauna că e ceva în neregulă cu el„.