Cezara Dafinescu pare că a jucat într-un film și-n viața reală, nu doar pe scenă. Atât de fascinantă este povestea sa, presărată cu două mai istorii de amor, din care i-a rămas cel mai frumos dar, fiica ei. Iată cine este și cu ce se ocupă Raluca Motoi, fiica Cezarei Dafinescu și a marii sale iubiri, George Motoi.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Raluca Motoi a fost mereu fascinată de meseria mamei sale, însă nu i-a dorit să-i calce pe urme. Fiica Cezarei Dafinescu declara, într-un interviu mai vechi, că nu a trecut o singură zi din viața ei în care să nu-i fi fost dor de părinții ei. De altfel, spunea, Raluca Motoi, când se gândește la copilărie „principalul sentiment resimțit nu a fost dragostea pentru părinți, ci mai ales Dorul de ei”.
Cine este Raluca Motoi, fiica Cezarei Dafinescu
Din marea poveste de iubire dintre Cezara Dafinescu și George Motoi a apărut Raluca, care a ales un alt drum în viață decât scena.
La rândul ei, fiica Cezarei Dafinescu are doi băieți, Andrei și Petru.
În anul 2018, ea spunea că le-a simțit lipsa părinților ei în copilărie, aceștia fiind mai tot timpul ocupați cu teatrul.
„Am avut o copilărie, apoi o adolescență lipsite de griji, în care principalul sentiment resimțit nu a fost dragostea pentru părinți, ci mai ales Dorul de ei, din cauza profesiei, ei fiind mai tot timpul plecați', a scris Raluca Motoi.
„Acum, când stau şi mă gândesc în urmă, nu cred că a trecut vreo zi din viaţa mea în care să nu-mi fi fost dor de mama şi de tata…chiar şi azi, „golul' nu s-a umplut, ci doar a fost acceptat. Să nu mă înţelegeţi greşit, era minunat să merg cu ei pe stradă şi să văd cum lumea îi cunoştea şi le cerea autografe, era minunat să fiu în sala de spectacol şi să văd cum o mare de oameni îi aplaudă… e un sentiment greu de descris, poate doar cei care l-au trăit ştiu exact despre ce vorbesc, dar toată această strălucire' şi toate aceste aplauze nu mi-au suplinit niciodată DORUL de …Mama şi Tata, doar ai mei!', spunea atunci Raluca.
Citește și: Brigitte Pastramă și-a cumpărat casă în Dubai:’Astăzi am primit titlul de proprietate’
Fiica Cezarei Dafinescu, Raluca Motoi, și-a dorit o viață discretă
Pentru că a ales să își trăiască viața departe de luminile reflectoarelor, Raluca Motoi apare rar la televizor, ultima sa apariție având loc în urmă cu patru luni, în emisiunea „De-a viața ascunselea'. Acolo, Raluca și Cezara Dafinescu i-au adus un omagiu lui George Motoi.
Raluca Motoi spunea, în urmă cu câțiva ani, că din cauza dorului de părinți a ales să nu studieze actoria și să nu meargă pe aceeași cale.
„Probabil că de aceea am ales o cu totul altă profesie, eram atât de sătula de teatru, încât am ales domeniul economic. Și tot de aceea am ales conștient să îmi petrec mult timp alături de băieții mei, Andrei și Petru, primordial fiind nu să le cumpăr luna de pe cer, ci să fiu acolo, lângă ei, doar pentru ei și doar a lor!', a mai spus Raluca Motoi, potrivit unica.ro.
Cezara Dafinescu mărturisea, în urmă cu zece ani, că îi este teamă că rolul de mamă a fost cel mai puțin reușit rol al său, confirmând astfel cele spuse de fiica ei.
„Rolul de mamă este cu siguranță cel mai important rol din cariera unei femei. Și, uneori, mi-e teamă că e rolul meu cel mai puțin reușit. Aș fi vrut să-i ofer fetiței mele totul… stelele de pe cer… Dar nu știu dacă întotdeauna am reușit să-i fiu de ajutor în momentele ei grele. Nu știu dacă eu am putut fi pentru ea acea minunată femeie pe care o numim mamă', spunea actrița într-un interviu acordat Revistei Tango.