Cine este și cum arată iubitul Soranei Darclee. Sunt mai bine de 10 ani de când fosta componentă a trupei A.S.I.A., Sorana Darclee, a trecut printr-un divorț traumatizant, iar la vremea respectivă nu-și închipuia că trecutul va aduce din nou iubirea în viața ei… Dar acum este îndrăgostită și fericită alături de Adrian, fostul ei coleg de școală generală și de liceu, pe care l-a reîntâlnit după 20 de ani.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cine este și cum arată iubitul Soranei Darclee. După ce divorțul de soț i-a dat viața peste cap, fosta componentă a trupei A.S.I.A. avea să-și găsească în sfârșit sufletul-pereche unde nici nu-și imagina… Pentru că bărbatul de care azi este profund îndrăgostită i-a fost prieten încă din copilărie, dar viața i-a adus din nou împreună exact la momentul potrivit.
Cine este și cum arată iubitul Soranei Darclee
În aprilie 2012, Sorana s-a căsătorit civil cu Paul Moga, ofițer SRI, iar în iunie același an au avut cununia religioasă. După cinci ani de relație și doi ani de căsnicie, în 2014, artista și partenerul ei de viață au decis să divorțeze. Motivul principal al separării a fost infidelitatea lui Paul, care a avut o relație extraconjugală cu o escortă. Această trădare a afectat-o profund pe Sorana, determinând-o să caute sprijin psihologic pentru a depăși trauma.
Iată însă că, după perioada dificilă a divorțului, Sorana și-a regăsit fericirea alături de Adrian Georgescu, un prieten din copilărie. Cei doi au fost colegi de generală și de liceu, iar viața i-a adus împreună după mai bine de două decenii. Relația lor s-a transformat în dragoste, iar Sorana nu a ezitat să spună că Adrian este „omul vieții ei'.
„Te iubesc, dragostea vieților mele! Oare câte mii de vieți am trăit deja împreună? Știm că le-am trăit pe toate, de la prima, de la început, dar oare câte au fost, de am ajuns, în aceasta, să ne curgem prin vene?’, a scris Sorana în dreptul unor imagini cu Adrian.
Sorana Darclee nu exclude o nouă căsătorie
Partenerul Soranei este avocat (n. red. ea, de asemenea, este absolventă de Drept) și o susține și o ajută în carieră, mai ales în privința contractelor. Sorana este în culmea fericirii și simte că viața ei personală este în sfârșit așa cum a visat. De altfel, artista a declarat că abia așteaptă să aibă un copil și să se căsătorească.
„Nu avem niciunul teama asta. Au existat momente în care am încercat să fugim de astfel de lucruri, separat, mă rog, nu ne-a ieșit niciunuia până la un moment dat. Dar în momentul în care la noi a început toată povestea asta, ne-am dat seama că nu avem nicio frică, nici în ceea ce privește un copil, nici în ceea ce privește căsnicia, încă nu avem frici. Știm exact ce suntem unul pentru celălalt, și anume tot, nu avem frici. Cum să am frici? E cel mai bun prieten! În sfârșit trăiesc cu cel mai bun prieten, am tot ce-mi pot dori!„, spunea Sorana pentru Playtech.
Cum s-au reîntâlnit Sorana și Adrian
Sorana și Adrian au fost prieteni buni în copilărie și în adolescență, viața i-a despărțit, când, în clasa a X-a , în semestrul II, ea s-a mutat la un alt liceu. S-au reîntâlnit după 20 de ani de la terminarea liceului, când Adrian a găsit-o și a invitat-o la reuniune. În 2023, cei doi au devenit un cuplu, iar de atunci trăiesc o emoționantă poveste de iubire.
„Aveam 16 ani și totul se petrecea în curtea liceului, când, conștienți că ne vedeam pentru ultima dată, pentru o perioadă nedeterminată de timp, Adi mi-a spus următoarele: Important este să mergi pe drumul tău, să îți îndeplinești visul (adică, muzica) și, stai liniștită, ne vom reîntâlni. Te găsesc eu!’.
Și așa a făcut! Fiind organizatorul reuniunii de 20 de ani de la terminarea liceului, m-a căutat și inclus pe grupul – special creat – de whapp. De acolo a (re)început totul…
Mintea mea și-l amintea pe Adi al meu din școală, cu ochii lui mari și sclipitori de copil, zâmbetul care anunța mereu un chiul sau o altă trăsnaie, doar că în fața mea nu a mai apărut băiatul cu un cap mai scund decât mine, cum îl vedeam la 15-16 ani, ci un adevărat bărbat.
Deși trecuseră 23 de ani, nu pierdusem nicio zi, ne-am simțit exact ca atunci: aceeași energie, aceleași idei și discuții secrete, o lume doar a noastră…
Ne-am povestit totul pe nerăsuflate, cu râsete și lacrimi (mai multe lacrimi la mine pentru că l-am ratat până în final – în clasa a X-a a trebuit să schimb liceul).
Ne-am reamintit cât de apropiați am fost încă de la cele mai fragede vârste – datorită prieteniei dintre părinții noștri – și cum am crescut împreună și cum ne-am format, separat, dar… de fapt… la fel.
În acel moment, ne-am dat seama că este imposibil să mai respirăm unul fără celălalt. Habar nu aveam ca acela era doar începutul…„, și-a încheiat Sorana emoționanta postare de pe Instagram.