Cine este Sorana Darclee Mohamad, membră a trupei A.S.I.A. Ar fi fost înșelată de fostul soț

 Radulescu Ruxandra
.

Cine este Sorana Darclee Mohamad, membră a trupei A.S.I.A. Fanii A.S.I.A sunt extrem de încântați, căci vor avea parte de un concert aniversar, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de înființarea trupei. Chiar dacă trupa A.S.I.A a existat în mai multe formule de-a lungul timpului, la evenimentul de la Sala Palatului va urca pe scenă și una dintre cele mai vechi componente ale trupei din lineup-ul inițial, și anume, Sorana Darclee Mohamad.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Sorana Darclee Mohamad a făcut parte din trupa A.S.I.A încă de la începuturile proiectului, alături de celalte trei colege Anca, Irina și Anemona. Trupa a avut un mare succes în anii 2000, apoi fiecare dintre fete a luat-o pe drumul ei. Sorana Darclee Mohamad a fost căsătorită cu Paul Moga, însă mariajul nu a funcționat, iar cei doi aveau să divorțeze șapte ani mai târziu. A urmat o perioadă de depresie, însă Sorana și-a revenit, și-a regăsit sufletul pereche și, în curând, se va reuni pe scenă cu colegele ei din trupa A.S.I.A. Iată cine este Sorana Darclee Mohamad, membră a trupei A.S.I.A!

img-31img-31

Sorana Darclee Mohamad – Viață personală

Cine este Sorana Darclee Mohamad, membră a trupei A.S.I.A. Sorana Darclee Mohamad s-a născut pe data de 13 Martie 1983. Anul acesta, artista împlinește 40 de ani. Aceasta are părul blond și ochii căprui.

După proiectul A.S.I.A, Sorana Darclee Mohamad a decis să stea, o vreme, în afara luminii reflectoarelor. În 2007, vedeta s-a căsătorit cu Paul Moga, ofițer SRI, însă cei doi au divorțat șapte ani mai târziu, după ce bărbatul ar fi înșelat-o. Sorana Darclee a traversat ulterior o perioadă de depresie și a apelat la un psiholog.

Citește și: Sorana Darclee de la A.S.I.A se iubește cu cel mai bun prieten din liceu. S-au reîntâlnit după 20 de ani și vor să facă nuntă și copii: „Nu o să fie aici, o tulesc din țară'

Citește și: „Vrei adevăr și asumare? Spune-le oamenilor de ce ai plecat și ce s-a petrecut în…'. Sorana Darclee, acuzații către Irina Nicolae, după ce trupa A.S.I.A s-a reunit fără ea

Citește și: „Copilul de suflet” al lui Ion Iliescu, adevărul despre starea de sănătate a fostului președinte, la 93 de ani: „Este într-o formă…”

Citește și: Cine este Liliana Teodorescu, soția lui Oreste Teodorescu. Au împreună o fată

Am avut perioade în care am fost mai jos, alea cu depresia au fost nasoale, dar la un moment dat mi-am dat seama că depresia ține doar de mine să o vindec. A venit depresia care a fost foarte, foarte rea, a fost oribilă absolut. În momentul în care ești la pământ și mai vine cineva să te mai calce un pic pe cap, că poate nu ești suficient de strivit și din momentul în care îți găsești forța de a te ridica de acolo, nu mai există lucru care să te sperie. N-are ce să te mai sperie vreodată .', a mărturisit cântăreața la Antena Stars.

Cu cine se iubește acum Sorana Darclee Mohamad

Cine este Sorana Darclee Mohamad, membră a trupei A.S.I.A. Sorana Darclee a trecut prin mai multe dezamăgiri în dragoste. După eșecul primei căsnicii, Sorana Darclee credea că și-a găsit fericirea în brațele lui Cosmin Dragoteanu, însă nici această relație nu a fost menită să reziste mai mult de cinci ani.

De ceva timp, Sorana s-a regăsit cu un vechi prieten din școala generală și au descoperit că între ei există sentimente puternice. Sorana și prietenul ei din copilărie, s-au regăsit după 20 de ani, iar artista are gânduri serioase în ceea ce privește relația, declarând că ar vrea să aibă un copil cu acesta.

Până acum am fost foarte speriată de acest gând al conceperii unui copil. Cred că nu consideram că este acel lucru potrivit pe care eu îl gândesc când îmi fuge mintea la familie. Acum, pentru că nu mai sunt frici, pentru că nici nu mai cunosc acest termen. Îmi este atât de străin. Da, îmi doresc foarte tare un copil. 'a declarat Sorana, pentru Fanatik.

Sorana Darclee Mohamad – Carieră

Cine este Sorana Darclee Mohamad, membră a trupei A.S.I.A. Sorana Darclee și-a început cariera muzicală la vârsta fragedă de 16 ani, când a fost cooptată de Adrian Ordean în proiectul muzical A.S.I.A, alături de alte trei colege, Anca, Anemona și Irina. Sorana nu știa la acea vreme că trupa va avea un succes atât de mare, așa că tot ceea a urmat pentru adolescentă a fost cu adevărat uimitor. Vreme de șapte ani, cât a activat trupa A.S.I.A, Sorana Darclee Mohamad a fost în concerte, a cântat pe scene din toate țara și a avut o mulțime de fani.

În ciuda succesului, trupa A.S.I.A s-a destrămat în 2006. Irina Nicolae alesese să plece mai devreme, motivând că vrea să își întemeieze o familie și să se căsătorească.

În plan profesional, Sorana Darclee și-a descoperit între timp o nouă pasiune, și anume pictura. Vedeta pictează pe material textil și haine și speră să-și deschidă o afacere în acest sens.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton